Skip to main content

Inimă de bărbat în corp fragil de femeie

Suntem mulți în cameră și destul de gălăgioși, însă zgomotul care vine din curte ne atrage atenția imediat. Ochii mirați se îndreaptă către ferestrele acoperite de perdele fine. Mânia începe să urce, revărsându-și roșul în obrajii care ard. Vecinii de peste drum, cu piepturile goale, cu bâte în mâini și cu chef de harță, deja au început să se cocoațe în nucul bătrân, ale cărui crengi albite de vreme pârâie sub tălpile bătătorite, parcă plângând și cerând ajutor. Sunt săraci și au nevoie de nuci, să le vândă ca să poată pune pâine pe masă pruncilor la iarnă, dar nu îmi pasă. Copacul e al meu. Urlu din străfundul sufletului încărcat de amar:

-Ce căutați acolo? Ieșiți din curte imediat!

Bărbații, toți niște matahale bune de așezat la ușile cluburilor sâmbătă seara, se proptesc mai bine pe picioare și urcă, urcă spre fructele din care plănuiam să pregătesc o mulțime de cozonaci în perioada următoare. Mă ia cu leșin de ciudă. Bărbații din cameră îmi fac semn să tac. Nu vezi că sunt beți și au poftă de scandal? par să îmi spună privirile lor. Mă îndrept spre Read More

O amintire caldă

M-ai tratat cu atâta răceală… Mi-a înghețat sufletul văzând că te porți cu mine de parcă aș fi fost un amărât al străzii. Am privit în stânga, am privit în dreapta, cu inima transformată în cioburi. Strada mi-a spus că nu îi aparțin, că nu îi pasă de mine. Are deja prea multe bătăi de cap. Să cer ajutor de la cei care m-au făcut, de la cei care mi-au oferit podoabe, de la cei care m-au încurajat când au văzut că țin nasul pe sus și că zâmbesc indiferent de vreme și de vremuri, de parcă viața ar fi frumoasă. Avea inima neagră de răutate. Am vrut să fug de lângă ea, să mă îndepărtez ca de un loc unde molima nepăsării se ia de la om la om.

M-am gândit iar la tine. Mi-am amintit aroganța ce ți se strecura printre cuvinte când îmi spuneai că nu merit mai multă atenție din cauză că viața mea e scurtă și că în urmă-mi nu vor rămâne decât falsele podoabe ce astăzi mă acoperă. Of, cât m-a durut! Frigul suferinței mi-a urcat din tălpi până în creștet. Doar atât durează o relație? Până când ne dăm seama că unul dintre noi e mai deștept, mai frumos, mai devreme acasă? Până la lăsarea serii, când doar cei cu stea în frunte luminează în beznă? Read More

Sub semnul lui P

Spune-i cum vrei, prietene – soartă, destin, ursită, fatalitate. Nașterea sub semnul lui P mi-a trasat fiecare pas al vieții, până la moarte. Am aflat prea târziu. Sfârșitul e aproape; îl simt cum îmi dă târcoale, cum încearcă să mă cuprindă ba dintr-o parte, ba din alta, cu gheare tăioase și reci. Mi-e strigătul mut. Țin ochiul închis. Mă-ntind în potecă și plâng după zilele-n care eu eram al tău, iar tu nu puteai fără mine.

Îți amintești? În camera unde ne întâlneam era un portret. Al unei doamne cu rochie înflorată și-o pălărie albă de care fusese prinsă o pană. De la ea am aflat că ai prostul obicei de a te descotorosi de iubirile tale imediat ce îmbătrânesc și nu îți mai pot oferi plăcere, dar îți spun cu sinceritate și cu durere sfâșietoare că nu am crezut. În ochii mei, tu erai bărbatul perfect, cel care iubește până la moarte și dincolo de ea.  Read More

Vraja iubirii pentru animale – poveste audio pentru copii

De-a lungul timpului am scris multe texte pe care le-am numit, poate prea pretențios, povești. Unele s-au bucurat de atenția totală a nepoților mei, copii hiperactivi, care nu pot sta locului o clipă și care nu au răbdare să asculte o poveste de la cap la coadă. În vacanța de vară a anului trecut le-am scris multe povești. Nu am vrut doar să îi distrez, ci și să îi educ într-un mod (nu foarte) subtil, ba chiar, undeva în adâncul sufletului, am sperat că voi avea cândva curaj să le citesc și altora, să aflu părerea unor adulți. A fost nevoie să treacă un an pentru ca inima mea să găsească puterea de a înregistra una dintre acele povești și a-i da drumul în mediul online, pe youtube, la liberă ascultare.

