Skip to main content

Poveste personalizată

Era o zi rece, mult prea rece pentru mine. Înghesuită (mult prea înghesuită) în dormitorul unde adunasem tot ce a urcat Noe pe corăbie, mă delectam cu o carte. Nu contează care (a se citi “nu îmi aduc aminte care). Din senin, mi-a trecut prin cap că le-aș putea face nepoților mei o surpriză care să le aducă mai multe avantaje. Am scris dintr-o suflare șapte capitole dintr-o Carte de Magie care nu va vedea probabil niciodată lumina blogului. Personajele principale sunt chiar nepoții mei, David și Lorena. Vrăjile pe care micuții trebuie să le facă îi vor ajuta să învețe mai multe despre ei, despre lume, despre reguli indispensabile în viață. Adică așa am sperat atunci când am scris. În realitate, băiețelul (7 ani) s-a plictisit după primele două capitole, iar fetița (13 ani) a citit până la capăt, apoi a spus că “e frumoasă”. Punct.

Cartea mea de magie, povestea personalizată care speram să îi cucerească, a fost un fiasco. Știu, de cele mai multe ori scriu liniar (mult prea liniar). Cu povestea pe care am început-o (și care are deja 2615 cuvinte) habar nu am ce să fac. Am mai scris povești personalizate. Copiii cărora le erau destinate s-au arătat mai mult decât încântați de ele. Darius, de exemplu, băiețelul unei prietene din Franța, a insistat ca povestea să fie tradusă în limba franceză și apoi tipărită. Oare era mai bună decât Cartea de Magie sau copilul era mai mare iubitor de povești?

Mult, mai mult, prea mult… Cam așa simt acum. În acest articol am folosit de multe ori aceste cuvinte, povestea pe care am scris-o pentru nepoți a fost prea mult pentru ei și prea multe nedumeriri mă apasă acum. Tot acum îmi dau seama că am greșit scriind o poveste pentru amândoi. Diferența de vârstă dintre ei este prea mare. Unul cunoaște mai multe cuvinte, altul mai puține. În plus, din cauza diferenței de vârstă, au și preocupări diferite. Ghinion!

Selectez, absolut la întâmplare, un fragment din povestea personalizată scrisă pentru nepoții mei:

“Mirosuri insuportabile îi asaltează din toate părțile. Cei doi copii se uită în jur și descoperă imediat de unde vin emanațiile neplăcute. Fetițe și băieți de diferite vârste se joacă în praf. Transpirația le șiroiește pe la tâmple. Joaca lor e plăcută, însă dungile negre de mizerie de la gât nu prea. David și Lorena îi urmăresc de la o distanță sigură, ținându-se cu mâinile de nas.

Rând pe rând, murdăricii se îndreaptă către case. Intră, dar nu se opresc în baie, să arunce șosetele prăfuite. Înfometați, se așează la masă fără să se spele pe mâini. Termină de mâncat, însă nu merg să se spele pe dinți. Fără să-și creadă ochilor, David și Lorena îi văd cum se urcă în paturi, murdărind totul în jur și răspândind iî case mirosuri deranjante.

-Nu mai suport! Haide să mergem înapoi, să facem o vrajă bună, îi spune Lorena frățiorului său.

Vraja corpului curat

Se rostesc în șoaptă cuvintele magice “Ando tig cian jun.” Într-o punguță de plastic se bagă un fir de păr găsit prin casă, unghia care a fost tăiată de la degetul arătător al mâinii drepte, o linguriță de praf adunat de pe drum, trei picături dintr-un parfum foarte dulce, o șosetă murdară, o caramelă tăvălită prin unt și două biluțe de noroi. Se lasă la macerat de seara până dimineața. Se aruncă în primul tomberon întâlnit în cale. “

One thought on “Poveste personalizată

Leave a Reply