Skip to main content

Vreau să fiu amnezică

Pe cât de frumoasă este viața așa, la modul general, pe atât de urâtă poate fi în anumite momente. Atât de urâtă, încât omul simte nevoia de a-și ascunde sieși tot ceea ce i-a tulburat existența, tot ceea ce l-a făcut să piardă respectul de sine, bucuria de a trăi, dragostea față de semeni sau cine mai știe ce. Dureri ce sfâșie inima se cer și ele ascunse, pentru ca suferința să dispară și omul să poată merge mai departe. Nu-i vorba despre minciună și adevăr, ci despre a trăi chinuit de gânduri negre sau a le ascunde undeva în adânc, pentru ca fiecare nouă zi să aibă zori trandafirii și adieri înmiresmate. Cine nu și-a spus, măcar o dată în viață, că ar dori să uite un anumit lucru, să fie amnezic într-o anumită privință?

“Ai impresia că vrei să afli ceva și, odată ce-ai aflat, ai da orice să-ți ștergi lucrul ăla din minte. De acum înainte, dacă m-ar mai fi întrebat cineva ce-mi doream să fiu când aveam să mă fac mare, aș fi răspuns că voiam să fiu amnezică.” Read More

De la vis la realitate

Dragă C.,

Nu știu prin ce întâmplare neîntâmplată am reușit azi-noapte să te visez într-un mod de-a dreptul ciudat, care mă împinge acum să lansez în eter o scrisoare. Chiar mă bate gândul să scriu cândva o povestioară despre peisajele uluitoare ce m-au fermecat în vis și despre șobolanii care mișunau în voie prin acele locuri mirifice. De ce oare nu putem poza ceea ce ni se arată în vis? Mare nevoie aș fi avut de un aparat care să imortalizeze tot ce mintea mea a născocit pe care dormeam.

Îți amintești de vremurile când îmi spuneai că m-ai visat? De cele mai multe ori nu te credeam. Visele tale păreau prea trase de păr, prea frumoase pentru a fi adevărate. Poate chiar erau doar simple plăsmuiri ale unei minți înfierbântate de dor, de așteptare, de speranțe deșarte. Nu am de unde să știu. M-am trezit cu gândul la tine și m-am întrebat ce ai crede dacă ți-aș povesti cum m-ai condus aproape de casa ta, cum îți înotau lacrimile în ochi, cum panorama satului de pe dealuri mi-a tăiat răsuflarea și cum șobolanii care mișunau pe lângă acea gârlă neagră, uleioasă, m-au oripilat până și în somn. Read More

Vreau să trăiesc în Mandspyr

Leapșa lumilor literare preferate

Menționați una sau mai multe lumi literare, NU neapărat obligatoriu ficționale, câte exact rămânând la alegerea dvs, așezate sau nu într-o ordine de top ierarhic de preferințe, în care v-ar tenta să riscați să încercați să petreceți o vreme, dacă ar fi posibilă o astfel de mutație.

Eram copil. Eram o visătoare. Nu știu de unde îmi intrase în cap ideea că m-aș fi putut simți excelent printre nomazi, că eram sau puteam fi de-a lor, deși nu știam prea bine cine sunt acei nomazi și cu ce anume se ocupă. Mă vedeam călătorind alături de ei, trecând prin aventuri mai mult sau mai puțin plăcute, având obiceiuri neînțelese de restul lumii, luptând pentru binele tuturor, împărțind zâmbete calde ca o regină a frumuseții și a dăruirii de sine.

Copilul din mine s-a trezit subit la viață în clipa când sub ochi mi-a apărut Mandspyr, începutul de roman pe care Vero pare că l-a abandonat, așa cum abandonează ea toate povestirile uluitor de frumoase cu ale căror începuturi ne amăgește. Read More

S-a interzis salutul

“O altă lege a interzis salutul, considerându-se că este ceva luat și imediat înapoi dat, ceea ce era un adevăr. Risipa era evidentă: o societate civilizată nu-și poate permite luxul…”

Cu mare drag v-aș fi salutat astăzi; poate v-aș fi făcut niscaiva urări de bine, de prosperitate, de fericire, însă m-am temut că le-ați fi luat și imediat înapoi mi le-ați fi dat, lucru care m-ar fi pus în încurcătură, căci habar nu am ce aș putea face cu toată fericirea și prosperitatea lumii civilizate.

