Skip to main content

Cum poți îngenunchia un om

Îți amintești momentul când un om te-a umilit în public, făcându-te să te simți ca un câine plouat? Dar clipa când un om te-a enervat atât de tare, încât ți-ai dorit să muști din el așa cum mușcă un câine din osul aruncat de stăpân? Nu-i așa că în asemenea momente ai vrut cu toată inima să îl poți îngenunchia, să îl umilești, la rândul tău, să îl enervezi și să îl faci să se simtă prost? De cele mai multe ori nu ai reușit, știu. Fie te-ai blocat și nu ți-a venit în minte nici o idee strălucită, fie ai ratat clipa, fie ai vrut să dai dovadă de educație. Dar în suflet ți-au rămas supărarea și dorința de a-l vedea cândva îngenunchiat la picioarele tale, umilit.

Cum poți îngenunchia un om? Dacă ți-ai pus vreodată această întrebare, iată că ai ajuns acolo unde trebuie, în locul unde se găsește și răspunsul. Bruno, câinele meu, știe cel mai bine cum poți îngenunchia un om și te învață oricând, dacă îi acorzi două clipe, să îți dezvăluie secretul.

Știi cum poți îngenunchia un om? Read More

Diferența dintre coșurile stradale de gunoi și tomberoanele pentru locatarii blocurilor

Am trăit s-o văd și pe-asta! O spun cu mirare și revoltă în glas, căci nu mă așteptam ca, în anul 2017, încă să mai existe oameni care să facă așa ceva. Ieșisem cu Bruno la plimbarea de seară. În dreptul scării cu probleme, cum îi spun eu (pentru că foarte mulți dintre locatari se simt deranjați de faptul că al meu câine îndrăznește să calce, cu labele sale murdare, pe trotuarul din fața blocului lor), o femeie tocmai ieșea afară, având în pumni un pachet mărișor. S-a îndreptat spre coșul de gunoi montat pe stâlpul de iluminat, a aruncat pachetul din mâini, și-a aranjat puțin halatul cu care era îmbrăcată și s-a întors liniștită în casă.

Tomberonul destinat acestor tipuri de gunoaie este la două blocuri distanță, dar de ce să se obosească până acolo, dacă primăria Ploiești i-a pus un coș de gunoi fix la scara blocului? Până la urma, ce-i pasă femeii că acele coșuri nu sunt pentru resturile menajere aduse din apartament? Și cine să o vadă la ora 22-23 seara, în afară de o nebună care își plimbă câinele pe străzi, printre gunoaiele oamenilor?  Read More

Umanitatea, o noțiune abstractă

S-au bucurat nefumătorii atunci când au reușit, vociferând pe unde apucau, să schimbe ceva în țara asta, să decidă unde au voie fumătorii și unde nu să își aprindă țigările. Am înjurat în gând, cu toate că în ultimii ani rareori am intrat prin restaurante și baruri. Nu voi pricepe niciodată de ce nu se pot face locuri separate pentru fumători, de ce nu se instalează mai multe ventilatoare sau alte mijloace de aerisire a încăperilor unde se fumează, în loc să militam pentru interziceri, indiferent de ce natură ar fi ele. Și știți de ce am înjurat? Nu pentru că legea fumatului în locurile publice m-ar afecta pe mine, fumător înrăit, cu vechime serioasă, ci pentru că în acest fel au reușit să creeze un precedent. De acum înainte, orice nebun căruia nu îi convine ceva poate milita pe facebook, poate influența mulțimile și poate ajunge să interzică ceva.

Ieri s-au legat de țigări și de fumători. Azi se leagă de cei care sacrifică miei pentru sărbătoarea de Paști, iar mâine s-ar putea lega până și de cei care au curaj să respire când ies din casă. Ma mir și mă tot mir de răutatea omului, și parcă nu mă pot mira îndeajuns. Oare așa am fost mereu sau ne-a schimbat ceva în ultima perioadă? Oare sunt eu naivă când îmi doresc o lume calmă, senină, plină de iubire? Read More

Degradare umană

Mă sperie evenimentele din ultimele zile, mă sperie figura de bufon scăpat din spitalul de nebuni a unui anumit (mare) președinte de țară, mă sperie toate câte ar putea veni peste pământ dacă va fi lăsat să ia decizii liber în continuare, mă sperie degradarea umană ce are loc sub ochii uimiți ai naivilor ca mine. Încerc să îmi duc viața mai departe în mod obișnuit: beau cafea, plimb câinele, citesc, scriu pe blog, discut cu familia, mă joc cu pisicile, mă bucur de soare, dar curiozitatea și nevoia de a fi informată mă îndeamnă să urmăresc știrile și atunci inima îmi bate cu putere: oare chiar e posibil ca omul să își taie singur creanga de sub picioare, să își distrugă singur planeta ce îl adăpostește și îi oferă șansa la viață? Omul nu a învățat nimic din greșelile trecutului?

Mi-e teamă de un eventual război. Omul modern nu e pregătit pentru așa ceva, iar armele sunt cu totul altele față de cele din trecut. Mi-e teamă că suntem tot mai intoleranți, mai răi, mai puțin umani. Mi-e teamă că ne vom strivi între noi, că ne vom călca în picioare, că vom distruge chiar planeta deja obosită de relele pe care i le-am făcut și continuăm să i le facem. Mi-e teamă că ne îndreptăm către o sinucidere în masă.

