Skip to main content

Vreau să fiu amnezică

Pe cât de frumoasă este viața așa, la modul general, pe atât de urâtă poate fi în anumite momente. Atât de urâtă, încât omul simte nevoia de a-și ascunde sieși tot ceea ce i-a tulburat existența, tot ceea ce l-a făcut să piardă respectul de sine, bucuria de a trăi, dragostea față de semeni sau cine mai știe ce. Dureri ce sfâșie inima se cer și ele ascunse, pentru ca suferința să dispară și omul să poată merge mai departe. Nu-i vorba despre minciună și adevăr, ci despre a trăi chinuit de gânduri negre sau a le ascunde undeva în adânc, pentru ca fiecare nouă zi să aibă zori trandafirii și adieri înmiresmate. Cine nu și-a spus, măcar o dată în viață, că ar dori să uite un anumit lucru, să fie amnezic într-o anumită privință?

“Ai impresia că vrei să afli ceva și, odată ce-ai aflat, ai da orice să-ți ștergi lucrul ăla din minte. De acum înainte, dacă m-ar mai fi întrebat cineva ce-mi doream să fiu când aveam să mă fac mare, aș fi răspuns că voiam să fiu amnezică.”

Citatul este din Viața secretă a albinelor, o carte care mie mi-a plăcut foarte mult și pe care nu știu cum aș putea să o multiplic sau să o împart la patru. Viața secretă a albinelor trebuie să continue în biblioteca mea, însă tare mi-ar fi plăcut să o ofer cadou și altora, căci a avut două cereri (de la sora și nepoata mea), iar gândul meu s-a îndreptat către o doamnă ce-mi este dragă și care s-a arătat interesată de povestea scrisă de Sue Monk Kidd. Dacă nu mă lovește amnezia, în perioada următoare sper să găsesc o soluție. 🙂
libris.ro

2 thoughts to “Vreau să fiu amnezică”

Leave a Reply