Skip to main content

Un blog plin de texte furate

UPDATE: Fata a înțeles că a greșit. A șters textul, a recunoscut greșeala, așa că acest articol nu se mai referă la ea, ci se dorește a fi o lecție pentru cei care cred că tot ceea ce este pe internet e gratis și poate fi folosit după bunul plac.

*

Nu cred că voi putea înțelege vreodată de ce își deschid oamenii bloguri, dacă nu sunt capabili să scrie trei cuvinte din capul lor. În urmă cu vreo trei ani m-a rugat o tipă să o ajut, căci își dorea neapărat să aibă blog. Susținea că are multe povești de spus lumii. Pentru că o cunoșteam personal din viața reală, am fost de acord să îi dau o mână de ajutor. I-am construit un blog decent, am învățat-o cum să posteze, i-am dezvăluit secrete pe care eu le-am aflat la mult timp după ce am scris primul articol. Într-un cuvânt, am sprijinit-o pe cât mi-a stat în putere pentru ca drumul ei să pornească lin în blogosferă. La nici o săptămână, m-a tras sora mea de mânecă și mi-a arătat blogul tipei: era plin de lucruri furate de la alții. Nici urmă de texte scrise din capul ei.

M-am supărat și i-am atras atenția că nu este corect să procedeze așa. I-am explicat că oamenii muncesc pentru a crea texte, că nu e cinstit să le fie furate și postate pe alte bloguri, mai ales dacă nu există măcar o mențiune cu privire la autor. Credeți că i-a păsat? Mi-a întors spatele și a continuat să fure. Am lăsat-o în prostia ei, căci eram sătulă de oameni care nu pot fi oameni. Timpul i-a dovedit că aveam dreptate: nu doar că nu s-a îmbogățit de pe urma blogului, așa cum visa, dar nu a făcut în toți acești ani nici măcar un leu cu el, căci nimeni nu vrea să se asocieze oficial cu hoții. Read More