Skip to main content

Dovada că stelele există

Reinventează-mă, ți-am spus în acea seară! Fă-mă să fiu cine nu am mai fost nicicând. Sărută-mă în ploaia rece de toamnă, să pot prinde rădăcină în inima ta. Suflă din corn și cheamă alături de noi, la nunta de o noapte, făpturi cu forme neclare și frunze atinse de bătrânețe. Adu caș dulce de la stână și miere din faguri ce curg neștiuți prin păduri. Prinde-mi în păr dovada că stelele există. Pune-mi în palmă prăjitura ce ascunde răvașul pe care e scrisă cea mai frumoasă poezie de dragoste. În acest interval, între noapte și zi, îți voi da în schimb, fără de remușcări și fără de teamă, pentru toate cele cerute, un singur verdict: ești cel mai priceput zidar, ești cel ce poate ridica femeia până la cer, treaptă cu treaptă, etaj cu etaj, să își culeagă singură steaua.

ploaie

Cele 12 cuvinte (ploaia, zidar, stana, verdict, interval, dovada, forme, radacina, corn, batranete, palma, remuscari) se fac vinovate pentru ivirea acestui scurt text, pe care l-am încadrat, din instinct, în categoria Povești la gura blogului.

2 thoughts to “Dovada că stelele există”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.