Skip to main content

De ce nu există în Scoția pisici/câini abandonați pe străzi?

“Ne mor catelusii abandonati pe campuri d-na Vienela,le-au degerat labutele,nu este zi in care sa nu plang,am adoptat si eu pe Blacki de doua sapt,fiecare sarim cum putem,e jale in tara”

Mă uit spre monitor și-mi vine să urlu a neputință, a groază, a cruntă dezamăgire. Oricât am încerca să ne ascundem în spatele unor cuvinte pompoase și oricât ar lupta o parte dintre români, adevărul iese la suprafață și ne arată o realitate sfâșietoare: cu o floare nu se face primăvară. Suntem cu mult în urma altor popoare. Nici măcar nu ne obosim să le ajungem din urmă, împiedicați fiind de (prea puțina) educație, de (proastele) obiceiuri transmise din tată în fiu, de nepăsarea autorităților, de interese meschine etc.

Atât de mulți oameni în România încă mai îneacă pisoii imediat ce au fost fătați, la fel cum abandonează puii de câine pe unde le vine chef, umplând astfel străzile și pădurile de animale sălbăticite, făcând din orașe locuri nesigure și punând în pericol fauna zonelor nepopulate de umani. Atât de mulți încă mai susțin că sterilizarea animalelor Read More

Mama mea e o ciudată

Mama mea e o ciudată, o femeie greu de înțeles, care iese din tipare fără să vrea din cauza gusturilor pe care le are. Unii își vor închipui că e doar o minciună sau o încercare de a denigra persoana care mi-a dat viață, însă faptele ei sunt dovada că nu exagerez cu nimic. Dacă știți pe cineva mai ciudat, vă rog să îmi spuneți, căci deja mă simt ca fiul unei extraterestre care s-a rătăcit pe aici și care nu își găsește locul, părea să spună Ionuț aseară, când toți au râs de nebuniile mele.

-Mama, îți plac dulciurile?

-Sigur că da! Sunt înnebunită după ele.

-Care e dulcele tău preferat? Read More

Vine apocalipsa!

Astăzi nu este o zi ca oricare alta. Poate pentru că deja s-a făcut noapte? Poate pentru că este aproape dimineață, deci o altă zi? După o săptămână în care întreaga suflare a simțit mirosul primăverii și a admirat buchețelele de ghiocei, acum a revenit iarna cu forțe proaspete. Mașina roșie parcată în fața blocului s-a albit de necaz. La fel și eu, când mi-am dat seama că umblu îmbrăcată în haine vechi, demodate. Nu-s nici măcar capabilă să țin pasul cu distracțiile care îi înveselesc pe alții în anul 2018. Mă strecor neobservată printre multele telefoane care fac selfie după selfie și ies în vântul sălbatic al Scoției. Vreau să pozez mormanul de pietre pe care l-am zărit înainte de a ajunge la terenul de fotbal. Sigur vine apocalipsa, dacă Vienela își petrece una dintre zilele ei libere urmărind cum o gașcă de bărbați aleargă după o minge…

Nici măcar soarelui nu îi pasă prea mult de mine. S-a ascuns în spatele norilor, făcându-mă să tremur. De Read More

Noaptea dintre ani în Scoția

Știind cât de tare a fost afectat câinele meu de pocnitori și artificii anul trecut, am așteptat cu groază trecerea în 2018. În foarte multe privințe scoțienii sunt mai presus decât noi, așa că eram îndreptățită să îmi imaginez că vor avea pocnitori care să spargă geamurile și artificii care să dea impresia că s-a pornit războiul. Am închis geamurile, am pus la îndemână jucării și recompense, am izolat casa pe cât de bine am putut, astfel încât Bruno să fie cât mai puțin stresat de zgomote, apoi m-am pus pe așteptat, cu inima cât un purice.

Cu patru minute înainte de miezul nopții s-a auzit prima pocnitoare. Până la sosirea lui 2018 am mai auzit încă două. A urmat apoi o rafală de artificii superbe care au luminat cerul în toate culorile și formele posibile. Bruno a lătrat când a auzit prima pocnitoare, după care s-a ascuns sub biroul meu. La ora 00:05 totul se liniștise deja, iar câinele se juca vesel prin casă, fără să își aducă aminte de spaima prin care trecuse cu 365 de zile în urmă.  Read More

Măturător de vineri

Cum îți este dimineața de vineri? mă întreabă spiridușul, pus pe glume.

Dau perdeaua la o parte și mă uit afară, în noapte. Ceața învăluie totul într-un alb opac. Aprind lumina și văd masa plină de pungi goale în care au fost cândva chipsuri, văd două farfurii pe care urmele de mâncare aproape s-au uscat, văd coji de portocale, văd scrumiera plină de chiștoace. Sting lumina și aprind calculatorul. Pe facebook mă sperie amintirile anilor trecuți – într-o zi am vărsat cafeaua înainte de a bea din ea, în altă zi mi-am zgâriat obrazul într-o creangă, în alta eram racită cobză. 22 decembrie, să nu îndrăznești să îmi mai aduci surprize neplăcute, că te mătur ca pe o frunză uscată.

