Skip to main content

Copiii și câinii

Copiii sunt ființe tare ciudate. Când eram mică, mă străduiam să dresez toți câinii aciuați pe la bloc, indiferent cât de mari și agresivi ar fi fost, însă mă temeam grozav de Simona, fetița de la scara vecină, căci la orice mică nemulțumire obișnuia să zgârie mai rău decât o pisică. Când era băiatul meu micuț, băga mâna prin toate gardurile pentru a mângâia câinii. Hrănea și mângâia fără teamă orice maidanez, chiar și pe cei care erau mai înalți decât el, dar urla ca din gură de șarpe dacă vedea un fluture.

Ieri am avut ocazia să descopar că mai există și alți copii ciudați pe pământ. Nepotul soțului meu, băiat de șapte ani, se joacă zilnic cu Bruno al meu, un dulău de 25 de kilograme, ba chiar se străduiește să îl dreseze după metode inventate pe loc. Cine și-ar fi putut imagina că se va speria de o cățelușă care probabil avea maxim un kilogram? Am râs cu lacrimi văzând cum fugea de o micuță din rasa shih tzuși cum ne chema în ajutor, de parcă îl alerga un leu înfometat.

Iată micuța infractoare shih tzu, surprinsă într-un moment când se lingea pe bot, anticipând masa îmbelșugată de care credea că va avea parte dacă va reuși să îl prindă pe copil. 😀

 

Leave a Reply