Skip to main content

Ultima zi a lunii mai

Ultima zi a lunii mai ne aduce, an de an, câte un dulce-amar de viață văratică. Dacă mai există persoane care se întreabă la ce folosește un blog, ofer gratuit răspunsul: datorită celor scrise pe blog, poți observa ușor cum anumite stări se repetă, obsesiv, la fiecare 365 de zile. Pentru noi, 31 mai înseamnă decizii luate pe moment, decizii pe care nu le-am regretat și nu le regretăm. În urmă cu doi ani, din pur senin de mai, ne-am hotărât să plecăm la mare. Anul trecut pe această vreme băieții mei își cumpărau bilete de avion pentru a merge în Scoția la muncă. Anul acesta, în același 31 mai, dintr-un impuls născut în aburii primei cafele, am cumpărat bilete de avion pentru sora și cumnatul meu, să îi avem lângă noi și să îi ajutăm să își croiască o viață mai bună.

De ce dulce-amar? Pentru că la mare am plecat fără câine, iar în Scoția am venit nu pentru că ne-ar fi atras cultura lor, frumusețea peisajelor (incontestabilă, dealtfel), vremea capricioasă ori felul de a fi al locuitorilor. Am ajuns aici împinși de dorința de a construi un nou viitor, de a scăpa de griji materiale și de răutatea românilor care nu mai aveau loc de câinele meu. Aș minți dacă aș spune că mănânc aici o pâine amară. Nu, pâinea de aici e dulce. Câștigată cu greu și apreciată până la ultima firimitură. E pâinea pe care aleg să o împart cu cei dragi mie. E pâinea pe care sper din tot sufletul să o pot împărți, cel târziu anul viitor pe această vreme, și cu micuțele pe care le-am lăsat acasă.

Mi-e dor de ele, așa cum dor îmi este să stau la povești ca odinioară. Nu e timp. Peste câteva ore plec la muncă. O muncă grea, abrutizantă, dar care îmi umple la final de lună contul cu bani frumoși, numai buni de cheltuit. Nu știm să îi strângem. Ne facem poftele, ne plimbăm, pregătim vacanța din septembrie și uneori, când e nevoie, ne sprijinim familiile. Acum, de exemplu, cu inima plutind de fericire că am trimis bani în țară pentru două pașapoarte și că am cumpărat două bilete de avion, mă pot băga la somn, să fiu bună de muncă diseară. Mă așteaptă alte 12 ore grele, în care mă voi întreba ce mama naibii caut eu printre străinii ăștia care vorbesc engleza așa cum vorbesc eu chineza și printre români care te-ar mânca de viu dacă asta le-ar aduce o firimitură în plus.

Dar să lăsăm văicăreala și să ne bucurăm de vara ce va veni mâine. Să vă fie cât mai bună! Mie un ochi îmi râde la gândul că voi avea toată familia aproape și unul îmi plânge amintindu-și că, în urmă cu trei ani, în același 31 mai, Bruno își revenea după câteva zile de chin în care a fost la un pas de moarte. Probabil printre cele mai grele zile pe care le-am trăit vreodată. Acum e soare pe strada mea și sper din suflet să nu se ascundă în nori și nici să nu apună prea curând.

2 thoughts to “Ultima zi a lunii mai”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.