Skip to main content

Gândește-mă în continuare

M-am îndepărtat aproape împotriva voinței mele, cu teama cuibărită în sufletul chinuit. Cine oare îmi va păstra la căldură amintirile dimineților senine de vară, când un surâs grăbit îmi lumina aleea, când o fluturare a jachetei părea flamura unui vapor plutind dincolo de orizont, când ochi pătrunzători îmi mângâiau gândurile? Te-am lăsat pe tine de strajă la porțile visului, fără să știu dacă vei accepta provocarea de a găzdui în palmele calde o inimă ce bate aritimic, fără ca măcar să primești ceva în schimb.

Nu ți-am putut promite nimic. Doar tăcerile dintre noi îți sunt răsplată cuvenită pentru grija pe care o porți amintirilor mele. Amintirilor noastre, căci pe alocuri ele se întrepătrund, se caută și se alină reciproc, dornice să își contopească cioburile singurătății. Doar tu, dintre toți, te-ai dovedit a fi Read More

Dragoste infinită și pasiune devastatoare

Sunt sigură că m-ai văzut. Ochilor tăi de vultur nu le scapă nimic, niciodată. Sau cel puțin așa se întâmpla pe vremea când îi iubeam, când i-aș fi sărutat de mii de ori doar pentru a alunga o părelnică umbră, un gând anost ori o lacrimă ascunsă, lacrima de furie și neputință. Eram pe-atunci uniți de-o dragoste tăcută, nicicând spusă, de-o acceptare tristă a fatalității, de un antet pe care amândoi parcă-l aveam lipit pe frunte. Îți amintești cum îți fluieram pe sub geamuri, fără să-mi pese că asculta vreo bătrână curioasă? Și cum ieșeai zâmbind la fereastră, dezvăluind surâsul cu care m-ai cucerit și-acel șirag de dinți perfect aliniați, albi ca spuma laptelui?

Ieri am preferat să întorc spatele când mi s-a spus că ești în apropiere. Nu aș fi putut suporta să vezi că am riduri, că-s obosită și nu la fel de veselă ca altădată. N-aș fi putut suporta să văd că încerci a-mi alunga spaimele și a-mi alina durerile, așa cum făceai cândva. M-am legat cu lanțuri imaginare ca să nu-mi iau avânt și să îți sar în brațe, să te întreb cum o mai duci și ce ai mai făcut de când nu ne-am văzut. Se pare că am făcut amândoi aceeași alegere. Și tu ai preferat să mi te amintesc așa cum erai atunci, cândva, Read More

Amintirea unei fustițe roz cu volănașe

Dragă F.,

Poate că nu ți-aș fi scris niciodată dacă nu se întâmpla ca, din senin de primăvară, prin memorie să îmi fluture sub ochi fustița roz cu volănașe pe care am cumpărat-o cu mulți, mulți ani în urmă. Îți aduci aminte de ea? Te-ai împotrivit, spunând că e scumpă (și chiar era; m-a costat, la acea vreme, 30 de lei) și urâtă (urât ești tu!), că e prea scurtă (nici măcar nu era scurtă, îmi acoperea jumătate din coapsă, dar tu erai un puritan plictisitor), că e prea roz, prea din denim. Prea puțin mi-a păsat mie de teoriile tale. Am așteptat să iau salariul și mi-am cumpărat-o.

Nu vei putea înțelege niciodată cât am iubit acea fustiță. Mă milogisem de vânzătoare să o păstreze ascunsă, căci era singura pe care o avea în magazin. Mă simțeam cu adevărat EU bine bronzată, îmbrăcată într-o bluziță albă și în fusta roz, încălțată cu șosete albe scurte și pantofi sport albi. Eram atât de tânără și de inocentă, atât de fericită cu lucruri simple. Iubeam viața cu o pasiune mistuitoare. Voiam să încerc totul, voiam să gust totul, voiam să trăiesc totul. Urcam Read More

Glasul înțelepciunii

Dragă R.,

Am ezitat mult între a-ți acorda o prietenie pe care te-ai pișat cândva și a te ignora, așa cum meriți. Curiozitatea mea, tipic feminină, mă îndemna să aflu ce dorești, cum o duci și ce părere ai despre noua mea viață. Înțelepciunea m-a ținut de mână și mi-a spus că butonul acela nu trebuie apăsat. Nu ne leagă absolut nimic. Nu avem de ce să fim prieteni. Poate părea dur ceea ce spun acum, dar trebuie să recunoști că e adevărat. Bine, știu, tu și adevărul mergeți pe drumuri diferite.

Să nu-mi spui că te-ai schimbat. Nici un lup nu își schimbă năravul. De fapt, nici că îmi pasă, indiferent dacă proverbul se adeverește ori ba. Mie oricum îmi plac doar lupii sălbatici, care au curajul de a trăi în natură și de a lupta cu greutățile întâlnite în cale, nu și cei care se aciuează pe lângă casa omului și se gudură pentru un colțișor de pâine uscată. Când am vrut un asemenea lup, l-am luat pe Bruno, căci el e mai sincer și mai recunoscător decât orice om. Read More

Scrisoare către Moș Crăciun

Nu întreba dacă există Moș Crăciun. Toată lumea știe că există. E un bătrânel simpatic, cu o barbă lungă, albă, îmbrăcat mereu în haine roșii. Trăiește undeva în Laponia, acolo unde este întotdeauna zăpada și frig, unde urșii polari fac tumbe pe gheață, unde renii trag sănii încărcate cu daruri, unde aurora boreală dansează pe cer. Dărnicia lui Moș Crăciun este cunoscută și recunoscută în toate colțurile Terrei, chiar și în zonele unde ninge o dată la 100 de ani. Sau niciodată.