“Ignoranța amestecată cu dispreț cu care sunt tratate problemele Orientului Read More

Citate favorite (3) – Minciună și adevăr

Tare mă bucură gândul că, participând la jocul Citate favorite, reușesc să mă disciplinez puțin și să îmi formez un obicei din a selecta citatele care îmi plac din cărțile pe care le citesc. Pentru astăzi am ales câteva cuvinte (tot) din cartea Umbra muntelui. Având peste 800 de pagini, e firesc să pot găsi cu ușurință multe vorbe demne de a fi scoase la lumină pe blog. Minciună și adevăr într-un citat favorit:

“Jurnaliștii, avocații, politicienii sunt oameni constrânși prin natura profesiilor să nu spună tot adevărul. Dacă ar vorbi absolut sincer despre toate secretele pe care le cunosc, lumea noastră s-ar nărui într-o lună. Zi după zi, pahar după pahar, emisiune după emisiune, minciunile sunt cele care ne țin în viață, nu adevărul!” – Umbra muntelui, de Gregory David Roberts

Voi ce părere aveți? Este adevărat ce spune Didier, stilatul și spiritualul gangster francez care își duce traiul în sudul Bombay-ului, Read More

Citate favorite (2) – Supunere absolută

Pentru episodul 2 din jocul Citate favorite am pregătit un fragment din Ciberiada, de Stanislaw Lem. Unele lucruri rămân actuale mereu, indiferent de vremuri și de locuri. Dacă doriți să aflați cum se poate obține supunerea absolută a altora, luați de citiți:

…regele, recunoscut acum de supuși ca cel mai mare din lume, începu să-și exercite serios puterea, poruncind, interzicând, condamnând, răsplătind, și în felul acesta îndemnând pe micii locuitori la devotament, supunere absolută și venerație față de tron.Read More

Citate favorite – Sufletul

Pentru jocul Citate favorite am ales un mic fragment din cartea Ceai în Sahara, scrisă de Paul Bowles.

“În noaptea aceea se trezi suspinând. Ființa lui era o fântână adâncă, nesfârșită, iar el se ridica din străfund cu un sentiment de infinită tristețe și de liniște, dar fără amintirea vreunui vis în afară de vocea fără chip care îi șoptise: <<Sufletul este partea cea mai obosită a trupului>>.

Pentru a afla mai multe despre cartea Ceai în Sahara, dați clic pe linkul care îi poartă numele.

Pentru a participa la joc, este suficient să alegeți un citat favorit și să îl postați pe propriul blog, Read More

Cu cine îți bei cafeaua? Reclamă la cafea

Cafeaua de dimineață a pornit din dorința de a găsi o activitate în online. Era un soi de joacă și ei îi plăcea mult. Am susținut-o, am încurajat-o, am aplaudat-o când am văzut cât de ușor îi este să adune laolaltă oameni din toate colțurile țării și să îi țină uniți cu o ceașcă de cafea. Da, oamenilor le place cafeaua și se bucură să o bea alături de prieteni, fie ei și virtuali. Tu cu cine îți bei cafeaua?

Apoi s-a întâmplat ceva. De la 30-50 de like, pagina a explodat, urcând zilnic cu cel puțin o sută de like-uri. M-am mirat, m-am amuzat, apoi parcă am simțit și un grăunte de invidie. Frate, sunt atâția oameni în online care scriu bine, care au pe bloguri povești captivante (inclusiv povesti despre cafea) și totuși abia reușesc să adune la paginile blogurilor câteva sute / mii de like, iar o pagină unde se postează numai chestii legate de cafea are deja 30700 de like-uri și continuă să crească într-un ritm amețitor.  Read More

Clepsidra timpului

-Ești doar un fir de nisip aruncat de furtună pe plaja vieții. Trebuie să faci numai ceea ce fac toate celelalte fire de nisip. Nimic în plus, nimic în minus, urlă spre mine voci aspre, tăioase precum marginea scoicilor din adâncuri.

Le ignor. Prinsă în clepsidra timpului, prizonieră într-un spatiu restrâns, dau din coate pentru a rămâne la suprafață, deasupra altora. Fac și alții același lucru. Se cațără pe mine, îmi dau coate, mă calcă în picioare. Dacă sunt puternici, îi lovesc. Dacă sunt slabi, îi trag lângă mine. Sau așa îmi imaginez că ar trebui să fac pentru a deveni un fir de nisip deosebit, căruia să i se acorde imediat dreptul de a sta pe vârful grămezii, ca un erou de poveste.

Simt cum alunec, fără voie, spre partea de mijloc a vieții, acolo unde totul pare strangulat. Încă un rid, încă un fir alb de păr, încă un prieten pierdut.  Read More

Singura soluție? Propria evoluție

În ultimele zile mi-am dat seama că, într-o anumită privință, mă lupt cu morile de vânt, că tot zbuciumul meu este inutil. Investesc în lucruri care de fapt nu mă privesc: dau mult din puținul meu timp liber, cheltui bani și mă consum văzând cum toate eforturile mele sunt spulberate de vânturi puturoase. Nu o voi spune pe de-a dreptul, căci nu am nici un motiv serios să o fac. De fapt, cred că nu voi spune absolut nimic în plus față de ceea ce am spus deja. Mă simt obosită. Nu e ușor să lupti cu morile de vânt, nu e ușor nici să vezi cum toată munca ți se duce pe apa sâmbetei într-o clipită.

La început m-am enervat rău. Am vrut să trântesc, să bufnesc, să înjur, să lovesc. Apoi mi-am dat seama că nu mi-ar folosi la nimic. Fiecare om e liber să își aleagă drumul în viață, fără să țină cont de semnalizările altora. Indiferent dacă va ajunge la capătului tunelului, acolo unde luminița devine o stea strălucitoare sau dacă va nimeri într-o fundătură împuțită, va putea spune, cu fruntea sus, că așa a vrut. Cine sunt eu, să stau în mijlocul șoselei și să dirijez circulația, să spun fiecăruia ce drum i se potrivește mai bine? Read More