Skip to main content

Din creangă în creangă

Mi se pare ușor să recunosc, la foarte mulți ani de la terminarea școlii, că nu îmi plăcea Creangă. De fapt, îmi plăceau poveștile lui, îmi plăceau amintirile scrise cu umor, dar faptul că folosea cuvinte și expresii necunoscute mie făcea ca totul să pară greoi și (uneori) plictisitor. Preferam să zburd pe afară, din creangă în creangă (la propriu), decât să buchisesc la poveștile sale, cu dex-ul alături.

Aflu că părinții încep să se plângă de faptul că elevii învață în școli tot ceea ce se învăța și acum 50 de ani. Nu mi-a cerut nimeni părerea, însă pe blogul meu o scriu și neîntrebată. Consider că e necesar ca elevii să știe câte ceva despre autorii români; măcar cine a fost Ion Creangă, ce a scris, unde a trăit… Ideal ar fi să aibă în casă măcar cartea Amintiri din copilărie, iar la școală să li se “traducă” în limba română poveștile și povestirile, astfel încât toți să poată înțelege ceva.

Mi-a plăcut de mică să umblu din creangă în creangă, să fur pomilor fructele, să mă ascund și să visez la adăpostul frunzelor. Observ acum că nu mi-am pierdut obiceiul. Nu mă mai sui (prea des) în copaci, dar pot sări din Creangă în creangă pe blog, de la o idee la alta, fără pic de efort sau teamă. Mai greu este la coborâre. Încotro să mă îndrept? Pe care creangă să pun piciorul?

libris.ro

Am început acest articol cu gândul că voi vorbi despre copacii copilăriei mele, despre vremea când nu știam că există un pom cu păstăi lungi, și am ajuns rapid sa tastez Ion Creangă, “marele nostru povestitor”, după cum le este prezentat copiilor în școli dintotdeauna. Nu-i bai. Las gândurile să se așeze pe foaie fără vreo pretenție, așa cum vin ele, natural. De fapt, mai selectez din când în când, căci unele chiar nu se potrivesc aici.

catalpa-copac

Mă întorc la copacii copilăriei mele. Încă sunt tineri, frumoși, înverziți. Unii sunt plini de roade. Îi cunosc pe toți de parcă mi-ar fi frați. Știu care au crengi solide, care au fructe dulci și mai ales care au fost plantați departe de babele rele care ceartă copiii. În amintirea mea, trăiesc toți și toți sunt nerăbdători să facă din crengile viguroase cuiburi calde pentru micuții care îi vizitează.

Îmi amintesc și cireșul adolescenței. Era uriaș chiar și pentru fata prea repede crescută, fata care iubea și iubește cireșele mai presus de orice alt fruct. Mă ascundeam în el la pauza de masă, în vacanțele când lucram. Amestecam, de-a valma, pâine, brânză, cireșe, fum de țigară, cuvinte din cărți, cu graba celui ce simte că are prea puțin timp la dispoziție pentru a face tot ce dorește.

În locul cireșului uriaș se înalță astăzi un supermarket. De fiecare dată când ajung acolo mă opresc o clipă în loc. Întreb zările și ele nu îmi răspund. Cum ar putea explica vreodată copilului din mine că omul, în dorința lui de înavuțire, trântește la pământ și calcă în picioare tot ceea ce nu îi folosește? Cum mi-ar putea spune zările vreodată că trebuie să îmi iau adio de la cireșul adolescenței mele? Cum mi-ar putea spune că nu trebuie să mai umblu din creangă în creangă nici măcar în amintiri?

8 thoughts on “Din creangă în creangă

  1. Uite, vezi? Asa se nasc conexiunile. L-am iubit pe Creangă și mai târziu mi-a ramas definitiv in minte pentru ca tata voia o nepoata s-o cheme Smaranda. Îmi spunea Em Sava că in Canada i-a fost imposibil sa le predea copiilor Creanga, caci nu putea sa le „traduca regionalismele”. De o vreme, o citesc pe Luminita Popescu, care asa de frumos scrie incat nu stiu ce scriitor a intrebat-o daca nu vrea sa fie ea Creanga in varianta feminina. Apoi, da, padurea mi-a fost aproape mereu, la doi pasi și o mână întinsă, și m-am pitit de lume, cum o fac si acum desi nu pare. Sau cand mi-au distrus copacii din strandul meu, jur ca i-am numarat pe toti in minte. O fi vreun adolescent sa nu aiba ciresul iubirii? Eu aveam unul la internat și cand ma curta un baiat rebel isi spunea că el e Ciresul. L-am gasit pe tip plecat prin America. Scrie si e la fel de rebel și acum. Zambesc a rade..la toate acestea si multumesc.

    Ps Nu-mi place pe domeniu, desi accesarile sunt mai multe, nu știu cand primesc comentarii la niciun alt blog aflat pe domeniu. Pur si simplu, obosesc sa ma reintorc sa vad daca am vreun raspuns, iar de acelasi lucru se plang altii la mine.

    1. u stiu cine este Luminita Popescu, dar o voi citi, daca spui ca scrie bine. Padurea… padurea e cu totul altceva fata de cires. Voi povesti intr-o zi in cate feluri m-au marcat padurile prin care am visat. Ce frumos! Ciresul! Zambesc si eu! Si multumesc, Adriana!
      Nu inteleg. Aceasta tema are buton de abonare la comentarii.

  2. ce frumos si sensibil ai scris… avem nevoie oricand de copaci, ei sunt vii…. supermarketurile sunt fiinte ce devoreaza alte fiinte. copacii dau energie, magazinele ne iau energia. poftim la ce filozofie am ajuns 🙂

Leave a Reply