Skip to main content

Floarea din ghiveci

Când am găsit-o pe Miți, prima mea pisică, aveam casa plină cu ghivece de flori. În scurt timp mi-am dat seama că va trebui să aleg între animal și plante, că erau incompatibile. Am ales pisica, sperând în adâncul sufletului să ierte măcar o floare. Nu a vrut să îmi asculte ruga.
În această seară, în timp ce îl plimbam pe Bruno, mi-a ieșit în cale un ghiveci cu o plăntuță amărâtă, care are doar câteva frunze. Zăcea abandonat la o scară de bloc, în boscheții unde câinele își marchează teritoriul. Nu m-am putut abține. O bucurie fără nume mi-a invadat sufletul. Poate acum, că pisicile sunt adulte, voi reuși să am în casă o floricică, oricât ar fi ea de plăpândă.
Am luat ghiveciul și am făcut cale întoarsă. Mă simt ca o hoață și, în același timp, simt că explodez de fericire că am, din nou, o floare în casă, mai ales că este planta mea preferată. Nu știu cât va rezista. Să îi țineți pumnii!

Floarea din ghiveci, iedera dracului:

Leave a Reply