Skip to main content

O fărâmă de suflet pe un perete

Era doar o fărâmă de Grecia, așa cum o vedem în pozele agențiilor de turism, amestec de alb și albastru pe ziduri, albastru și portocaliu de la malul mării și până la cer, nisip și scoici acolo unde apa întâlnește pământul, un cântec pictat cu originalitate deasupra biroului de lucru. O pisică, o strofă dintr-o poezie, tablouri de la răsărit și până la apus… O cameră altfel, un basm întins pe uși, pereți, suflete.

“Când am ieșit pe mări am devenit infinit / Eram mai tânăr decât întreaga lume / Iar de pe coastă ieșise să mă întâmpine / Înțelegerea universului în toată imensitatea lui.” – Neruda

M-a fermecat. M-a făcut să conștientizez faptul că îmi doresc un loc al meu, o baladă întinsă deasupra și împrejurul biroului, un simbol a ceea ce iubesc în tăcere, o tăcere în culori calde, numai ale mele. Mi-am făcut ochii roată prin micul apartament. Nici urmă de mansardă, rotondă ori colț ferit în care să îmi ascund gândul ezoteric și să îmi nasc poveștile ce mă bântuie. Poți face un compromis, mi-a șoptit soțul, pe jumătate serios, pe jumătate amuzat: Read More

Ciupercuța roșie – idee de ornament pentru grădină

Ideile simple au, de foarte multe ori, succesul cel mai mare. Dacă v-ați plictisit de clasicele decorațiuni (piticii din grădină care, la vremea lor, chiar mi s-au părut simpatici și mi-au dat impresia că pot spune o mulțime de povești), iată o alternativă: în curtea unei familii cu care sunt rudă prin alianță am găsit ceva tare vesel, colorat și simpatic: o ciupercuță roșie. De fapt, sunt mai multe, însă de amorul artei le voi numi așa cum îmi sună melodios. O idee foarte simplă și probabil ușor de pus în practică dacă vrei decorațiuni și ai grădină, sculele potrivite, răbdare, imaginație și un dram de talent la lucru manual.

Ciupercuța roșie mi-a atras atenția de cum am intrat în curte și m-a făcut să mă întreb ce mă împiedică să îmi fac una asemănătoare. Știu deja răspunsul: lenea, lipsa uneltelor și a timpului liber… Regret că nu am întrebat cine le-a făcut ciupercuțele de grădină, dar data viitoare când ajung pe acolo mă documentez serios. Nu am de gând să aștept până când mă voi muta la casă (dacă se va întâmpla vreodată) pentru a-mi aduce aproape o ciupercuță roșie care să îmi înveselească zilele. Poate sta la fel de bine și în apartament. Mă bate gândul să fac una care să fie nu doar ornament lucrat manual, ci și lampă, dacă tot va ocupa spațiu în casă.  Read More

Patuturi pentru tineret si cearsafuri de bumbac

Nasterea unui copil aduce multa bucurie in viata parintilor, insa si multe griji. Pe langa cele firesti, legate de sanatatea bebelusului, am observat ca apar si framantari in legatura cu felul in care trebuie mobilata camera, daca pe pat se pune un cearceaf din bumbac pentru bebe sau orice fel de cearsaf, daca mobilierul trebuie sa fie special conceput pentru bebelusi ori pot fi folosite direct noile patuturi pentru tineret, daca mama trebuie sa doarma alaturi de puiul sau pentru a-i fi aproape in orice clipa sau daca trebuie sa il lase singur, sa se obisnuiasca inca de la inceput cu asperitatile vietii.

Lumea moderna, atat de prinsa in dorinta de a evolua cu orice pret, uita ca legatura dintre mama si copil de dincolo de orice cuvinte si de orice bariera. Indiferent de alegeri, mama va face intotdeauna ceea ce crede ca este mai bine pentru bebelusul sau. Si nici macar nu cred ca e gresit sa cumperi copilului direct patuturi pentru tineret pe care sa le foloseasca pana creste mare, la fel cum nu e gresit sa aiba in primele luni de viata un patut din care sa zambeasca mirosind a curat un cearsaf din bumbac in culori vesele, eventual avand imprimate figurile unor personaje de poveste. Read More

Ce frumos începuse ziua de astăzi…

M-am trezit ca în orice zi, fără alte planuri în afară de a scrie ceva pe blog, a plimba câinele, a bea cafea și a mânca dulciuri. Toate celelalte treburi vin când vor; de obicei neanunțate. La fel și cea din data de 4 octombrie 2016. Interfonul care sună înainte de ora 9 îl anunță pe distribuitorul de pliante, pe sora mea, pe soacra mea sau pe Nicu, vărul meu. Azi s-au bulucit toți (cu excepția surorii mele). Cu primii doi a fost ușor, însă cu ultimul treburile au luat o întorsătură neașteptată. Din senin, Mihai m-a întrebat dacă vreau să curățăm peretele de care m-am plâns ieri că nu mai era prea curat. Am răspuns cu un Da timid, somnoros, fără să îmi dau seama ce implică asta.

