Skip to main content

Dacă nu vorbești cu el, copilul…

Mi-e greu să vorbesc despre asta, dar simt că trebuie să o fac pentru ca, măcar pe viitor, părinții să fie atenți la felul în care își cresc copiii. Eu am aflat anul trecut despre micuța al cărei nume nu îl voi da. Să îi spunem A., ca să ne fie ușor. Mama ei s-a măritat de mică și a ajuns în celălalt capăt al țării, la soț. Nu i-a fost ușor printre străini, mai ales că toată ziua lucra în serele soțului, ca o sclavă pe plantație, în vreme ce bebelușa dormea undeva printre rânduri, în cărucior, sau la umbra vreunui copac.

După o vreme, sătulă de traiul îngrozitor, și-a luat copilul și a fugit. Cu chiu, cu vai, a ajuns acasă, unde a luat-o de la capăt cu munca, de această dată pentru ea și copilaș. Numai că, ocupată fiind cu munca abrutizantă de la țară, femeia a neglijat educația copilului, bucuroasă că avea ce să îi pună pe masă și cu ce să îl îmbrace. Într-un final le-a surâs norocul și un bărbat gospodar și bun l-a suflet s-a îndrăgostit de mamă. A luat sub aripa lui ocrotitoare și copilașul, pe micuța A.

Ajunși la mare, au descoperit că nu e ușor să ieși în lume cu un copil care a trăit până la cinci ani singur prin curte, alergând cu dulăii satului. Micuța nu vorbea, deși înțelegea tot. Obișnuită ca acasă, unde dădea chilotii jos și își făcea nevoile prin curte, pe unde îi veneau, a procedat la fel și în holul hotelului la care erau cazați. Tatăl adoptiv a înghițit rușinea și a început să se ocupe, încet, încet, de educația fetiței. Mergea greu, desigur, dar cu răbdare au început să se vadă mici progrese.

Fetița a fost dată la grădiniță, iar lucrurile s-au schimbat. A început să rostească unele cuvinte, însă nu poate pronunța clar nici măcar mamă. Acolo unde nu se poate face înțeleasă, se folosește de semne sau începe să plângă, necăjită, conștientă că nu poate transmite ceea ce își dorește.

Eu am cunoscut-o în luna mai a acestui an. Auzisem despre ea că are un retard mintal, că e înapoiată și că va fi vai de părintii ei, că se vor chinui cu ea o viață. Oameni buni, dragi părinți, copilul nu are nimic! A. este sănătoasă tun! Înțelege tot, răspunde la tot, numai că o face ca un copil de doi ani, căci abia acum începe să folosească limbajul omenesc. Eu am înțeles tot ce mi-a spus și am rămas uimită de faptul că și-a dorit să facă poze. O singură dată i-am explicat cum se folosește aparatul de fotografiat. A scos câteva poze foarte bune.

Fetița are niște ochi albaștri superbi și o privire inteligentă. Singura ei problemă este că nu poate pronunța cuvintele. Dar se străduiește. Impulsionată de insistența mea, a repetat fiecare cuvânt până când l-a adus la o formă inteligibilă. Mi-a rupt inima cu plânsul ei, când am plecat. I-am promis că mă voi întoarce și că îi voi duce multe cadouri. Și mă voi ține de cuvânt.

Dragi părinți, oricât ar fi foamea de mare, nu uitați că un copil are nevoie și de hrană spirituală, că are nevoie să îi călăuziți primii pași din viață, să îl ajutați chiar și numai să vorbească, nu să îi puneți etichete greu de dus pe umeri.

PSVă rog să nu judecați. Amintiți-vă că în unele zone ale țării oamenii nu prea merg la școală, deci cu greu își pot educa mai târziu pruncii, mai ales dacă sunt nevoiți să muncească de dimineața până seara ca boul în jug pentru un colț de mămăligă.

 

Leave a Reply