Ori nu am eu destui “fani”, ori povestea mea, pe care am numit-o Vraja iubirii pentru animale, nu e chiar ceea ce credeam. Aș vrea să vă rupeți trei minute din viață și să o ascultați, apoi să îmi spuneți părerea voastră sinceră. Pe scurt, în poveste este vorba despre doi copii care găsesc în podul bunicii o Carte de Magie și, ascunși în camera lor, citesc și pun în practică diverse vrăji. Aici, Vraja iubirii pentru animale – o poveste Read More

Toate am fost frumoase… cândva

Toate am fost frumoase… cândva, în vremea când aveam mai mult curaj, mai multă încredere, mai mult succes. Câți au mai plâns după noi! Și câți au suferit în tăcere! Noi treceam mândre, nepăsătoare la durerile altora. Eram ocupate să trăim și să cucerim, să facem capetele să se întoarcă și să stoarcem lacrimi din ochii admiratorilor. Poeții se întreceau în a ne dedica versuri pline de sensibilitate, fără să știe că noi, reginele neîncoronate ale tinereții, ne scuturam pletele în vânt și, odată cu ele, scuturam toate cuvintele care ne-ar fi putut înmuia inimile.

Toate am fost frumoase… cândva, însa acum ne-a ajuns bătrânetea din urmă. Întâi a apărut un fir alb de păr, apoi un rid subțire, după care s-au bulucit relele peste noi, călcându-ne orgoliile în picioare. Din pletele noastre bogate de altădată au mai rămas doar niște fire plăpânde, ca niște măciulii uitate în soare. Din trupurile cărnoase, apetisante, au mai rămas doar oasele uscate de vânt. Din frumusețea de altădată nu a mai rămas nimic. Poate doar amintirile să ne mai aducă, din când în când, câte un zâmbet ștrengăresc, repede Read More

Povestitorul

În preajma lui sunt întotdeauna trează, atentă și mirată. Am senzatia că-s așezată pe o pernă moale, colorată, într-o cameră bogat decorată. În clar-obscurul înserării ascult, cu răsuflarea tăiată, poveștile unei Șeherezade masculine ce învăluie sufletul în parfum amețitor de aventură.

-Mai spune-mi ceva, Povestitorule! Nu lăsa noaptea să-ți fure cuvintele. Dă-mi-le mie, Povestitorule!

Și Povestitorul îmi ascultă ruga.

La orele amiezii, pe străduțele din Fortăreață doar praful se plimbă din loc in loc, plictisit de atâta liniște. Pajul, tolănit pe cearșafuri mătăsoase, cu brațele încrucișate sub cap, ascultă șuierul vântului și se strâmbă spre tavan când amețeala dată de mahmureală revine în forță, obligându-l să geamă. Din camera vecină se aud, din când în când, micile zgomote făcute de femeia care i-a furat mințile, însăși sora marelui senior. Ea nu doarme niciodată la amiază. Ascunsă în bibliotecă, deschide câte o carte, își ia notițe, fredonează scurte fragmente din cântecele învățate în copilărie, apoi pleacă, mereu cu Runbo pe urmele sale. Dar astăzi liniștea e ruptă în bucăți de strigătul ei înecat în furie: Read More

Poveste de decembrie

Are pentru fiecare zi din an o altă ținută strălucitoare, căci îi place să epateze. Poartă rochițe din muguri de un verde brotăcel, eșarfe cu flori din rozul cel mai roz, pelerine pe care se amestecă arămiu, și gălbui, și maroniu. Sub toate aceste obiecte vestimentare se ascunde o frumusețe nepieritoare, acea frumusețe dată de simplitate, de modestie, de cunoaștere. Din nefericire, nimeni nu o poate vedea, probabil din cauza paietelor și a mărgelelor cu care s-a împopoțonat și în care soarele își odihnește razele, în drumul său spre apus.
DyFashion.ro
Ne-am întâlnit de curând, în seara unui decembrie de poveste. Purtam un palton urâțel, dar călduros. Purta o rochie de seară sclipitoare. A îndrăznit să râdă, cam galben, de ținuta-mi demodată. Sufletul meu bun și înțelepciunea m-au împiedicat să îi spun în față adevărul. Îl va simți cândva și fără ajutorul meu. I-am lăsat posibilitatea de a se mai bucura o vreme de falsa-i strălucire, de mirajul unei frumuseți înșelătoare. Read More

