Skip to main content

Fiecare respirație e darul iubirii

Ochii tăi mă sfredelesc, dornici să treacă de aparențe, să descopere ce ascund în spatele zâmbetului și al dungilor verticale formate între sprâncene. Tu vezi ceea ce alții nu au putut vedea niciodată. Te apleci și mă acoperi cu palmele-ți puternice. Îmi oprești plânsul ce stă să erupă. Alungi fantoma de la miezul nopții și îmi oferi, în schimb, o oră de uitare. Învelită în poezia cuvintelor tale și-n promisiuni nespuse, întind brațele spre zările pe care numai luna, martor tăcut al dragostei noastre, le luminează o clipă. Neștiute ne sunt patimile ce ne fierb în vene.

Îți cer să mă iubești cu întreaga-ți ființă, trup și suflet deopotrivă. Tu-mi șoptești la ureche lucruri de care nu mă pot sătura. Îmi spui că mă gândești în continuare, că fiecare respirație e darul iubirii, un dar cu arome de portocale proaspăt culese, de fulgi de zăpadă căzuți alb din cerul întunecat, de miere ce se prelinge caldă pe degete. Adorm târziu, când zările se luminează. Tu mă săruți în colțul gurii, acolo unde un zâmbet senin și-a făcut culcuș. Te întinzi lângă mine, cald și bun. Visul ne poartă în locul unde iubirea nu are nevoie de bogății

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.