Skip to main content

Surpriza din cabina roșie de telefon din Edinburgh

Cabina roșie de telefon a englezilor… Cine nu a văzut-o măcar o dată în pozele de pe internet și cine nu și-a dorit să adune like-uri postând așa ceva pe blog sau pe facebook? Recunosc, cu sinceritate și cu o oarecare jenă, că mi-ar fi plăcut și mie să dețin o asemenea fotografie, așa că m-am repezit ca un uliu atunci când, la Edinburgh, în fața castelului, am zărit o cabină roșie, frumoasă, care parcă mă aștepta. Am făcut o poză, două, nouă… Voiam să o surprind din mai multe unghiuri și să fiu sigură că, din multitudinea de fotografii, măcar una e bună.

Soțul meu a ținut morțiș să îl pozez intrând în cabina roșie de telefon, să poată trimite acasă imaginea, să vadă neamurile pe unde ne plimbăm. I-am făcut pe plac, însă telefonul se mișca greu, vântul bătea prea tare și îi tot mișca pălăria de scoțian abia cumpărată dintr-un magazin de suveniruri, iar trecătorii mă încurcau prea tare, căci se băgau în poza noastră tocmai când credeam că am găsit unghiul perfect. La un moment dat, Mihai a strigat la mine:

-Haide mai repede cu poza aia, că mor aici! Read More

Am pierdut pisica neagră! Găsitorului recompensă uriașă!

Între noi a fost dragoste la prima vedere. Draga de ea! Ascunsă pe raftul unui magazin, cu ochii mari, de un verde uluitor, pândea cumpărătorii, în căutarea sufletului pereche. Parcă știa că urma să apară, mai devreme sau mai târziu, ființa care să o iubească din prima clipă și care să îi ofere acea dragoste unică, despre care vorbesc poeții. I-am zărit tenul întunecat, mustatile lungi și nasul cârn. M-am apropiat cu sfială.

-Ce faci aici, frumoaso? Te-a speriat cineva?

-Te aștept de-o veșnicie. Pe mine nu mă poate speria nimeni. M-am născut sub semnul halloween-ului. Unicul meu scop în viață, până să te întâlnesc pe tine, a fost să bag spaima în alții. Dar acum, că ai aparut, vreau să Read More

Mami, să nu ne porți de grijă

Cu inima sfâșiată în bucăți, le-am mângâiat pentru ultima oară și am ieșit din casă cu ochii înotând în lacrimi. Gândurile mi se rostologeau prin cap ca un tăvălug care turtește orice îi iese în cale. Nu-mi păsa că începuse să plouă, că îmi părăseam casa în care locuisem aproape 11 ani, că urma să mă reîntâlnesc cu bărbatul pe care îl iubesc. În acel moment, tot ce aveam în minte era legat de ele, de pisicuțele pe care le lăsam acasă, în grija unor prieteni.

Cu cine vor mai dormi ele noaptea? În brațele cui se vor culcuși când le va fi teamă sau doar frig? După cine vor miorlăi când vor simți miros de mâncare bună? Ce vor crede atunci când vor vedea că nu mă mai găsesc nicăieri? Le va fi dor de Bruno, câinele care a învățat de la ele să se poarte ca o pisică? Vor mai avea chef să se joace, dacă eu nu voi fi acolo să le ofer alte și alte jucării? Mă vor mai recunoaște când vom reuși să ne revedem?  Read More

Informații despre hamsteri

Hamsterul pe care l-am avut când era Ionuț mic avea o culoare deosebită, cum nu am mai văzut la nici un animal – exact cea pe care o are laptele amestecat cu cacao. Mititel și foarte blând, deloc pretențios și mereu dornic de joacă, îmi însenina zilele și mă făcea să râd cu lacrimi. Când l-am cumpărat, nu știam nimic despre aceste rozătoare și nici internet nu aveam, să mă pot documenta, să aflu mai multe informații despre felul în care trebuie îngrijit un hamster.

Vânzătorul mi-a spus să nu îi dau niciodată apă, căci există riscul să moară. Uimită peste masură, am întrebat ce soi de vietate e asta, care poate trăi fără apă. Răspunsul vânzătorului m-a convins: e o vietate mică și își extrage necesarul de apă din fructele și legumele cu care o hrănești. Am crezut fiecare cuvânt și am procedat în consecință. Am hrănit hamsterul Read More

Bruno (nu prea) scoțianul

De cum a coborât din mașina care l-a adus în Scoția, Bruno a văzut verde în fața ochilor. La propriu. După ce a plâns și a alergat în urma microbuzului, speriat că pleacă fără el, și-a dat seama că a ajuns la destinație, că suntem acolo, lângă el, nerăbdători să îl îmbrățișăm, să îl răsfățăm, să îi prezentăm împrejurimile. Ne-a lins, ne-a pupat, ne-a luat cu el în dansul nebun din jurul cozii. Nu i-a păsat că plouase toată noaptea și că pământul Scoției mustea de apă.

Ne-a alergat printre blocuri, de la un teren cu iarbă la altul, a stropit toți pomii și toți stâlpii, a mirosit urmele altor câini și s-a comportat uimitor de civilizat. Nici nu avea motive să fie altfel: pe străzile din Wishaw, la anumite ore ale zilei, rareori se întâmplă să vezi vreun trecător. Singurele vietăți care pot fi zărite sunt Read More

Bine v-am regăsit!

