Skip to main content

Când puiul își ia zborul

Cuibul sărăcăcios în care își adăposteau grijile și speranțele era tot mai aglomerat. Veneau păsări din toată lumea să caute, printre paie, bețe și pene jumulite secretul bine păstrat în tainițele inimioarelor ce băteau la unison. Li se dusese vestea în cele patru zări că nu simțeau nici frig, nici foame când erau împreună. Se respectau și se sprijineau întotdeauna, oricât ar fi fost de greu. O singură supărare aveau păsările: puiul lor nu zbura. Îi crescuseră frumos aripile, erau lucioase și viguroase, însă micuțul refuza să le folosească. Își petrecea timpul în cuib, acolo unde căldura pufului dăruit de mama pasăre, gâzele apetisante aduse de tatăl pasăre și jucăriile pe care le procura singur păreau să îi fie de ajuns.

Timpul trecea și puiul devenea tot mai mare. Avea tot mai multe nevoi și parcă tot mai puțin spațiu în cuib.

-Mamă, tată, eu m-am decis! Îmi iau zborul spre zări mai albastre. Vreau să cunosc lumea, să regăsesc prietenii deja plecați, să îmi construiesc propriul cuib. Vreau să știu de ce am aripi. Vreau să zbor! Read More

Vraja iubirii pentru animale – poveste audio pentru copii

De-a lungul timpului am scris multe texte pe care le-am numit, poate prea pretențios, povești. Unele s-au bucurat de atenția totală a nepoților mei, copii hiperactivi, care nu pot sta locului o clipă și care nu au răbdare să asculte o poveste de la cap la coadă. În vacanța de vară a anului trecut le-am scris multe povești. Nu am vrut doar să îi distrez, ci și să îi educ într-un mod (nu foarte) subtil, ba chiar, undeva în adâncul sufletului, am sperat că voi avea cândva curaj să le citesc și altora, să aflu părerea unor adulți. A fost nevoie să treacă un an pentru ca inima mea să găsească puterea de a înregistra una dintre acele povești și a-i da drumul în mediul online, pe youtube, la liberă ascultare.

Ori nu am eu destui “fani”, ori povestea mea, pe care am numit-o Vraja iubirii pentru animale, nu e chiar ceea ce credeam. Aș vrea să vă rupeți trei minute din viață și să o ascultați, apoi să îmi spuneți părerea voastră sinceră. Pe scurt, în poveste este vorba despre doi copii care găsesc în podul bunicii o Carte de Magie și, ascunși în camera lor, citesc și pun în practică diverse vrăji. Aici, Vraja iubirii pentru animale – o poveste Read More

Toate am fost frumoase… cândva

Toate am fost frumoase… cândva, în vremea când aveam mai mult curaj, mai multă încredere, mai mult succes. Câți au mai plâns după noi! Și câți au suferit în tăcere! Noi treceam mândre, nepăsătoare la durerile altora. Eram ocupate să trăim și să cucerim, să facem capetele să se întoarcă și să stoarcem lacrimi din ochii admiratorilor. Poeții se întreceau în a ne dedica versuri pline de sensibilitate, fără să știe că noi, reginele neîncoronate ale tinereții, ne scuturam pletele în vânt și, odată cu ele, scuturam toate cuvintele care ne-ar fi putut înmuia inimile.

Toate am fost frumoase… cândva, însa acum ne-a ajuns bătrânetea din urmă. Întâi a apărut un fir alb de păr, apoi un rid subțire, după care s-au bulucit relele peste noi, călcându-ne orgoliile în picioare. Din pletele noastre bogate de altădată au mai rămas doar niște fire plăpânde, ca niște măciulii uitate în soare. Din trupurile cărnoase, apetisante, au mai rămas doar oasele uscate de vânt. Din frumusețea de altădată nu a mai rămas nimic. Poate doar amintirile să ne mai aducă, din când în când, câte un zâmbet ștrengăresc, repede Read More

Băiețelul și cheia de la cămară

Băiețelului i-au plăcut întotdeauna animăluțele, în special hamsterii. Chiar a avut unul, drăgălaș foc, dar a murit anul trecut într-un mod inexplicabil și ușor amuzant. L-a găsit când s-a întors de la grădiniță. Avea burtica umflată și un pai în gură, de parcă tocmai se pregătea să mănânce când l-a descoperit doamna cu coasa. Mama nu a vrut să mai cumpere altul, de teamă că băiețelul va suferi prea mult când animalul va pieri. Nici o clipă nu și-a imaginat că marea suferință venea tocmai din lipsa unui nou hamster, unul care să înlocuiască dragostea pierdută.

