Skip to main content

Singura soluție? Propria evoluție

În ultimele zile mi-am dat seama că, într-o anumită privință, mă lupt cu morile de vânt, că tot zbuciumul meu este inutil. Investesc în lucruri care de fapt nu mă privesc: dau mult din puținul meu timp liber, cheltui bani și mă consum văzând cum toate eforturile mele sunt spulberate de vânturi puturoase. Nu o voi spune pe de-a dreptul, căci nu am nici un motiv serios să o fac. De fapt, cred că nu voi spune absolut nimic în plus față de ceea ce am spus deja. Mă simt obosită. Nu e ușor să lupti cu morile de vânt, nu e ușor nici să vezi cum toată munca ți se duce pe apa sâmbetei într-o clipită.

La început m-am enervat rău. Am vrut să trântesc, să bufnesc, să înjur, să lovesc. Apoi mi-am dat seama că nu mi-ar folosi la nimic. Fiecare om e liber să își aleagă drumul în viață, fără să țină cont de semnalizările altora. Indiferent dacă va ajunge la capătului tunelului, acolo unde luminița devine o stea strălucitoare sau dacă va nimeri într-o fundătură împuțită, va putea spune, cu fruntea sus, că așa a vrut. Cine sunt eu, să stau în mijlocul șoselei și să dirijez circulația, să spun fiecăruia ce drum i se potrivește mai bine?

La vremea când a trebuit să îmi aleg drumul, mi-am băgat degetele în urechi și mi-am legat la ochi o năframă colorată. Am mers orbește, fără un scop, fără o țintă, pe un drum despre care știam din start că duce spre nicăieri. Ciudat sau nu, la un moment dat drumul meu a început să se lumineze. M-au ajutat cărțile, plimbările, curiozitatea înnăscută, întrebările puse celor culți, conversațiile cu oameni mai inteligenți decât mine, blogul și apariția internetului. Am înțeles că singura soluție e propria evoluție și de atunci mă străduiesc să învăț zilnic ceva, oricât de mic sau de puțin important ar fi acel ceva.

Încerc să îi învăț si pe alții din puținul pe care îl știu. Unii sunt atenți la vorbele mele, alții ridică din umeri, plictisiți de prea multă învățătură. Degeaba le spun că nu am nici un interes, că e doar pura plăcere de a le fi altora de folos. Ciudat sau nu, pe acest pământ există persoane care nu vor să evolueze, care consideră că atât cât au apucat să înmagazineze în tărtăcuță în primii ani de viață e suficient pentru o viață. Să fie sănătoși!

Vă spun și vouă, celor ce mă citiți, celor ce dați un strop de importanță spuselor mele: mereu e loc de mai bine. Singura soluție? Propria evoluție!

 

4 thoughts to “Singura soluție? Propria evoluție”

  1. Se zice că nimeni nu învaţă din experienţa altuia. Şi, într-un anume sens, e adevărat – pentru majoritatea oamenilor, dacă nu pentru toţi. Fiecare trebuie să dea, la rândul lui, cu capul de pragul de sus şi/sau să se împiedice de ăla de jos. 🙂

  2. Asa este! Intotdeauna nu e nevoie numai de invatatura, ci chiar si de repetitie.
    Sa iti reamintesti ceea ce ai invatat demult si ai uitat luat de valtoarea vietii si a problemelor. Si eu am fost indrumata si ascult sfaturile altora care au reusit.
    Un ajutor important l-am avut si din partea ta si iti multumesc.

Leave a Reply