Skip to main content

Puiul de gugustiuc

Ma intorceam cu cainele de la plimbarea de pranz. Am zarit langa copacul din fata blocului o mogaldeata care statea ghemuita la baza pomului. Pentru a nu avea parte de vreun episod neplacut, am preferat sa bag intai cainele in casa, apoi sa ma intorc in fata blocului. Era un pui de gugustiuc, cel mai probabil cazut din cuib. Moale, ca si cum ar fi fost bolnav. L-am asezat in palma si l-am dus usurel in casa, cu gandul sa il trimit la cabinetul veterinar pentru un consult, caci voiam sa ii ofer o sansa la viata. Pana cand am reusit sa dau de medicul veterinar, ochii mi s-au indreptat catre geam si atunci am observat agitatie in fata blocului.

Inca un pui de gugustiuc statea cuminte pe trotuar, inconjurat de ambii sai parinti, tare agitati si neputinciosi. Mi-am dat seama ca un accident oarecare a facut ca ambii pui sa cada din pom. Pentru ca sunt inca micuti si au puf, nu pot zbura. Singura solutie a fost sa ii urc, pe rand, in pom, cat mai departe de agitatie si de pericole. Nu se pot intoarce la cuib (eu nici macar nu am reusit sa descopar unde este ascuns cuibul), dar macar sunt in siguranta o vreme, mi-am spus. Am urmarit cum parintii s-au invartit in jurul puilor, cum i-au incurajat si cum mai apoi i-au hranit.  Read More

Aranjament de toamna

Nu stiu cum se face, dar in fiecare septembrie mie imi vine chef sa ies in natura, sa adun tot felul de frunzulite, de floricele, de mici lucrusoare cu care sa imi fac macar un aranjament de toamna. Unele imi ies mai bine, altele mai putin bine, insa bucuria pe care o simt in suflet atunci cand anticipez momentul, cand ma aplec prin parcuri sau pe strazi dupa o frunza ingalbenita, dupa o ghinda bondoaca ori dupa o castana lucioasa, parca nu se compara cu nimic. Imi place toamna, imi plac mult culorile sale si, daca as putea, mi-as face din frunzele toamnei vesminte pe care sa le port un an intreg, pana la intoarcerea acestui frumos anotimp.

Sa fie faptul ca sunt nascuta in septembrie? Sa fie doar gandul ca frumusetea e trecatoare si ca as vrea sa pastrez intr-un coltisor macar un crampei din ea? Habar nu am si cred ca nici nu vreau neaparat sa aflu. Ma multumesc sa adun mici comori, sa le asez in aranjamente de toamna mai mult sau mai putin reusite, sa le privesc si sa ma bucur de ele. Ieri am avut parte de un astfel de moment. A fost chiar un singur moment, caci de cum am terminat de facut fotografii si am postat pe facebook una dintre ele, cu gandul sa ma laud putin, draga mea Miti, cea mai iute si mai obraznica pisica din lume, a avut grija sa rastoarne cosul si sa scormoneasca prin muschiul inca verde, printre capacelele de ghinda si merele padurete, printre boabede strugure si frunzulite ingalbenite, printre fructe de iedera si mici conuri de brad.  Read More

Femeia din umbră s-a trezit

Îl aveam pe Bruno de numai câteva zile. Obișnuia să dispară din când în când de sub nasul nostru și atunci știam, fără urmă de îndoială, că pe gresia din bucătărie voi găsi o mică baltă, semn că un domn nu face niciodată pipi în pat sau pe parchet. Iar Bruno chiar era (și este) un domn. Pentru a-l învăța regulile elementare de conviețuire a câinelui alături de om, am decis să îl scot afară din oră în oră și ori de câte ori bea apă. Plimbările noastre, atât de frecvente în acea perioadă, au atras atenția vecinilor de cartier.

Unul dintre ei, băiat tânăr, m-a abordat în acea dimineață senină de vară cu sfaturi pline de înțelepciune. Mi-a explicat că nu e bine să scot câinele din casă așa des, că se va învăța prost și mă va chinui cât va trăi. Auzind că Bruno face pipi, ba uneori și caca pe gresia din bucătărie, mi-a sugerat să îl obișnuiesc “la preșuleț”, adică să îi ofer o zdreanță pe care să își facă nevoile. După mintea lui, era o soluție mai simplă decât ieșitul afară și mă scutea de chinuri în zilele ploioase. Read More

Multe, prea multe generatii de copii fara viitor

Ne place sa traim incolonati, iar cei care au curajul de a rupe randurile si de a merge contra valului sunt imediat pusi la zid, intr-o incercare disperata de a-i distruge psihic si social. Ma sufoca revolta. Daca nu ai incercat sistemul de homeschooling, de unde stii ca nu e bun? Bazat numai pe presupuneri, fara sa ai toate datele problemei? Daca vezi ca actualul sistem de invatamant da tot mai multe rateuri, ca generatii intregi de tineri sunt pur si simplu indobitocite, de ce sustii in continuare ca e cel mai bun sistem?

