Skip to main content

Cuibușor de nebunii – episodul 1

Pe femeie o chinuie de câteva zile o tuse îngrozitoare. Se trezește noaptea din somn. Încercând să nu facă prea multă gălăgie, se îndreaptă către bucătărie. Își încălzește lapte, cafea, apă chioară, orice îi este mai la îndemână. Tusea zgomotoasă ridică în picioare întreaga casă. Femeia se sufocă. Nu reușește să mai trimită aer în plămâni. Decizia de a merge la spital vine firesc. I se recomandă un banal sirop de tuse și nurofen, deși ea nu este răcită. Dă timpul înapoi, încercând să descopere când a apărut tusea nocturnă. Speră să găsească motivul adevărat pentru care se chinuie în așa hal. Caută informații pe internet.

Concluzia este că ar putea fi alergică la ceva. Face tot felul de teste băbești. Mută hamsterul în altă încăpere, răstoarnă casa cu fundul în sus, eliminând și ultimul fir de praf, schimbă parfumul, săpunul, detergenții. Tusea continuă să o trezească din somn în fiecare noapte. Uneori îi trece după câteva minute, alteori o necăjește câte o oră. Consumă un sul de șervețele pe noapte. Nu își poate explica, dar Read More

Inimă de bărbat în corp fragil de femeie

Suntem mulți în cameră și destul de gălăgioși, însă zgomotul care vine din curte ne atrage atenția imediat. Ochii mirați se îndreaptă către ferestrele acoperite de perdele fine. Mânia începe să urce, revărsându-și roșul în obrajii care ard. Vecinii de peste drum, cu piepturile goale, cu bâte în mâini și cu chef de harță, deja au început să se cocoațe în nucul bătrân, ale cărui crengi albite de vreme pârâie sub tălpile bătătorite, parcă plângând și cerând ajutor. Sunt săraci și au nevoie de nuci, să le vândă ca să poată pune pâine pe masă pruncilor la iarnă, dar nu îmi pasă. Copacul e al meu. Urlu din străfundul sufletului încărcat de amar:

-Ce căutați acolo? Ieșiți din curte imediat!

Bărbații, toți niște matahale bune de așezat la ușile cluburilor sâmbătă seara, se proptesc mai bine pe picioare și urcă, urcă spre fructele din care plănuiam să pregătesc o mulțime de cozonaci în perioada următoare. Mă ia cu leșin de ciudă. Bărbații din cameră îmi fac semn să tac. Nu vezi că sunt beți și au poftă de scandal? par să îmi spună privirile lor. Mă îndrept spre Read More

Sardinia prin ochi de turist

Trag cu sete din prima țigară a zilei. Mi-e milă să dau drumul fumului în aerul curat al Sardiniei. Dacă îmi va umbri azurul cerului? Tușesc. Un ciripit de pasăre mă acompaniază. S-au trezit și vecinii din dreapta casei noastre. Îi aud vorbind. E atât de melodioasă limba italiană! Zumzetul vocilor pare un infinit cântec înălțat zeilor care au creat, cu atâta dărnicie, paradisul sard. Au adunat într-un singur loc mare și munte, smarald și parfum floral, cântec și dragoste de viață, măslini încărcați de rod și fructe de mare care se cer devorate, leandri zâmbind în toate culorile și nisip cald în care omul să își ascundă, poate pentru vecie, toate gândurile negre, spaimele și amintirile prea grele de purtat prin lume. Mă simt ca un călător dornic să vadă lumea și să îi soarbă aroma. Vorbesc despre mine ca despre o altă persoană, căci simt cum vraja insulei mă înconjoară, schimbându-mă. Read More

Prea târziu…

Scoția. 18 august 2018. Vreme de toamnă târzie în plină vară. Plouă mărunt, bate un vânt înțepător și e frig, al naibii de frig. Aseară am avut o aventură de tot râsul pe saltea. Sunt obosită. Câinele plânge lângă ușă. Mă ridic, trag niște haine pe mine, aprind o țigară și îl scot în curte. Ploaia cade la orizontală. Mă adăpostesc în ușa magaziei. În spatele meu se aude un foșnet. Simt cum mi se strecoară ceva printre picioare. Mă uit în jos. O pisică neagră fuge spre iarba verde care se întinde în întreaga curte. Zâmbesc. O privesc cum calcă pe vârfuri peste picăturile de apă. Încearcă să se îndepărteze de mine. Poate că am trezit-o din somn. Zâmbetul mi se șterge de pe chip când îmi dau seama că se îndreaptă către Bruno.

