Skip to main content

Sfaturi pentru ziua de astăzi

Sfaturi pentru ziua de astăzi

Astăzi este în fiecare zi. Astăzi e un cuvânt oarecare până în clipa când ne decidem să îl transformăm în ceva magic, în ceva cu adevărat memorabil. Cum putem face asta cu plăcere și cu un minim de efort, pentru a ne îmbunătăți viața? Ei bine, am pentru voi astăzi câteva sfaturi aparent simple, însă perfecte pentru a evolua și a ne simți bine în propria piele, a fi mândri de noi înșine clipă de clipă. Adevărul este că eu nu le pun în practică zi de zi, cu toate că mi-aș dori să îmi pot aminti de ele și să le folosesc. Poate că acest scurt articol de blog mă va ajuta să mi le fixez în minte și să le transform în ceva care să vină natural. de la sine, în fiecare dimineață.

Am zile în care, înverșunata de oboseală și de unele nemulțumiri de la serviciu, uit să zâmbesc. Am zile în care, probabil tot din cauza oboselii, simt că nu vreau să mai ajut pe nimeni cu nimic. Desigur, după asemenea zile apar mereu regretele că aș fi putut face câte ceva, dar mi-am pus ochelarii de cal și am mers înainte, prefăcându-mă că acel ceva nu există. De învățat, chiar mă străduiesc să învăț zilnic ceva nou, oricât de mic și neînsemnat ar fi acel ceva. Cel mai tare mă doare când pierd zile din viață fără să trezesc copilul din mine, când nu îmi amintesc să fiu, măcar pentru câteva clipe, fără griji, fericită cu nimicuri drăguțe. Să nu procedați ca mine, căci veți regreta. Trăiți fiecare zi de parcă ar fi ultima. Adunați amintiri plăcute, fapte bune și cunoaștere, căci fără ea veți rămâne pe loc, plafonați.

Și, dacă tot mi-am cumpărat imprimantă, am de gând să printez imaginea de mai jos și să o așez undeva la birou, să o pot vedea în fiecare nou astăzi.

Nu uita astăzi să:

-zâmbești

-faci o faptă bună

-înveți ceva nou

-trezești copilul din tine

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.