Scrisoare către Moș Crăciun

Nu întreba dacă există Moș Crăciun. Toată lumea știe că există. E un bătrânel simpatic, cu o barbă lungă, albă, îmbrăcat mereu în haine roșii. Trăiește undeva în Laponia, acolo unde este întotdeauna zăpada și frig, unde urșii polari fac tumbe pe gheață, unde renii trag sănii încărcate cu daruri, unde aurora boreală dansează pe cer. Dărnicia lui Moș Crăciun este cunoscută și recunoscută în toate colțurile Terrei, chiar și în zonele unde ninge o dată la 100 de ani. Sau niciodată.

În fiecare an, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, Moș Crăciun urcă în sanie sacul încărcat de cadouri, dă bice renilor și se avântă în zbor către casele copiilor cuminți. Se strecoară, tiptil, pe hornul cald, intră în casă, depune ușor cadoul sub bradul împodobit și pleacă spre alți copii înainte de a fi văzut de ochi omenesc.

Pe bună dreptate, câinii întreabă și ei: Pe cuvântul tău că există Moș Crăciun? Și că aduce multe cadouri cățeilor cuminți? Desigur, dragii mei! Dar trebuie să știți că moșului îi place să primească scrisori de la voi. La fel de mult îi place să stea la gura sobei, a blogului sau a caloriferului și să asculte povești. Read More

Poveste personalizată

Era o zi rece, mult prea rece pentru mine. Înghesuită (mult prea înghesuită) în dormitorul unde adunasem tot ce a urcat Noe pe corăbie, mă delectam cu o carte. Nu contează care (a se citi “nu îmi aduc aminte care). Din senin, mi-a trecut prin cap că le-aș putea face nepoților mei o surpriză care să le aducă mai multe avantaje. Am scris dintr-o suflare șapte capitole dintr-o Carte de Magie care nu va vedea probabil niciodată lumina blogului. Personajele principale sunt chiar nepoții mei, David și Lorena. Vrăjile pe care micuții trebuie să le facă îi vor ajuta să învețe mai multe despre ei, despre lume, despre reguli indispensabile în viață. Adică așa am sperat atunci când am scris. În realitate, băiețelul (7 ani) s-a plictisit după primele două capitole, iar fetița (13 ani) a citit până la capăt, apoi a spus că “e frumoasă”. Punct.

Cartea mea de magie, povestea personalizată care speram să îi cucerească, a fost un fiasco. Știu, de cele mai multe ori scriu liniar (mult prea liniar). Cu povestea pe care am început-o (și care are deja 2615 cuvinte) habar nu am ce să fac. Am mai scris povești personalizate. Read More

Felinarul de sub geam

Cobor fără zgomot din pat, deși nu-i în casă nici urmă de ființă pe care să o deranjeze trezirea mea, întotdeauna atât de matinală. Felinarul de sub geam sparge în bucăți întunericul. Cafeaua bolborosește pe aragaz. Îmbrac în grabă hainele întinse de cu seară pe un scaun. Mă spăl rapid și apa rece ca gheața îmi alungă somnul. Un pic de pudră în obrazul palid, un strop de parfum la ureche, cutiuța cu sare în buzunar, cafeaua băută pe nerăsuflate și iată-mă gata de ieșit pe ușă.

Îmi aduc aminte la timp că actele au rămas pe dulapul din bucătărie. Mă întorc, prind cu trei degete mapa voluminoasă, îmi fac o cruce, să alung ghinionul, și ies din casă. Pe scara blocului e frig. Tremur. Într-un gest negândit strâng paltonul mai aproape de corp. Lumina galbenă a felinarului chior îmi călăuzește câțiva pași. Sarcina ei este imediat preluată de următorul felinar de pe stradă. Umbra crește și descrește în ritm cadențat.  Read More