Skip to main content

Voluntariat la cabinetul veterinar

Intru în cabinet și ochii mi se lipesc de o pisicuță tigrată, destul de slabă și albastră de la dezinfectant. Discuția care se poartă în fața mea îmi dă fiori. Cel mai probabil micuța a fost tăiată cu sabia sau cu un alt obiect asemănător. A ajuns într-o stare deplorabilă în cabinet, eviscerată și pe jumătate moartă. Au reușit să o pună pe picioare. Îmi asum rolul de a supraveghea perfuzia, căci pisica nu are astâmpăr, se tot foiește în cușcă și oprește curgerea substanțelor ce îi sunt necesare.

Apare o mașină mare în care este închisă cățeaua agresivă din curtea unei instituții. A venit la castrat. E campanie mare la cabinet, gratuită. Sosește și doctorul care se va ocupa de sterilizarea femelelor de rasă comună și metis programate pentru 4 iulie. Un spectacol, acest medic veterinar din Brașov. Tânăr, frumușel, înalt, bine făcut, glumeț, cu un zâmbet care dă pe spate orice femeie vie. Îmi amintesc repede că am 46 de ani și că sunt măritată cu un bărbat pe care îl iubesc.

Mă ofer să spăl instrumentarul post operator. Primele secunde, cele mai grele, îmi pun la încercare puterea de a suporta să văd cum bisturiul taie în carne vie, cum sângele țâșnește, cum acul intră în muschi și în piele. Alături de noi sunt două fetițe, una de 14 ani, alta de 16. Privesc atente orice mișcare a medicului Darius Terhes. Și-ar dori să îi calce pe urme, să devină și ele, într-o zi, parte din această breaslă. Dacă fetele suportă să privească, suport și eu. Am destul timp să urmăresc tot ceea ce se întâmplă pe masa de operație.

Timpul trece ușor, poveștile se adună, cățelușele cu care m-am jucat la prima oră încep acum să se trezească din anestezie. Unele sunt puternice, altele gem încetinel, rupându-mi bucăți din suflet. Știu că e un rău necesar. Fug din când în când la ele pentru a le mângâia și a le încuraja. Gândul îmi zboară la povestea aflată când aveam doar șase ani. Era despre ouă și găini, dar se potrivește și la cățele. Într-o singură zi au fost sterilizate 24. Fără aceste operații, pe drumuri ar fi apărut în perioada următoare câte 5-6 pui de la fiecare dintre ele, iar în primăvară, din supravietuițorii acestei generații ar fi apărut alți și alți câini nedoriți.

Mă revolt în sinea mea contra celor care susțin că iubesc animalele, dar continuă să le dea la montă “măcar o dată, să devină și ea mamă”, fără să se întrebe ce se va alege de puii pe care cățeaua îi va făta. Revoltați sunt și cei din jurul meu, cei care muncesc zi de zi, de dimineață până seara, pentru a salva o mulțime de vieți nevinovate, pentru a oferi un trai mai bun animalelor cu și fără stăpân. Doctori, asistenți, studenți, voluntari, toți fac front comun în lupta contra abandonului, a mutilărilor, a fătărilor necontrolate.

Plec de la cabinetul veterinar Friendly vets for pets dată peste cap de toate câte le-am văzut și auzit. Înțeleg tot mai bine revolta Alexandrei și dorința ei de a închide cabinetul care a făcut atât de mult bine orașului Ploiești. Au fost programate pentru marți 43 de cățelușe. Doar 24 au ajuns pentru sterilizare gratuită la cabinet. Stăpânii pisicuței eviscerate au fugit, uitând să plătească singurul lucru cerut de veterinari: un antibiotic de până în 30 lei. Operațiile și toate tratamentele de după au fost suportate de către cabinet.

Dacă eu, un biet voluntar de o zi, m-am simțit revoltată, oare cum se simt toți cei care zi de zi se izbesc de asemenea situații? Să nu uităm că și Bruno al meu este, la origine, tot un amărât al străzii, al nimănui. Dar câți dintre câinii care se nasc an de an au acest noroc?

Leave a Reply