Chiar ne dorim ca si viitorul sa fie la fel? Ne dorim ca viitoarele generatii de tineri sa plece in viata total nepregatite pentru viata? Vremurile se schimba intr-un ritm alarmant de rapid, insa noi refuzam sa vedem si sa acceptam. Suntem incuiati si preferam sa ne ascundem capul in nisip, ca strutii, crezand ca astfel lucrurile nu se vor intampla – doar pentru ca noi refuzam sa le vedem si sa le traim privindu-le in ochi.

In orice domeniu au existat pionieri, deschizatori de drumuri, curajosi care au mers contra valului. Unii au sfarsit arsi pe rug doar pentru ca aveau pareri diferite de ale multimilor. In anul 2016, curajosii, deschizatorii de drumuri, au toate sansele sa sfarseasca in afara societatii, alungati cu pietre de multimile speriate si furioase.  Read More

Din creangă în creangă

Mi se pare ușor să recunosc, la foarte mulți ani de la terminarea școlii, că nu îmi plăcea Creangă. De fapt, îmi plăceau poveștile lui, îmi plăceau amintirile scrise cu umor, dar faptul că folosea cuvinte și expresii necunoscute mie făcea ca totul să pară greoi și (uneori) plictisitor. Preferam să zburd pe afară, din creangă în creangă (la propriu), decât să buchisesc la poveștile sale, cu dex-ul alături.

Aflu că părinții încep să se plângă de faptul că elevii învață în școli tot ceea ce se învăța și acum 50 de ani. Nu mi-a cerut nimeni părerea, însă pe blogul meu o scriu și neîntrebată. Consider că e necesar ca elevii să știe câte ceva despre autorii români; măcar cine a fost Ion Creangă, ce a scris, unde a trăit… Ideal ar fi să aibă în casă măcar cartea Amintiri din copilărie, iar la școală să li se “traducă” în limba română poveștile și povestirile, astfel încât toți să poată înțelege ceva.

Mi-a plăcut de mică să umblu din creangă în creangă, Read More

O zi proasta

Astazi e o zi proasta. Nu mi s-a intamplat nimic rau, nu am patit nimic. Pur si simplu sunt fara chef. M-am trezit mult prea devreme. La ora 5 dimineata, cand altii abia se intorceau de pe o parte pe alta, eu imi plimbam cainele pe afara. Intoarsa in caldura apartamentului, m-am strecurat in paturi si am sperat ca voi mai putea prinde doua ore de somn. Am sarit ca arsa cand Miti s-a aruncat pe clanta usii, apoi direct in pat, langa urechea mea. Urmatoarea trezire mi-a dat-o Mihai cand s-a intors de la serviciu. S-a oferit sa faca o cafea, iar eu am adormit inainte de a-i raspunde ca apreciez gestul. Nici Ursula nu s-a lasat mai prejos. Mi-a gadilat obrazul pana cand somnul s-a decis sa plece, furios pe conditiile proaste din camera mea.

Ce zi proasta! Am scris un text de aproximativ 140 de cuvinte. Fara sare, fara piper. Cu o panza de paianjen. Atat. Acum il scriu pe al doilea. Mai prost… Citesc un articol gasit pe net. Are gustul clatitei cu ciocolata pe care am mancat-o in piata, la pranz. A fost buna, insa abia acasa am observat dunga prelunga, maronie, lasata de crema cazuta pe blugi. 😀 Mi-e lene si sa dau like-uri pe fb. O fac totusi cand observ poza unei bloggerite. Imi trimite mesaj privat. E un joc. Trebuie sa postez o poza alb-negru cu mine. Nu stie sa imi spuna cum va contribui asta la salvarea bolnavilor de cancer.  Read More

Ultima zi de vara

Ultima zi de vara are aspect de toamna tarzie. Prin geamul deschis intra aer rece. Mi-am pus pantalon lung si caut prin sertar sosete groase. Soarele sta ascuns in spatele norilor cenusii. Am aprins lumina, caci imi oboseau ochii de la efortul de a vedea clar in penumbra camerei. Singurul gand care ma consoleaza este acela ca anotimpurile nu mai sunt ce au fost. Vara nu-i ca iarna, ci seamana uneori a toamna. De asemenea, si toamna seamana uneori a vara. E ultima zi de vara pe 31 august 2016 sau azi e doar o alta zi innorata si de maine totul revine la normal?