Câinele e cu capul în pământ, preocupat să miroasă niște urme. Îl va lua prin surprindere. După cum îl cunosc, cel mai probabil va ataca, speriat de bulgărașul negru apărut de niciunde. Merg în spatele ei, la fel de grăbită. Sper să ajung la timp. Bruno simte mișcare. Read More

Declarație de dragoste

Declarațiile de dragoste pot fi de multe feluri. Unii bărbați compun poezii (mai mult sau mai puțin siropoase), alții oferă inele cu diamante și excursii în locuri de vis. Îmi amintesc de un tip care, în urmă cu foarte mulți ani, dorind să mă cucerească, mi-a oferit în dar o basma aurie care avea desenați niște păuni urâți cu spume. Cel mai probabil o furase din lada cu lucruri “pentru înmormântare” a bunicii. Altul mi-a încolăcit pe deget o tulpină de păpădie, delicat inel de logodnă al unui tânăr îndrăgostit lulea. Altul s-a oferit să îmi învețe copilul să înoate. Băiat isteț. Auzise că o mamă poate fi ușor sedusă dacă puiul ei te place. Noroc că puiul meu a fost întotdeauna precaut cu străinii, ca să nu spun că devenea de-a dreptul nepoliticos dacă avea bănuiala că vreun bărbat dorea să se apropie de noi. Mihai al meu, chiar și după atâția ani de conviețuire, continuă să îmi facă declarații de dragoste. Atipice, mereu surprinzătoare, de cele mai multe ori haioase, așa cum s-a întâmplat ieri, când mi-a trimis o poză. Fotografia face cât o mie de cuvinte frumoase. Iată, foarte pe scurt, cum s-ar “traduce”: Read More

Fac spume când…

Angelica stă cu fundul pe nisipul ud, bâțâind picioarele în apa mării. Simte cum soarele îi acoperă pielea cu o pelerină roz care, spre seară, sigur îi va da cunoscuta senzație de usturime. Nu-i pasă, atâta timp cât căldura i se împrăștie în tot corpul, iar valurile îi cântă despre dragoste și nemărginire.

-Învață-mă să înot!

Bombonica holbează ochii a mirare, apoi își clatină pletele blonde ca și cum ar spune: să nu faci greșeala asta. Ți-ar putea fura marea, și soarele, și briza ce poartă atâtea promisiuni. Maricica își clatină și ea pletele ce-s negre ca sufletul lui Scaraoțchi, apoi șoptește pe un ton mieros:

-Cum poți avea o asemenea pretenție? Vrei să te am pe conștiință? Oare nu vezi cât mă chinui eu când înot? Mă ating tot felul de vietăți Read More

Insularul

În preajma lui sunt întotdeauna trează, atentă și mirată. Am senzația că-s așezată pe o pernă moale, colorată, într-o cameră bogat decorată. În clar-obscurul înserării ascult, cu răsuflarea tăiată, poveștile unei Șeherezade masculine ce învăluie sufletul în parfum amețitor de aventură.

-Mai spune-mi ceva, Povestitorule! Nu lăsa noaptea să-ți fure cuvintele. Dă-mi-le mie, Povestitorule!

Și Povestitorul îmi ascultă ruga.