În câteva minute aveam la ușă saci de glet, adezivi, amorsă și un colțar pentru pervaz. Încă mai trăiam în bula-mi roz, fericită că soțul îmi face mereu pe plac și îmi îndeplinește dorințele imediat ce le exprim. Concentrată pe online, am realitat prea târziu că praful se ridicase până la tavan, că în jurul meu totul se albise, că abia mai respiram. Da, cam așa suntem noi. Ne-am apucat de treabă fără nici o pregătire, fără nici un plan, fără măcar să acoperim mobila cu ceva (ne va omorî Ionuț când va vedea cum i s-a albit calculatorul în care a investit o mică avere!). Din mers am extins și planul, așa că la momentul când scriu aceste rânduri “zugravul” nostru deja curăță tavanul. Vom face toată sufrageria, căci nu se cade să umblăm cu jumătăți de măsură.  Read More

Vreau să trăiesc în Mandspyr

Leapșa lumilor literare preferate

Menționați una sau mai multe lumi literare, NU neapărat obligatoriu ficționale, câte exact rămânând la alegerea dvs, așezate sau nu într-o ordine de top ierarhic de preferințe, în care v-ar tenta să riscați să încercați să petreceți o vreme, dacă ar fi posibilă o astfel de mutație.

Eram copil. Eram o visătoare. Nu știu de unde îmi intrase în cap ideea că m-aș fi putut simți excelent printre nomazi, că eram sau puteam fi de-a lor, deși nu știam prea bine cine sunt acei nomazi și cu ce anume se ocupă. Mă vedeam călătorind alături de ei, trecând prin aventuri mai mult sau mai puțin plăcute, având obiceiuri neînțelese de restul lumii, luptând pentru binele tuturor, împărțind zâmbete calde ca o regină a frumuseții și a dăruirii de sine.

Copilul din mine s-a trezit subit la viață în clipa când sub ochi mi-a apărut Mandspyr, începutul de roman pe care Vero pare că l-a abandonat, așa cum abandonează ea toate povestirile uluitor de frumoase cu ale căror începuturi ne amăgește. Read More

Puiul de gugustiuc

Ma intorceam cu cainele de la plimbarea de pranz. Am zarit langa copacul din fata blocului o mogaldeata care statea ghemuita la baza pomului. Pentru a nu avea parte de vreun episod neplacut, am preferat sa bag intai cainele in casa, apoi sa ma intorc in fata blocului. Era un pui de gugustiuc, cel mai probabil cazut din cuib. Moale, ca si cum ar fi fost bolnav. L-am asezat in palma si l-am dus usurel in casa, cu gandul sa il trimit la cabinetul veterinar pentru un consult, caci voiam sa ii ofer o sansa la viata. Pana cand am reusit sa dau de medicul veterinar, ochii mi s-au indreptat catre geam si atunci am observat agitatie in fata blocului.

Inca un pui de gugustiuc statea cuminte pe trotuar, inconjurat de ambii sai parinti, tare agitati si neputinciosi. Mi-am dat seama ca un accident oarecare a facut ca ambii pui sa cada din pom. Pentru ca sunt inca micuti si au puf, nu pot zbura. Singura solutie a fost sa ii urc, pe rand, in pom, cat mai departe de agitatie si de pericole. Nu se pot intoarce la cuib (eu nici macar nu am reusit sa descopar unde este ascuns cuibul), dar macar sunt in siguranta o vreme, mi-am spus. Am urmarit cum parintii s-au invartit in jurul puilor, cum i-au incurajat si cum mai apoi i-au hranit.  Read More

Aranjament de toamna

Nu stiu cum se face, dar in fiecare septembrie mie imi vine chef sa ies in natura, sa adun tot felul de frunzulite, de floricele, de mici lucrusoare cu care sa imi fac macar un aranjament de toamna. Unele imi ies mai bine, altele mai putin bine, insa bucuria pe care o simt in suflet atunci cand anticipez momentul, cand ma aplec prin parcuri sau pe strazi dupa o frunza ingalbenita, dupa o ghinda bondoaca ori dupa o castana lucioasa, parca nu se compara cu nimic. Imi place toamna, imi plac mult culorile sale si, daca as putea, mi-as face din frunzele toamnei vesminte pe care sa le port un an intreg, pana la intoarcerea acestui frumos anotimp.

