Skip to main content

Dragoste infinită și pasiune devastatoare

Sunt sigură că m-ai văzut. Ochilor tăi de vultur nu le scapă nimic, niciodată. Sau cel puțin așa se întâmpla pe vremea când îi iubeam, când i-aș fi sărutat de mii de ori doar pentru a alunga o părelnică umbră, un gând anost ori o lacrimă ascunsă, lacrima de furie și neputință. Eram pe-atunci uniți de-o dragoste tăcută, nicicând spusă, de-o acceptare tristă a fatalității, de un antet pe care amândoi parcă-l aveam lipit pe frunte. Îți amintești cum îți fluieram pe sub geamuri, fără să-mi pese că asculta vreo bătrână curioasă? Și cum ieșeai zâmbind la fereastră, dezvăluind surâsul cu care m-ai cucerit și-acel șirag de dinți perfect aliniați, albi ca spuma laptelui?

Ieri am preferat să întorc spatele când mi s-a spus că ești în apropiere. Nu aș fi putut suporta să vezi că am riduri, că-s obosită și nu la fel de veselă ca altădată. N-aș fi putut suporta să văd că încerci a-mi alunga spaimele și a-mi alina durerile, așa cum făceai cândva. M-am legat cu lanțuri imaginare ca să nu-mi iau avânt și să îți sar în brațe, să te întreb cum o mai duci și ce ai mai făcut de când nu ne-am văzut. Se pare că am făcut amândoi aceeași alegere. Și tu ai preferat să mi te amintesc așa cum erai atunci, cândva, când tinerețea ne țâșnea din toți porii și când, fără pic de altruism, alergam prin viață nepăsători față de toți ceilalți umani.

Ai trecut aproape de mine tocmai când povesteam că în câteva zile îmi iese pașaportul. Chiar dacă, prin absurd, nu mi-ai fi recunoscut trupul pe care de atâtea ori l-ai mângâiat, vocea mea tot ar fi trebuit să îți amintească imediat, cu o acuratețe de neegalat, că ai ajuns în zona de “foc”. Dar nu. Ai preferat să te faci că plouă, cu toate că soarele era în vârful cerului, parcă râzând fierbinte de noi. Nu te-am văzut vreodată să mergi atât de încet și astăzi mă întreb dacă nu cumva ai sperat că mă voi răzgândi, că te voi opri și te voi lăsa să mă strângi la piept.

Te-am privit doar din spate. Nu mă încerca decât o mirare, uriașă mirare: acesta e bărbatul pentru care am suspinat cândva? El este cel care îmi adăuga seară de seară câte o nouă vânătaie peste cele deja vechi, atunci când îmi mușca, cu o dragoste infinită și-o pasiune devastatoare, sprâncenele și pielea fină a gâtului? Bătrânelul cu păr aproape alb, cu început de chelie, cu picioarele atât de slabe și cu mers de om învins, ar putea fi bărbatul pentru care mi-a bătut inima atât de tare cândva? Apriori sau nu, dacă închid ochii știu că așa trebuie să fie, că viața nu ne iartă, că fiecare om îmbătrânește, așa cum ți s-a întâmplat și tie, cum mi s-a întâmplat și mie…

Jocul cuvintelor (acceptare, altruism, asculta, apriori, anost, acuratete, avant, adauga, ascunsa, alina, antet, alegere) vă așteptă și pe voi. Dacă puteți scrie un text folosind cele 12 cuvinte, nu ezitați să o faceți. Mie mi se pare deopotrivă distractiv și educativ. 

Cu un clic pe link găsiți alte scrisori netrimise.

2 thoughts to “Dragoste infinită și pasiune devastatoare”

  1. Anii ne schimbă chipurile, dar ascunsă sub riduri, tinerețea ne însoțește, poate un pic mai potolită, toată viața și izbucnește într-o privire, într-un surâs, într-un hohot de râs. Trebuie doar să ne îngăduim să căutăm dincolo de aparențe… dacă simțim că mai are rost.

Leave a Reply