Văzându-l atât de trist și abătut, mama a decis ca băiețelul să meargă la bunica, la țară, să petreacă vacanța în sânul naturii. Zis și făcut. I-a pus în ghiozdănel câteva hăinuțe, o carte de colorat și multe, multe jucării. L-a dat pe mâna bunicii, femeie aprigă, dar iubitoare de copii. Se înțelegeau bine ei doi. Bunica trebăluia întreaga zi prin gospodărie, în vreme ce băiețelul arunca pe furiș cu pietricele în găini, invitându-le la joacă. Din când în când mai fura câte un ou din cuibar, să-l dea câinelui. Read More

O lacrimă pentru fiecare

Erau tinere și uluitor de frumoase. Își parfumaseră părul ce flutura în vântul călduț de primăvară. Mi-au zâmbit, fericite că mă văd. Nici măcar nu ne cunoșteam, însă aflaseră despre mine de la mama lor și îmi dăruiau inimile cu încredere și speranță. Au observat tresărirea mea vinovată și s-au albit de teamă. Cine nu s-ar speria văzând că a dezvăluit secrete bine păzite unui potențial dușman, unei persoane care, mai târziu, se va folosi de slăbiciunea descoperită?

Mi s-a rupt inima de mila lor. Cu toate că nu aveam nici o vină, știam că se vor stinge, că trebuie să moară nevinovate pentru ca altele să trăiască și să crească. Nu le puteam proteja, deși mama lor le spusese de la început că sunt apărătorul celor slabi, că fac tot ce îmi stă în putere pentru a apăra viața, în toate formele ei. Ardeam pe interior, distrusă de gândul că le-am înșelat încrederea, că le voi sacrifica din pur orgoliu uman. E atât de dureros când omul se crede zeu și decide Read More

Ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină

S-au cunoscut când erau foarte mici. Abia făcuseră ochi spre această lume mare, plină de pericole și de obstacole. Blonda a fost de mică fricoasă, temătoare față de tot ce mișcă. Bruneta, din contră, de când se știe a stat cu pieptul scos în afară, pregătită să lupte cu oricine i s-ar fi pus în cale. De cum le-am făcut cunoștință, din ochii lor au sărit scântei și promisiuni pe care nu le înțelegeam în totalitate. Le-am spus că îmi doresc să fie mereu “ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină” și, pentru o singură clipă, scânteile din ochișorii lor s-au ascuns departe, departe de vederea mea.

Blonda a încercat să își vadă de treabă, cu modestia care o caracterizează. Nu s-a băgat în seamă cu nimeni, nu a format bisericuțe în care să bârfească, nu a furat și nu a înșelat. Cu toate astea (sau tocmai din aceste cauze), bruneta s-a simțit umilită și detronată de pe un imaginar scaun princiar. Sau poate doar excitată de teama ce se simțea în fiecare mișcare a blondei. Întâi pe furiș, apoi fățiș, a început să o șicaneze pe biata blondină. Mai târziu a trecut la lovituri cauzatoare de scâncete. Orice pedeapsă a fost în zadar. Brunetele cu greu pot fi oprite, când le apucă pandaliile, este știut. Read More

Povestitorul

În preajma lui sunt întotdeauna trează, atentă și mirată. Am senzatia că-s așezată pe o pernă moale, colorată, într-o cameră bogat decorată. În clar-obscurul înserării ascult, cu răsuflarea tăiată, poveștile unei Șeherezade masculine ce învăluie sufletul în parfum amețitor de aventură.

-Mai spune-mi ceva, Povestitorule! Nu lăsa noaptea să-ți fure cuvintele. Dă-mi-le mie, Povestitorule!

Și Povestitorul îmi ascultă ruga.