Părinții m-au învățat de mică să nu risipesc, deoarece nu îmi permit luxul… Nu i-am ascultat întocmai. Risipesc prea multe cuvinte pe bloguri, risipesc timp din viața mea, mă risipesc pe mine…

Să risc, să nu risc? Fie ce-o fi!

Bună să vă fie ziua! Weekend senin și un octombrie de poveste să aveți! Read More

Din creangă în creangă

Mi se pare ușor să recunosc, la foarte mulți ani de la terminarea școlii, că nu îmi plăcea Creangă. De fapt, îmi plăceau poveștile lui, îmi plăceau amintirile scrise cu umor, dar faptul că folosea cuvinte și expresii necunoscute mie făcea ca totul să pară greoi și (uneori) plictisitor. Preferam să zburd pe afară, din creangă în creangă (la propriu), decât să buchisesc la poveștile sale, cu dex-ul alături.

Aflu că părinții încep să se plângă de faptul că elevii învață în școli tot ceea ce se învăța și acum 50 de ani. Nu mi-a cerut nimeni părerea, însă pe blogul meu o scriu și neîntrebată. Consider că e necesar ca elevii să știe câte ceva despre autorii români; măcar cine a fost Ion Creangă, ce a scris, unde a trăit… Ideal ar fi să aibă în casă măcar cartea Amintiri din copilărie, iar la școală să li se “traducă” în limba română poveștile și povestirile, astfel încât toți să poată înțelege ceva.

Mi-a plăcut de mică să umblu din creangă în creangă, Read More

Mandrie si prejudecata

Mandrie

Sa te mandresti intotdeauna cu originea ta. Sa nu pleci capul in fata altora. Sa nu traiesti imitandu-i pe altii. Sa ramai propriul tau stapan – stapana pe ganduri, pe sentimente, pe fapte. Sa te mandresti cu ceea ce stii, cu ceea ce poti, cu ceea ce faci. Sa mergi cu spatele drept si cu privirea spre inainte. Sa ai incredere in tine, caci tu esti cea mai buna, mai desteapta, mai frumoasa, mai devreme acasa. Mandrie – un cuvant bun de sculptat in creier, sa-l ai permanent la indemana, sa-l utilizezi pe post de ghid, sa il asezi drept motto in cartea vietii tale.

Prejudecata

Esti mult mai desteapta decat cei din jurul tau. Ai mai multa rabdare, mai mult talent, mai mult curaj, mai multa putere, mai mult discernamant, mai multa iubire, mai mult… orice e bun pe lume. Ii poti domina pe toti ceilalti si chiar ar fi indicat sa o faci. Tu esti cine esti si ca tine nu-i nimeni in intreg universul. Ocupa cel mai bun loc si de la inaltimea aceea priveste spre cei mai putin norocosi, dar nu le intinde mana sa ii urci langa tine. Nu-s la fel de buni si, daca le dai un deget, risti sa ii vezi ca iti prind toata mana si te trag in jos. Nu-i prejudecata, e adevar.

Mandrie si prejudecata Read More

Visele devin realitate?

Visele devin realitate?

Intrebarea nu asteapta neaparat un raspuns, dar mi-ar placea totusi sa il primesc. Inca mai sunt sub influenta visului din aceasta dupa-amiaza. Se facea ca imi reciteam textul pe care l-am numit Dialog cu timpul (a se vedea pe vienela.ro) si, in chiar clipa cand terminam lectura, o idee imi fulgera prin minte: as putea scrie o intreaga carte cu dialoguri. M-as putea conversa la infinit cu tot ceea ce imi place pe acest pamant si mai ales cu tot ceea ce imi displace.

Numele cartii

Cu o clipa inainte de a deschide ochii, mi-a rasarit in minte, ca un soare luminos, ideea ca nu pot numi cartea decat Dialog cu viata. Cumva, acest titlu ar face usor legatura atat intre povestile cuprinse in volum, cat si cu blogul care imi este atat de drag si caruia i-am pus numele Iubesc viata.

Eu știu un singur lucru și lupt pentru el: ața vieții are prea puțini centimetri. Omul nu dispune de suficient timp pentru toate câte ar vrea și ar putea să realizeze. Rupe din tine, bătrâne, și dă-ne de doi cenți viață în plus. (fragment din textul Dialog cu timpul)

Cititori de carte Read More