Skip to main content

Vreau să trăiesc în Mandspyr

Leapșa lumilor literare preferate

Menționați una sau mai multe lumi literare, NU neapărat obligatoriu ficționale, câte exact rămânând la alegerea dvs, așezate sau nu într-o ordine de top ierarhic de preferințe, în care v-ar tenta să riscați să încercați să petreceți o vreme, dacă ar fi posibilă o astfel de mutație.

Eram copil. Eram o visătoare. Nu știu de unde îmi intrase în cap ideea că m-aș fi putut simți excelent printre nomazi, că eram sau puteam fi de-a lor, deși nu știam prea bine cine sunt acei nomazi și cu ce anume se ocupă. Mă vedeam călătorind alături de ei, trecând prin aventuri mai mult sau mai puțin plăcute, având obiceiuri neînțelese de restul lumii, luptând pentru binele tuturor, împărțind zâmbete calde ca o regină a frumuseții și a dăruirii de sine.

Copilul din mine s-a trezit subit la viață în clipa când sub ochi mi-a apărut Mandspyr, începutul de roman pe care Vero pare că l-a abandonat, așa cum abandonează ea toate povestirile uluitor de frumoase cu ale căror începuturi ne amăgește. (more…)