Am avut cândva un câine ciobănesc corb care părea să se fi născut învățat. Era atât de cuminte și de ascultător, încât niciodată nu a fost nevoie să îl cert sau să îi ofer recompense pentru ca el să se comporte exemplar. Probabil că din cauza lui mai târziu am avut atât de multe și mari pretenții de la alți câini și probabil din această cauză m-am enervat când nu m-au ascultat, când au așteptat recompense pentru a răspunde unei comenzi.
Cu Bruno a fost cel mai greu. E un câine atipic, un câine căruia nu îi poate fi aplicată orice metodă de dresaj canin. Dacă este certat, se încăpățânează și nu mai scoți nimic de la el. Dresajul canin cu recompense e bun de folosit, însă Bruno reacționează numai când are promisiunea unei recompense, nu și după. Dacă simte că nu am nimic să îi dau, rareori execută comenzile, oricât de simple ar fi acestea.
Știu că se vor grăbi mulți să spună că nu sunt eu un dresor bun, însă puțin îmi pasă. Pe Bruno l-am lăsat două veri la rând pentru câte patru zile la o pensiune canină din Ploiești și de ambele dăți instructorul canin și-a pus mâinile în cap. Prima dată mi-a spus că am un câine autist pe care nimeni și nimic nu îl poate convinge să facă așa cum vrea omul, iar a doua oară m-a întrebat, cu o urmă de groază în priviri: “Cum puteți sta cu el în casă? E rău, rău, rău!”.
Se vedea clar că omului îi era frică de câinele meu, la fel cum clar se vedea și faptul că îmi bătuse câinele. Am tăcut, deși fierbeam de nervi. Ce soi de dresor e cel care nu poate stăpâni un câine maidanez, un câine crescut în casă, cu dragoste și cu recompense?
Nu îi voi da numele, dar nici nu îmi voi mai lăsa vreodată câinele pe mâna lui. Refuz să accept ca, pe banii mei, câinele să îmi fie terorizat. Nu mă pricep la dresaj canin, așa cum scrie la carte (care carte? că fiecare dresor are alte metode sau recomandă alte metode). Eu îmi stăpânesc câinele mai mult din instinct. Îl simt când e speriat, când e dornic să îmi facă pe plac, când e plictisit, când devine agresiv, când are chef de joacă, când se simte rău, când e pregătit pentru o nouă lecție de dresaj canin. Îl stăpânesc din vorbe, dar uneori și cu promisiunea unor recompense.
Ce îi dau pe post de recompense câinelui meu? Orice îi place și am la îndemână: bucățele mici de carne crudă (de vită, de pui sau chiar din conserve destinate câinilor), bobițe de calitate, biscuiți pentru câini, batoane moi cumpărate din pet shop (le rup în bucățele mici, căci nu trebuie săturat, ci doar stimulat). În filmulețul de mai jos doar m-am jucat cu Bruno. Îi dăm dentastix contra depunerii de tartru pe dinți, însă profit chiar și de acest moment pentru a-i cere să execute o comandă oarecare.
Cu recompense l-am învățat comenzile de bază: șezi, culcat, dă laba, sus, la pas, dar și că nu are voie să latre la trecători – câini sau oameni – când stă pe geam (încă nu funcționează pe deplin, mai am de lucrat, căci am avut o singură ședință de dresaj canin pentru asta). Aseară mi-a trecut prin cap să îl și filmez, să vedeți și voi cum se linge pe bot în așteptarea unei recompense, cum știe unde e locul în care le țin, dar și cum se așează fără să îi cer în poziția șezi când știe că va primi ceva bun.
Priviți cum evită să se uite spre recompensă atunci când știe că trebuie să stea, să aibă răbdare până când îi permit să o ia. Am un câine bine dresat! 🙂