Skip to main content

Un caine de cosmar

Despre Bruno al meu am numai cuvinte de lauda atunci cand il tin in casa. Este extrem de cuminte, de ascultator, de jucaus, de iubitor si de atent. Nu se deslipeste de mine indiferent ce fac, astfel ca mai mult ma incurca, insa nu deranjant. Imi place sa il stiu alaturi, sa il vad cum se tine dupa mine indiferent unde merg sau ce fac. Pana si atunci cand ma bag in pat vine alaturi de mine. Nu poate sta mult, caci se incalzeste, dar coboara si se baga langa canapea fix in partea de pat unde stau eu pe perna, niciodata la celalalt capat. Uneori imi fura o perna, sa doarma si el ca omul… 🙂

Cand iesim pe strada, cu totul alta este situatia. Uita toate invataturile pe care i le-am dat vreodata, uita ca l-am invatat sa fie cuminte si ascultator, sa mearga la pas si sa ignore tot ceea ce ii iese in cale. Cat timp merge pe traseul sau obisnuit, nu sunt probleme de nici un fel, insa cand schimbam ruta, cum s-a intamplat astazi, cand am mers la cabinetul veterinar pentru vaccinul antirabic anual si pentru o deparazitare, il apuca toate nebunelile si cu foarte mare greutate poate fi potolit.

I-am spus ca este un caine de cosmar si chiar credeam asta in timp ce i-o spuneam. La un moment dat am avut chiar intentia de a ridica mana la el, exasperata de comportamentul pe care il avea. De la noi si pana la cabinet nu cred ca sunt mai mult de 3-500 de metri, insa trebuie trecut pe o strada plina de case. La fiecare casa este cel putin un caine care l-ar manca de viu pe Bruno daca l-ar prinde. Sentimentul este reciproc. Nici Bruno nu se lasa mai prejos si incearca din rasputeri sa ajunga la dulaii ascunsi in spatele gardurilor.

Degeaba am repetat pana la epuizare comenzile de baza, cele care de obicei il potolesc, degeaba l-am momit cu carne de vita buna (25 de lei kilogramul – asta ca sa va faceti o idee de disperarea la care m-a adus). Bruno a tras ba stanga, ba dreapta, dupa cum erau pozitionati cainii care il latrau. I-a latrat si i-a marait pe toti, cu mici exceptii, unde am banuit ca erau catele. Toata blana i se ridicase pe spinare, facandu-l sa para mai fioros decat este in realitate. Eu eram transpirata toata, desi abia facusem un dus.

Mi-am promis solemn ca anul viitor, cand vom merge iar la vaccin, il voi plimba cei 300 de metri cu un taxi, ca sa fiu sigura ca nu mai trec prin asemenea clipe neplacute. Si ma voi tine de cuvant. 😀

Leave a Reply