Nu ți-am spus încă, dar astăzi chiar voi fi măturător de vineri. Plănuiam să încep prin a mătura praful imaginar adunat pe creier, să-l amestec bine într-un bol de cristal și să-l presar pe blog, într-o poveste ca o amintire caldă. Nu-i timp de așa ceva când podeaua e învelită în păr de câine, iar sărbătorile bat la ușă. Dar îmi pot face timp să mătur din viața mea tot ceea ce mă deranjează sau îmi distrage atenția de la propria mea viață. Ce-mi pasă mie că unii sunt prea sensibili la cuvinte, că alții sunt naivi, iar alții răi de gură? Îi mătur Read More

Stick de electricitate in Scotia

Daca nici eu nu sunt de Cascadorii Rasului, nu stiu cine e…
In Scotia nu avem abonament la electricitate, ci doar un stick pe care il incarcam din timp in timp cu suma pe care o consideram necesara. Ultima data am bagat 20 de lire.
Astazi, dupa ce au plecat baietii la munca, m-am “drogat” cu un ibuprofen si, transpirand si injurand din cauza durerilor, am coborat la bucatarie sa gatesc ceva.
Dupa ce am pregatit ce aveam de pregatit pentru mancare, am observat ca plita aragazului electric era neagra, nu rosie, cum ar fi trebuit. Tabloul electric imi afisa ca mai am credit 0,02 lire. Calculatorul era si el stins.
Noroc ca romanii de aici sunt saritori. Din telefon in telefon am aflat ca stick-ul de electricitate

Read More

Oul kinder scoțian

În prima clipă când a început să vorbească m-am gândit că are un defect. Cu cât vorbea mai mult, cu atât îmi întărea convingerea că suferă de întârziere mintală sau ceva asemănător. E drept, fiind scoțian, iar eu foarte “proaspătă” în această țară, puteam da vina și pe diferența dintre limba engleză din carte și ceea ce se vorbește pe aici, în limbaj “țărănesc”. Totuși, o noapte întreagă nu am reușit să pricep o boabă din ceea ce omul a trăncănit. Era vesel, râdea mult și ochii îi rămâneau fixați pe mine. O clipă chiar l-am bănuit că s-a îndrăgostit la prima vedere, că prea mă privea insistent, într-un fel aparte.

La a doua întâlnire, omul era total schimbat. Vorbea o engleză clară, curgătoare, melodioasă, chiar dacă împodobită cu accent scoțian. Dispăruse și veselia pe care o consideram nelalocul ei în discuțiile serioase. Încă mă mai privea insistent, însă observasem că așa se uita la toată lumea, iar lucrul acesta mă liniștise. Oricum, spre cinstea mea, pot spune că l-am tratat încă de la început cu respect, că m-am străduit să îl înțeleg și să fiu la fel de politicoasă ca el, cu toate că acest lucru mă obosește. Nu e ușor să îi spui omului “mulțumesc” Read More

De Crăciun, vorbește-mi despre un volum. Sau mai multe…

1.Bradul. Verde tot timpul anului. O carte clasică nemuritoare care ți-a rămas în suflet.

Știu că mă repet, însă nu pot răspunde decât într-un singur fel: La răscruce de vânturi, de Emily Bronte.

2. Steaua din vârful bradului. Un volum care încheie “la înălțime” o serie preferată. 

Sulița deșertului, al doilea și ultimul volum din seria Demon, de Peter V. Brett.

3. Beteala. Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă începând cu coperta și titlul?

Sufletul împăratului, de Brandon Sanderson.

4. Globurile. O carte îndrăgită cu tema Crăciunului.  Read More

Sfaturi pentru cei care au brutării în România

Nu știu dacă eu sunt cea mai în măsură persoană să dea altora lecții de viață, însă știu sigur că îmi pot aduce mica mea contribuție la o viață mai bună pentru români (mulțumesc din suflet pentru idee, Daniela!). Astăzi am ales să scriu un articol cu sfaturi pentru cei care au brutării în România. Este adevărat, am lucrat numai o lună de zile într-o brutărie din Scoția, însă am avut timp suficient să observ și să învăț unele lucruri, ca acum să le pot scoate la vedere și să le prezint celor care mă citesc, în speranța că vor distribui textul, ca acesta să ajungă sub ochii celor care au nevoie de el.

Simt totuși că nu sunt în măsură să dau sfaturi, așa că aleg să descriu, în cuvintele mele, observațiile care merită amintite (rețineți, vă rog, că totul este despre ceea ce am învățat la o singură brutărie din Scoția; nu știu cum este prin altele, dar nici nu cred că are importanță – uneori putem învăța mai multe lucruri dintr-un singur loc decât dacă umblăm neatenți prin mai multe locuri): Read More

În Scoția m-am drogat pentru prima dată în viață

În Scoția m-am drogat pentru prima dată în viață și pot spune, cu mâna pe inimă, că mi-a fost bine și că aș repeta oricând experiența, dacă ar fi nevoie. Dar să încep cu începutul, ca să înțeleagă toată lumea că am avut motive serioase să apelez la droguri. Eram într-o seară în cantina fabricii unde lucrez. Alături de mine erau fiul meu și câțiva români cu care stăteam de vorbă. Mâncam ceva dulce. Am vrut să beau apă și tocmai atunci un băiat a povestit ceva haios. M-am înecat. Am pus mâna la gură, m-am ridicat de la masă, am încercat să tușesc și mi-am dat seama că exista riscul să îmi sară apa din gură, în amestec cu prăjitura, pe mesele celorlați oameni adunați în cantină.

M-am grăbit către fundul încăperii, însă am făcut greșeala de a trage aer în piept și atunci mi s-a tăiat respirația. Orice am încercat a fost în zadar. Nu îmi mai intra aer în plămâni. Mă sufocam. Ionuț și unul dintre ceilalți români (mulțumesc încă o dată, Marian!) s-au ridicat de la masă și mi-au sărit în ajutor. M-au bătut pe spate, apoi m-au întrebat cum mă simt.  Read More