Skip to main content

Povestitorul

În preajma lui sunt întotdeauna trează, atentă și mirată. Am senzatia că-s așezată pe o pernă moale, colorată, într-o cameră bogat decorată. În clar-obscurul înserării ascult, cu răsuflarea tăiată, poveștile unei Șeherezade masculine ce învăluie sufletul în parfum amețitor de aventură.

-Mai spune-mi ceva, Povestitorule! Nu lăsa noaptea să-ți fure cuvintele. Dă-mi-le mie, Povestitorule!

Și Povestitorul îmi ascultă ruga.

La orele amiezii, pe străduțele din Fortăreață doar praful se plimbă din loc in loc, plictisit de atâta liniște. Pajul, tolănit pe cearșafuri mătăsoase, cu brațele încrucișate sub cap, ascultă șuierul vântului și se strâmbă spre tavan când amețeala dată de mahmureală revine în forță, obligându-l să geamă. Din camera vecină se aud, din când în când, micile zgomote făcute de femeia care i-a furat mințile, însăși sora marelui senior. Ea nu doarme niciodată la amiază. Ascunsă în bibliotecă, deschide câte o carte, își ia notițe, fredonează scurte fragmente din cântecele învățate în copilărie, apoi pleacă, mereu cu Runbo pe urmele sale. Dar astăzi liniștea e ruptă în bucăți de strigătul ei înecat în furie: (more…)

Poveste personalizată

Era o zi rece, mult prea rece pentru mine. Înghesuită (mult prea înghesuită) în dormitorul unde adunasem tot ce a urcat Noe pe corăbie, mă delectam cu o carte. Nu contează care (a se citi “nu îmi aduc aminte care). Din senin, mi-a trecut prin cap că le-aș putea face nepoților mei o surpriză care să le aducă mai multe avantaje. Am scris dintr-o suflare șapte capitole dintr-o Carte de Magie care nu va vedea probabil niciodată lumina blogului. Personajele principale sunt chiar nepoții mei, David și Lorena. Vrăjile pe care micuții trebuie să le facă îi vor ajuta să învețe mai multe despre ei, despre lume, despre reguli indispensabile în viață. Adică așa am sperat atunci când am scris. În realitate, băiețelul (7 ani) s-a plictisit după primele două capitole, iar fetița (13 ani) a citit până la capăt, apoi a spus că “e frumoasă”. Punct.

Cartea mea de magie, povestea personalizată care speram să îi cucerească, a fost un fiasco. Știu, de cele mai multe ori scriu liniar (mult prea liniar). Cu povestea pe care am început-o (și care are deja 2615 cuvinte) habar nu am ce să fac. Am mai scris povești personalizate. (more…)

Felinarul de sub geam

Cobor fără zgomot din pat, deși nu-i în casă nici urmă de ființă pe care să o deranjeze trezirea mea, întotdeauna atât de matinală. Felinarul de sub geam sparge în bucăți întunericul. Cafeaua bolborosește pe aragaz. Îmbrac în grabă hainele întinse de cu seară pe un scaun. Mă spăl rapid și apa rece ca gheața îmi alungă somnul. Un pic de pudră în obrazul palid, un strop de parfum la ureche, cutiuța cu sare în buzunar, cafeaua băută pe nerăsuflate și iată-mă gata de ieșit pe ușă.

Îmi aduc aminte la timp că actele au rămas pe dulapul din bucătărie. Mă întorc, prind cu trei degete mapa voluminoasă, îmi fac o cruce, să alung ghinionul, și ies din casă. Pe scara blocului e frig. Tremur. Într-un gest negândit strâng paltonul mai aproape de corp. Lumina galbenă a felinarului chior îmi călăuzește câțiva pași. Sarcina ei este imediat preluată de următorul felinar de pe stradă. Umbra crește și descrește în ritm cadențat.  (more…)

Vreau să trăiesc în Mandspyr

Leapșa lumilor literare preferate

Menționați una sau mai multe lumi literare, NU neapărat obligatoriu ficționale, câte exact rămânând la alegerea dvs, așezate sau nu într-o ordine de top ierarhic de preferințe, în care v-ar tenta să riscați să încercați să petreceți o vreme, dacă ar fi posibilă o astfel de mutație.

Eram copil. Eram o visătoare. Nu știu de unde îmi intrase în cap ideea că m-aș fi putut simți excelent printre nomazi, că eram sau puteam fi de-a lor, deși nu știam prea bine cine sunt acei nomazi și cu ce anume se ocupă. Mă vedeam călătorind alături de ei, trecând prin aventuri mai mult sau mai puțin plăcute, având obiceiuri neînțelese de restul lumii, luptând pentru binele tuturor, împărțind zâmbete calde ca o regină a frumuseții și a dăruirii de sine.

Copilul din mine s-a trezit subit la viață în clipa când sub ochi mi-a apărut Mandspyr, începutul de roman pe care Vero pare că l-a abandonat, așa cum abandonează ea toate povestirile uluitor de frumoase cu ale căror începuturi ne amăgește. (more…)