Skip to main content

Declarație de dragoste

Declarațiile de dragoste pot fi de multe feluri. Unii bărbați compun poezii (mai mult sau mai puțin siropoase), alții oferă inele cu diamante și excursii în locuri de vis. Îmi amintesc de un tip care, în urmă cu foarte mulți ani, dorind să mă cucerească, mi-a oferit în dar o basma aurie care avea desenați niște păuni urâți cu spume. Cel mai probabil o furase din lada cu lucruri “pentru înmormântare” a bunicii. Altul mi-a încolăcit pe deget o tulpină de păpădie, delicat inel de logodnă al unui tânăr îndrăgostit lulea. Altul s-a oferit să îmi învețe copilul să înoate. Băiat isteț. Auzise că o mamă poate fi ușor sedusă dacă puiul ei te place. Noroc că puiul meu a fost întotdeauna precaut cu străinii, ca să nu spun că devenea de-a dreptul nepoliticos dacă avea bănuiala că vreun bărbat dorea să se apropie de noi. Mihai al meu, chiar și după atâția ani de conviețuire, continuă să îmi facă declarații de dragoste. Atipice, mereu surprinzătoare, de cele mai multe ori haioase, așa cum s-a întâmplat ieri, când mi-a trimis o poză. Fotografia face cât o mie de cuvinte frumoase. Iată, foarte pe scurt, cum s-ar “traduce”: Read More