Sătulă de priviri mincinoase, vorbe fără rost și mâncăruri prea grase, castelana se apropie încet de ușa care separă Sala Mare de restul Fortăreței. Vrea să scape de vacarmul acestei petreceri obositoare. Simte nevoia de a fi singură, învăluită în gânduri și visuri ce nu se vor împlini nicicând. Nu-i pasă dacă o vede cineva că părăsește încăperea tocmai când distracția e în toi. Pe urmele femeii, neauzită, e sălbăticiunea ce bagă spaima în curteni. Blana ei neagră ca abanosul se atinge din când în când de rochia verde a castelanei și atunci parcă sar scântei pe culoarele întunecate ale Fortăreței, luminând pentru o clipă strania pereche. Read More

Telenovelă scoțiană – Dragostea are același gust în întreaga lume

Înserarea căzuse peste micul orășel, ascunzând vederii narcisele parfumate și cele câteva gunoaie purtate până acolo de vânt. Am deschis portița și am intrat în curtea care urma să fie a noastră pe termen nelimitat. Fata îmbrăcată în halat de baie roz pufos stătea pe treptele casei, trăgând cu sete din țigară. Alături de ea zâmbea inocent un bărbat blond, cu barbă și ochi de un albastru peruzea. I-am salutat politicos. Fata, curioasă, ne-a luat un scurt interogatoriu: de unde venim, câți vom locui aici, dacă ne place Scoția etc. Eram obosiți și înfrigurați, dar i-am răspuns politicos, așa cum se cuvine să facă oamenii civilizați.

Eu și iubi al meu ne-am mutat de vreo lună. Am avut noroc. Este o zonă liniștită. Vecinii nu fac gălăgie, nici mizerie. Avem și un bebeluș, o fetiță cuminte, de șase luni. Mă bucur că ați venit. Cei care au locuit aici înaintea voastră erau cam gălăgioși, ne-a spus ea, zâmbind cu mândrie. Le-am vorbit despre câinele meu. Oh, nici o problemă. Îmi plac animalele. Mama mea are doi câini și o mulțime de pisici, a plusat fata. Bărbatul continua să rămână tăcut, însă Read More

Mi-ai schimbat cursul vieții

Singurătatea îmi era tovarășă bună, credincioasă. Mă obișnuisem cu toanele ei de femeie neînțeleasă, care te poate ridica pe culmile fericirii de a nu împărți cu nimeni bucata aia bună de friptură sau te poate adânci în bezna disperării de a avea o nouă pasiune, pe care nu o poți împărtăși cu nimeni. Mă învârteam prin casă așa cum se învârte frunza căzută din pom pe luciul apei. Fără scop, fără țintă, fără să îmi pese unde mă vor purta pașii în secunda următoare.

Mă trânteam pe covorașul adus din țară – de fapt, este o păturică lucrată manual cu mulți, mulți ani în urmă de către o româncă bătrână care habar nu avea de handmade. Când amorțeam de atâta nemișcare, mă ridicam, îmi scuturam scamele imaginare și mă tolăneam pe canapea. Doar pentru a face același lucru, desigur, pentru a lenevi cu botul pe labe și cu ochii pierduți în gol. Tristă soartă mi-a fost rezervată, plângeam uneori în somn, când nu îmi puteam controla gândurile și durerile.  Read More

O amintire caldă

M-ai tratat cu atâta răceală… Mi-a înghețat sufletul văzând că te porți cu mine de parcă aș fi fost un amărât al străzii. Am privit în stânga, am privit în dreapta, cu inima transformată în cioburi. Strada mi-a spus că nu îi aparțin, că nu îi pasă de mine. Are deja prea multe bătăi de cap. Să cer ajutor de la cei care m-au făcut, de la cei care mi-au oferit podoabe, de la cei care m-au încurajat când au văzut că țin nasul pe sus și că zâmbesc indiferent de vreme și de vremuri, de parcă viața ar fi frumoasă. Avea inima neagră de răutate. Am vrut să fug de lângă ea, să mă îndepărtez ca de un loc unde molima nepăsării se ia de la om la om.

M-am gândit iar la tine. Mi-am amintit aroganța ce ți se strecura printre cuvinte când îmi spuneai că nu merit mai multă atenție din cauză că viața mea e scurtă și că în urmă-mi nu vor rămâne decât falsele podoabe ce astăzi mă acoperă. Of, cât m-a durut! Frigul suferinței mi-a urcat din tălpi până în creștet. Doar atât durează o relație? Până când ne dăm seama că unul dintre noi e mai deștept, mai frumos, mai devreme acasă? Până la lăsarea serii, când doar cei cu stea în frunte luminează în beznă? Read More