V-am spus vreodată cât de des mă uit la televizor? Pentru că zilele trecute, din neștiință sau din obișnuița de a generaliza, cineva m-a acuzat că mă las influențată de ceea ce văd la tv, iată că mi-a trecut prin cap să scriu un mic articol, să vă explic tuturor cum stă treaba cu televizorul la mine în casă. Mi-e lene la ora asta să mai fac încă o poză, să demonstrez lumii că nici măcar nu e conectat la cablu sau la vreo priză și, oricum, nu văd din ce motiv serios aș încerca să fac un asemenea gest.
Mi se pare că este edificatoare poza pe care o am deja, de acum câteva zile, prin calculator. Dacă vreți să știți cât de des mă uit la televizor, este suficient să rămâneți aici și să admirați frumusețea mea de ecran și tot ceea ce se vede în/pe lângă el. Adevărul este că m-aș uita chiar mai des la televizor, însă nu am motive. Uneori Pufina se ridică de acolo și își caută alt culcuș ori fuge la bucătărie, să mănânce. Atunci întorc privirea și le văd pe celelalte trei. Poate că nu-s la fel de grase și de frumoase cum e Pufina Pufarina, dar îmi aduc tot atâtea zâmbete și mirări: cum de sunt atât de norocoasă, cum de mă iubesc atât de mult niște ființe despre care se spune că sunt mândre, reci, insensibile, profitoare?
Când toate patru dorm, mănâncă sau se aleargă prin casă, îmi iau câinele în brațe și îi mulțumesc pentru toată fericirea pe care mi-o oferă clipă de clipă. Le întorc tuturor dragostea, căci sunt parte din familie. Ce nevoie aș mai avea de televizor, când văd atâta frumusețe și iubire în ochii ființelor ce îmi sunt alături zi de zi, când vedeta mea preferată îmi zâmbește zilnic din/de lângă televizor?