Vara frumoasa si calduroasa, incotro fugi? Daca promit sa fiu cuminte, mai ramai o zi? intreaba Ursula, de-a dreptul panicata.  Read More

Cainele meu este mai educat decat unii copii

Cainele meu este mai educat decat unii copii. Va puteti supara pe mine pentru aceasta afirmatie, dar nu o puteti nega fara sa (va) mintiti. Pot observa acest lucru de cateva ori pe zi daca ies cu el la plimbare sau chiar stand in casa. L-am educat sa nu latre la copiii care se opresc sub geam, caci glasul sau puternic i-ar putea speria. Sunt seri in care ma cuprind regretele. Poate ca ar fi fost mai bine daca il lasam sa se manifeste asa cum simte, sa dea o lectie copilasilor care, sub ochii parintilor, striga spre geamurile noastre: ușșș, zââât, marșșș! Sau poate ca tocmai asta e lectia pe care o merita atat cei mici, cat si cei mari. Cainele meu este mai educat decat unii copii.

Copilul din mine se revolta. Adultul din mine fierbe de nervi. Incotro ne indreptam? Ce soi de parinti sunt aceia care permit copiilor sa urle la o biata pisicuta, sa o sperie si sa o alunge din vorbe? De fapt, e clar ca de la parinti au invatat. Nici un copil nu se naste cu ideea ca o pisica poate fi alungata cu zââât, iar un caine cu marșșș. E doar consecinta unei educatii defectuoase, e doar dovada Read More

Caut o carte – Aventura si contraaventura

Copilul din mine mi-a amintit astazi de sintagma roza vanturilor. Nu sunt sigura, sigura, dar cred ca am intalnit-o prima data intr-o carte care se numea Vant de miazazi, vant de miazanoapte (sau ceva asemanator – google nu vrea sa ma ajute, nu imi intoarce nici un rezultat satisfacator), o carte usor absurda pentru copilul care eram. Din tot ceea ce am citit in ea, imi amintesc doar de tacanitul care isi baga degetul in gura si il intindea apoi in aer pentru a simti directia vantului. Facea acest lucru o data la cateva pagini, lasand impresia ca se plimba pe apele involburate ale vietii in functie de vanturi, in vreme ce tovarasul sau de calatorie ii punea permanent la indoiala priceperea. Pe atunci nu aveam dex in casa. Nici cartea nu era ilustrata, asa ca pentru mine roza vanturilor putea fi orice.

Si a fost… O expresie atat de melodioasa nu putea fi decat reprezentarea a ceva deosebit, mirosind a poveste. Ce mi-am imaginat pe atunci ca poate insemna roza vanturilor nu mai retin exact. Nici nu cred ca are mare importanta. De aprofundat este gandul ca adultul de astazi indrageste roza vanturilor fara sa aiba un motiv concret, influentat fiind numai de pasiunea pe care copilul de altadata o facuse pentru minunata expresie. Mi-as dori sa recitesc acea carte, Read More

O duminica din luna august

O duminica din luna august. Aveam probabil in jur de 12 ani si ai mei se pregateau pentru o iesire la iarba verde. Nerabdatoare, am luat mingea si am iesit in fata blocului. Strada era pustie. Firesc, as spune acum. Cine mai sta pe afara duminica, la ora 7 dimineata? Pe trotuar se intindea umbra unui plop, intrerupta din loc in loc de razele soarelui abia rasarit. La picioare aveam covor de frunze patate in diverse culori. Iubeam deja frunzele de plop, cu multele lor nuante de verde, galben si maro. Cerul era fara pete, de un albastru curat, clar, bland. Mi-am imaginat ca soarele voia sa ajunga la mine, sa imi incalzeasca pielea. Impiedicat de plopul batran, astrul solar se inalta tot mai sus, facandu-mi semne. Am ridicat ochii spre cer si l-am salutat, incantata.

Nu stiu de ce mi-a ramas in minte aceasta amintire si de ce revine an de an, in august, in diminetile senine. Read More