Skip to main content

O lacrimă pentru fiecare

Erau tinere și uluitor de frumoase. Își parfumaseră părul ce flutura în vântul călduț de primăvară. Mi-au zâmbit, fericite că mă văd. Nici măcar nu ne cunoșteam, însă aflaseră despre mine de la mama lor și îmi dăruiau inimile cu încredere și speranță. Au observat tresărirea mea vinovată și s-au albit de teamă. Cine nu s-ar speria văzând că a dezvăluit secrete bine păzite unui potențial dușman, unei persoane care, mai târziu, se va folosi de slăbiciunea descoperită?

Mi s-a rupt inima de mila lor. Cu toate că nu aveam nici o vină, știam că se vor stinge, că trebuie să moară nevinovate pentru ca altele să trăiască și să crească. Nu le puteam proteja, deși mama lor le spusese de la început că sunt apărătorul celor slabi, că fac tot ce îmi stă în putere pentru a apăra viața, în toate formele ei. Ardeam pe interior, distrusă de gândul că le-am înșelat încrederea, că le voi sacrifica din pur orgoliu uman. E atât de dureros când omul se crede zeu și decide ce părți din natură trebuie să trăiască și care părți trebuie să moară!

Sâmbătă a fost rândul lor, al florilor de zarzăr ce creșteau pe crengile nepotrivite, despre care umani considerau că vor împiedica pomul mamă să se ridice frumos spre cer, să aibă coroana rotundă, să dea rod bogat. Nu le pot număra. Sunt mult prea multe florile care au căzut sub ghilotina pregătită de oameni. Pot doar să vă îndemn să nu le uitați. Să vărsăm împreună câte o lacrimă. O lacrimă pentru fiecare floare de zarzăr ce s-a stins în soarele vesel al amiezii de sâmbătă.

Leave a Reply