Skip to main content

Ochii care nu se văd se uită

Aeroportul din Glasgow e micuț, dar face impresie bună. Deși nu erau de culoare roșie, covoarele pe care scoțienii mi le-au întins la picioare de cum am coborât din avion m-au făcut să zâmbesc cu veselie. Totuși, m-am grăbit să ies de acolo, căci îmi ardea buza de o țigară și inima de dorul bărbatului pe care nu îl văzusem trei luni. Nu am reușit să găsesc un coș de gunoi, așa că am scrumat și am aruncat chiștocul în bidonul cu apă, după care am încercat să îmi sun soțul, să îl întreb pe unde este, să îl anunț că drumul spre Scoția a decurs bine și că am ajuns cu 20 de minute mai devreme.

Telefonul meu nu mergea. Sperând că este o greșeală pe undeva, am luat neamurile și prietenii la rând, până când mintea mea a acceptat ideea că aveam un telefon restricționat, pe care nu îl puteam folosi în Scoția.

-Bravo, Vienela! Presimt că te vei distra în această seară. Read More