Skip to main content

Femeia din umbră s-a trezit

Îl aveam pe Bruno de numai câteva zile. Obișnuia să dispară din când în când de sub nasul nostru și atunci știam, fără urmă de îndoială, că pe gresia din bucătărie voi găsi o mică baltă, semn că un domn nu face niciodată pipi în pat sau pe parchet. Iar Bruno chiar era (și este) un domn. Pentru a-l învăța regulile elementare de conviețuire a câinelui alături de om, am decis să îl scot afară din oră în oră și ori de câte ori bea apă. Plimbările noastre, atât de frecvente în acea perioadă, au atras atenția vecinilor de cartier.

Unul dintre ei, băiat tânăr, m-a abordat în acea dimineață senină de vară cu sfaturi pline de înțelepciune. Mi-a explicat că nu e bine să scot câinele din casă așa des, că se va învăța prost și mă va chinui cât va trăi. Auzind că Bruno face pipi, ba uneori și caca pe gresia din bucătărie, mi-a sugerat să îl obișnuiesc “la preșuleț”, adică să îi ofer o zdreanță pe care să își facă nevoile. După mintea lui, era o soluție mai simplă decât ieșitul afară și mă scutea de chinuri în zilele ploioase.

Mie mi s-a părut (și mi se pare) că e mai greu să spăl preșul decât să scot afară câinele două minute. În plus, mă temeam de mirosul care, în timp, ar fi putut deveni parte din viața noastră. În dimineața următoare, vecinul respectiv mi-a dat sfaturi în legătură cu hrana, căci bichonul ce i se învârtea printre picioare era dovada vie că se putea lăuda cu o experiență de câțiva ani.

Degeaba îi spuneam că am mai crescut câini. Omul insista să fie serviabil, să îmi ofere sfaturi necerute. După câteva zile în care ne-am tot întâlnit “întâmplător” și am discutat (mai mult el) despre animale, și-a făcut curaj și m-a întrebat “la ce oră ies mâine afară”. Acela a fost momentul când femeia din umbră s-a trezit și a văzut că altul era interesul vecinului.

Am decis să îl evit. În nesimțirea-mi fără de margini, atunci când nu am avut încotro, am trecut pe lângă el de parcă ar fi fost o biată frunză aruncată de vânt în calea mea. Parcă și Bruno a simțit că e ceva în neregulă. Când bichonul vecinului se apropie prea tare, câinele meu se ridică în două labe și îl latră cu simț de răspundere. A observat și soțul meu. Se amuză numindu-l “vecinul care se uită după curul tău, salivand din greu”.

Viața își râde adesea de oameni. Sunt aproape două săptămâni de când căutam un instalator să ne rezolve problemele din apartament. Din recomandare în recomandare, ieri am reușit, în sfârșit, să găsim unul dispus să ne ajute. E chiar vecinul care se uită la curul meu, salivând din greu. Dă-mi numărul de telefon, să te sun, i-a spus soțul meu. Nu e nevoie. Îți bat în geam, a răspuns vecinul. Să mai spun câte glume s-au făcut în casa mea după această replică?

Mă grăbesc să închei articolul, căci trebuie să apară. 😀 Aveți grijă pe unde vă plimbați câinii! Aveți grijă cu cine vorbiți – oricând se poate trezi femeia din umbră!

One thought to “Femeia din umbră s-a trezit”

Leave a Reply