La orele amiezii, pe străduțele din Fortăreață doar praful se plimbă din loc in loc, plictisit de atâta liniște. Pajul, tolănit pe cearșafuri mătăsoase, cu brațele încrucișate sub cap, ascultă șuierul vântului și se strâmbă spre tavan când amețeala dată de mahmureală revine în forță, obligându-l să geamă. Din camera vecină se aud, din când în când, micile zgomote făcute de femeia care i-a furat mințile, însăși sora marelui senior. Ea nu doarme niciodată la amiază. Ascunsă în bibliotecă, deschide câte o carte, își ia notițe, fredonează scurte fragmente din cântecele învățate în copilărie, apoi pleacă, mereu cu Runbo pe urmele sale. Dar astăzi liniștea e ruptă în bucăți de strigătul ei înecat în furie: Read More

Poveste de decembrie

Are pentru fiecare zi din an o altă ținută strălucitoare, căci îi place să epateze. Poartă rochițe din muguri de un verde brotăcel, eșarfe cu flori din rozul cel mai roz, pelerine pe care se amestecă arămiu, și gălbui, și maroniu. Sub toate aceste obiecte vestimentare se ascunde o frumusețe nepieritoare, acea frumusețe dată de simplitate, de modestie, de cunoaștere. Din nefericire, nimeni nu o poate vedea, probabil din cauza paietelor și a mărgelelor cu care s-a împopoțonat și în care soarele își odihnește razele, în drumul său spre apus.
DyFashion.ro
Ne-am întâlnit de curând, în seara unui decembrie de poveste. Purtam un palton urâțel, dar călduros. Purta o rochie de seară sclipitoare. A îndrăznit să râdă, cam galben, de ținuta-mi demodată. Sufletul meu bun și înțelepciunea m-au împiedicat să îi spun în față adevărul. Îl va simți cândva și fără ajutorul meu. I-am lăsat posibilitatea de a se mai bucura o vreme de falsa-i strălucire, de mirajul unei frumuseți înșelătoare. Read More

Poveste personalizată

Era o zi rece, mult prea rece pentru mine. Înghesuită (mult prea înghesuită) în dormitorul unde adunasem tot ce a urcat Noe pe corăbie, mă delectam cu o carte. Nu contează care (a se citi “nu îmi aduc aminte care). Din senin, mi-a trecut prin cap că le-aș putea face nepoților mei o surpriză care să le aducă mai multe avantaje. Am scris dintr-o suflare șapte capitole dintr-o Carte de Magie care nu va vedea probabil niciodată lumina blogului. Personajele principale sunt chiar nepoții mei, David și Lorena. Vrăjile pe care micuții trebuie să le facă îi vor ajuta să învețe mai multe despre ei, despre lume, despre reguli indispensabile în viață. Adică așa am sperat atunci când am scris. În realitate, băiețelul (7 ani) s-a plictisit după primele două capitole, iar fetița (13 ani) a citit până la capăt, apoi a spus că “e frumoasă”. Punct.

Cartea mea de magie, povestea personalizată care speram să îi cucerească, a fost un fiasco. Știu, de cele mai multe ori scriu liniar (mult prea liniar). Cu povestea pe care am început-o (și care are deja 2615 cuvinte) habar nu am ce să fac. Am mai scris povești personalizate. Read More

Felinarul de sub geam

Cobor fără zgomot din pat, deși nu-i în casă nici urmă de ființă pe care să o deranjeze trezirea mea, întotdeauna atât de matinală. Felinarul de sub geam sparge în bucăți întunericul. Cafeaua bolborosește pe aragaz. Îmbrac în grabă hainele întinse de cu seară pe un scaun. Mă spăl rapid și apa rece ca gheața îmi alungă somnul. Un pic de pudră în obrazul palid, un strop de parfum la ureche, cutiuța cu sare în buzunar, cafeaua băută pe nerăsuflate și iată-mă gata de ieșit pe ușă.

Îmi aduc aminte la timp că actele au rămas pe dulapul din bucătărie. Mă întorc, prind cu trei degete mapa voluminoasă, îmi fac o cruce, să alung ghinionul, și ies din casă. Pe scara blocului e frig. Tremur. Într-un gest negândit strâng paltonul mai aproape de corp. Lumina galbenă a felinarului chior îmi călăuzește câțiva pași. Sarcina ei este imediat preluată de următorul felinar de pe stradă. Umbra crește și descrește în ritm cadențat.  Read More