Sa fie faptul ca sunt nascuta in septembrie? Sa fie doar gandul ca frumusetea e trecatoare si ca as vrea sa pastrez intr-un coltisor macar un crampei din ea? Habar nu am si cred ca nici nu vreau neaparat sa aflu. Ma multumesc sa adun mici comori, sa le asez in aranjamente de toamna mai mult sau mai putin reusite, sa le privesc si sa ma bucur de ele. Ieri am avut parte de un astfel de moment. A fost chiar un singur moment, caci de cum am terminat de facut fotografii si am postat pe facebook una dintre ele, cu gandul sa ma laud putin, draga mea Miti, cea mai iute si mai obraznica pisica din lume, a avut grija sa rastoarne cosul si sa scormoneasca prin muschiul inca verde, printre capacelele de ghinda si merele padurete, printre boabede strugure si frunzulite ingalbenite, printre fructe de iedera si mici conuri de brad.  Read More

Femeia din umbră s-a trezit

Îl aveam pe Bruno de numai câteva zile. Obișnuia să dispară din când în când de sub nasul nostru și atunci știam, fără urmă de îndoială, că pe gresia din bucătărie voi găsi o mică baltă, semn că un domn nu face niciodată pipi în pat sau pe parchet. Iar Bruno chiar era (și este) un domn. Pentru a-l învăța regulile elementare de conviețuire a câinelui alături de om, am decis să îl scot afară din oră în oră și ori de câte ori bea apă. Plimbările noastre, atât de frecvente în acea perioadă, au atras atenția vecinilor de cartier.

Unul dintre ei, băiat tânăr, m-a abordat în acea dimineață senină de vară cu sfaturi pline de înțelepciune. Mi-a explicat că nu e bine să scot câinele din casă așa des, că se va învăța prost și mă va chinui cât va trăi. Auzind că Bruno face pipi, ba uneori și caca pe gresia din bucătărie, mi-a sugerat să îl obișnuiesc “la preșuleț”, adică să îi ofer o zdreanță pe care să își facă nevoile. După mintea lui, era o soluție mai simplă decât ieșitul afară și mă scutea de chinuri în zilele ploioase. Read More

Multe, prea multe generatii de copii fara viitor

Ne place sa traim incolonati, iar cei care au curajul de a rupe randurile si de a merge contra valului sunt imediat pusi la zid, intr-o incercare disperata de a-i distruge psihic si social. Ma sufoca revolta. Daca nu ai incercat sistemul de homeschooling, de unde stii ca nu e bun? Bazat numai pe presupuneri, fara sa ai toate datele problemei? Daca vezi ca actualul sistem de invatamant da tot mai multe rateuri, ca generatii intregi de tineri sunt pur si simplu indobitocite, de ce sustii in continuare ca e cel mai bun sistem?

Chiar ne dorim ca si viitorul sa fie la fel? Ne dorim ca viitoarele generatii de tineri sa plece in viata total nepregatite pentru viata? Vremurile se schimba intr-un ritm alarmant de rapid, insa noi refuzam sa vedem si sa acceptam. Suntem incuiati si preferam sa ne ascundem capul in nisip, ca strutii, crezand ca astfel lucrurile nu se vor intampla – doar pentru ca noi refuzam sa le vedem si sa le traim privindu-le in ochi.

In orice domeniu au existat pionieri, deschizatori de drumuri, curajosi care au mers contra valului. Unii au sfarsit arsi pe rug doar pentru ca aveau pareri diferite de ale multimilor. In anul 2016, curajosii, deschizatorii de drumuri, au toate sansele sa sfarseasca in afara societatii, alungati cu pietre de multimile speriate si furioase.  Read More

Din creangă în creangă

Mi se pare ușor să recunosc, la foarte mulți ani de la terminarea școlii, că nu îmi plăcea Creangă. De fapt, îmi plăceau poveștile lui, îmi plăceau amintirile scrise cu umor, dar faptul că folosea cuvinte și expresii necunoscute mie făcea ca totul să pară greoi și (uneori) plictisitor. Preferam să zburd pe afară, din creangă în creangă (la propriu), decât să buchisesc la poveștile sale, cu dex-ul alături.

Aflu că părinții încep să se plângă de faptul că elevii învață în școli tot ceea ce se învăța și acum 50 de ani. Nu mi-a cerut nimeni părerea, însă pe blogul meu o scriu și neîntrebată. Consider că e necesar ca elevii să știe câte ceva despre autorii români; măcar cine a fost Ion Creangă, ce a scris, unde a trăit… Ideal ar fi să aibă în casă măcar cartea Amintiri din copilărie, iar la școală să li se “traducă” în limba română poveștile și povestirile, astfel încât toți să poată înțelege ceva.

Mi-a plăcut de mică să umblu din creangă în creangă, Read More