Skip to main content

Un articol bătrân

Privesc spre cafetiera bialetti și rozul ei atât de vesel mă face să uit pentru o clipă că viata nu e la fel, că prea multe generații de tineri nu au viitor. Atunci mă întreb dacă avem vreo dovadă că stelele există și dacă-s bune, frumoase, luminoase, dacă veghează asupra noastră și ne împlinesc dorințele când le surprindem (pe ele, pe stele) stingându-se. Nu pot uita că ieri mi-au plâns ochii de mila unei mame care cere dreptate pentru fiul său mort. Mama și copilul? Cui îi mai pasă de ei? Li se cere să tacă, fie că-s morți, fie că-s vii. Tăcerea nu mai e de aur, ci doar de tinichea; din timp în timp scoate un zdrăngănit lugubru.

Frigul de afară și faptul că astăzi nu am reușit să leg două cuvinte, deși am de scris cu miile, mă fac să văd totul cenușiu, să nu am nici în continuare chef de nimic. La prânz, când am simțit că nu mai rezist, mi-am chemat pisicile (câinele vine singur) și m-am ascuns în pat, cu o carte în mână. După nici un sfert de ora dormeam ca un îngeraș. O imagine falsă, desigur, dacă mă gândesc la cât am înjurat când musafirii aproape că au spart ușa peste mine, nervoși că nu pricepeau “pe unde umblu”. În _I_, mi-a stat pe limbă să spun în loc de bună ziua, când am deschis ușa.

Rar mi se întâmplă să încep un articol și să nu îl termin. Cel pe care îl citiți acum e deja bătrân. Ziua și paragraful, de parcă ar fi un jurnal în care notez cele mai importante momente. Totuși, e prea devreme pentru a mai menționa ceva. Ziua de 23 septembrie abia a început… pentru alții. Am făcut greșeala de a mă trezi înaintea soțului meu și asta m-a costat niște eforturi în plus: am făcut cafeaua, am pus animalelor mâncare și apă proaspată, am pregătit pachețelul pentru omul muncii. Să vedem câte voi fi în stare să fac pentru mine, cât din miile de cuvinte voi reuși să înșir astăzi…

One thought to “Un articol bătrân”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.