În fiecare an, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, Moș Crăciun urcă în sanie sacul încărcat de cadouri, dă bice renilor și se avântă în zbor către casele copiilor cuminți. Se strecoară, tiptil, pe hornul cald, intră în casă, depune ușor cadoul sub bradul împodobit și pleacă spre alți copii înainte de a fi văzut de ochi omenesc.

Pe bună dreptate, câinii întreabă și ei: Pe cuvântul tău că există Moș Crăciun? Și că aduce multe cadouri cățeilor cuminți? Desigur, dragii mei! Dar trebuie să știți că moșului îi place să primească scrisori de la voi. La fel de mult îi place să stea la gura sobei, a blogului sau a caloriferului și să asculte povești. Read More

De la vis la realitate

Dragă C.,

Nu știu prin ce întâmplare neîntâmplată am reușit azi-noapte să te visez într-un mod de-a dreptul ciudat, care mă împinge acum să lansez în eter o scrisoare. Chiar mă bate gândul să scriu cândva o povestioară despre peisajele uluitoare ce m-au fermecat în vis și despre șobolanii care mișunau în voie prin acele locuri mirifice. De ce oare nu putem poza ceea ce ni se arată în vis? Mare nevoie aș fi avut de un aparat care să imortalizeze tot ce mintea mea a născocit pe care dormeam.

Îți amintești de vremurile când îmi spuneai că m-ai visat? De cele mai multe ori nu te credeam. Visele tale păreau prea trase de păr, prea frumoase pentru a fi adevărate. Poate chiar erau doar simple plăsmuiri ale unei minți înfierbântate de dor, de așteptare, de speranțe deșarte. Nu am de unde să știu. M-am trezit cu gândul la tine și m-am întrebat ce ai crede dacă ți-aș povesti cum m-ai condus aproape de casa ta, cum îți înotau lacrimile în ochi, cum panorama satului de pe dealuri mi-a tăiat răsuflarea și cum șobolanii care mișunau pe lângă acea gârlă neagră, uleioasă, m-au oripilat până și în somn. Read More

La despartire

Draga M.,

Daca taceam, filozof ramaneam. Dar asa nu as fi aflat niciodata ceea ce am aflat si m-as fi leganat in dulcea iluzie ce mi-a tinut de cald vreo… cati ani sa fie? De fapt, nu are importanta, asa ca nu ma obosesc sa rascolesc amintiri. Nici macar nu avem prea multe. Am vorbit mai multe la despartire decat in tot rastimpul cat am fost… ce dracu am fost?

Prea multe nu mai am sa iti spun. Nu ne lega decat o iluzie. De fapt, erau doua. Fiecare dintre noi credea ca este apreciat de catre celalalt. A fost nevoie de un dus cu apa rece pentru ca amandoi sa intelegem ca tacerile dintre noi spuneau clar adevarul. Orbiti de vanitate, am preferat sa ne astupam urechile, sa nu auzim decat ceea ce imaginatia a vrut sa ne transmita.

Ma bucur ca s-a intamplat asa, atunci, acolo. Mi-ai aratat din ce soi de aluat necrescut esti facut. Cand ma gandesc la faptul ca multi inca mai cred ca esti bun ca viitoarea paine calda, ma apuca rasul. Ma intrebi de ce nu am luptat pentru tine, de ce nu am combatut o idee care nu imi apartinea? Motivul e simplu, clar, la indemana oricarui “ganditor”: pe furis, chiar credeam in acea idee, Read More

Ce il mana pe el in lupta?

Draga A.,

Te-am considerat intotdeauna gura de aer proaspat inhalata intr-un oras prafuit. Parerile tale despre viata, despre lume, despre absolut orice erau tare importante pentru mine. Dupa cum deja stii, nu m-as fi plictisit de discutii nici macar dupa o noapte intreaga, indiferent de subiectele abordate. Nu ma plictiseam si nu ma enervam nici macar cand parerile noastre erau diametral opuse, caci esti una dintre putinele persoane care mai stiu sa comunice aducand argumente si contraargumente, fara tipete, fara batai cu pumnul in piept, fara ifose de superioritate.

Erai deschis la discutii, dar prea putin la nou, desi ai ales sa te bucuri de tot ceea ce noul aduce in vietile noastre. Tineai cu dintii de parerile tale si eu apreciam cum se cuvine faptul ca nu te lepadai de ele la prima suflare de vant. M-ai ajutat sa privesc reversul medaliei de multe ori. Te-am ajutat sa iti limpezesti anumite idei de multe ori. Fara doar si poate, discutiile noastre au fost intotdeauna constructive si mereu mi le voi aminti cu placere.  Read More

Scrisori netrimise

Profit de faptul ca acest blog este nou-nout, neoptimizat, deci greu de gasit dupa anumite cautari si dau drumul in online unor scrisori netrimise vreodata. Nici nu au fost scrise deocamdata, ci doar gandite in diverse forme de-a lungul timpului,  in functie de sentimentele care ma animau. Sunt scrisori destinate unor oameni pe care i-am cunoscut candva si despre care astazi nu mai stiu nimic ori stiu atat de multe incat prefer sa ii evit. Sunt numai ganduri si amintiri pe care vreau sa le dau afara din minte pentru a face loc altor ganduri si altor amintiri.

Scrisori netrimise. Poate doar un pretext pentru a lasa cuvintele sa se adune buchetel in pagina, sa se imprastie prin lume sub forma unor tablouri pictate cu lacrimi, cu zambete, cu iubire, dispret sau dor, sa ajunga la destinatar cand continutul lor nu va mai conta. Poate doar nevoia de a transmite anumitor persoane mesajul meu mai mult sau mai putin voalat. Read More