Mă încercau felurite emoții. Oare mai știu să scriu? Oare prietenii mei se mai gândesc la mine? Oare voi mai reuși vreodată să ating tastatura? Întrebări care mă fac acum să zâmbesc. Am trecut prin multe în această lună, însă cu mici excepții toate au fost de bine. Încerc să mă regăsesc și nu îmi iese. Sunt eu și parcă-s alta, mai calmă, mai liniștită, mai cu poftă de viață. Mi-au dispărut spaimele care mă chinuiau.

Voi scrie detaliat despre tot ceea ce mi s-a întâmplat, însă deocamdată vreau doar să anunț că m-am întors în online, că mi-a fost dor de voi toți și că le mulțumesc din suflet celor care s-au arătat îngrijorați. Suntem bine, foarte bine. Bruno a avut zilele trecute un mic hop când a descoperit prin vecini o cățelușă care intrase în călduri și ne-a cam dat bătăi de cap, însă acum e bine și el. Abia așteaptă să vă povestească despre viața pe care o duce în ScoțiaRead More

Concluzii după 11 septembrie

Probleme de natură gospodarească/logistică mă vor împiedica să fiu online în zilele următoare. Din păcate, nu voi putea imortaliza nici unul dintre momentele emoționante care vor urma, căci nu am găsit alt aparat de fotografiat și nu am bani acum să investesc în așa ceva. Cât de ghinionistă să fiu, ca tocmai când am mai mare nevoie de așa ceva să rămân legată de mâini? Nu voi putea surprinde în fotografii sau filmulețe clipa când câinele meu va pleca în Scoția, nici momentul când va ajunge și îl va vedea pe Mihai, nici primele peisaje verzi care îmi vor ieși în cale.

Dacă știți că veți avea nevoie de mine în săptămâna care urmează, vă pot da pe privat un număr de telefon la care să ne auzim. Dacă nu, ne “vedem” online după ce ajung în Scoția, după data de 22 septembrie. Habar nu am ce voi face până la plecare, cum îmi voi ocupa timpul pe care până acum îl petreceam pe facebook și prin alte zone ale internetului. Read More

Femeia la 47 de ani

Femeia ajunsă la 47 de ani ar trebui probabil să aibă ceva trăiri intense, despre care să scrie cu maximă emoție pe blog, pentru posteritate. Ar putea povesti despre înțelepciunea pe care această vârstă i-a adus-o, despre bunătatea ce îi obligă inima să tresalte clipă de clipă, despre bilanțul făcut la zi de sărbătoare, prin care să dovedească lumii că a realizat în viață tot ce și-a propus și că are o mulțime de planuri de viitor pentru care luptă cu înverșunare.

În loc de toate astea, femeia ajunsă la 47 de ani se trezește de la cinci dimineața din cauza unui vis în care a împăturit haine până când a obosit. Încă amorțită, coboară din pat, face o cafea, salută cu câte o mângâiere fiecare animal din mini grădina zoologică de acasă, apoi se așază la calculator, ca în oricare altă zi. Are multe treburi de rezolvat, dar nu înainte de a savura licoarea neagră și dulce-amăruie, nu înainte de a mulțumi celor care deja i-au trimis urări de bine pe facebook și pe mail.  Read More

Mireasa nopților de vară

Sunt doi. Se învârt în jurul meu ca fluturii în jurul flăcărilor. Unul îmi vrea trupul, celălalt s-ar mulțumi cu mintea mea. Încearcă să mă convingă să le fiu mireasă măcar de probă, măcar pentru o zi, un an, un veac. Vreau să-ți ridic palate pân-la cer, să poți culege câte stele vrei, să-ți faci din ele salbă lucitoare, îmi spune visătorul. Râd, ca mai apoi să șterg o stea căzută pe obraz. Degeaba-i povestesc că locul lor este pe cer, la mare depărtare de tot ce e lumesc, de prădătorii umani care abia așteaptă să mai distrugă un univers. Se simte jignit când își dă seama că nu-i apreciez dărnicia.

Celălalt îmi promite marea cu sarea și vrea în schimb toată dulceața mea. Cuta dintre sprâncene mi se adâncește când îmi imaginez cum valurile rămân încremenite lângă țărm, fără putința de a-și mai căuta perechea, fără să-și mai poată cânta vreodată bucuria de a se împreuna cu nisipul. Refuz să distrug astfel visul mării. Nu i-aș putea în veci rupe voalul de mireasă Read More

Locuri pe care vreau să le vizitez

Pe acest pământ sunt multe locuri pe care, în câte o etapă a vieții, mi-am dorit mult să le vizitez. Nu am fost niciodată destul de bogată pentru a-mi îndeplini visurile, iar când am avut bani cât să merg colo sau dincolo pentru a vedea ceea ce îmi doream, s-a ivit ceva care să mă împiedice: ori munceam prea mult și eram epuizată, ori pățea cineva drag ceva, ori îmi descopeream vreo nouă pasiune… Nici acum nu e altfel.

Mi-am petrecut o jumătate de zi colindând cu gândul și cu ochii locuri poate nu dintre cele mai frumoase, după criteriile majorității, dar cu siguranță dintre cele mai apropiate de zona unde voi locui începând din 23 septembrie 2017 – într-un mic orășel de lângă Glasgow. Aveam deja în planul făcut cu Mihai să vizităm Edinbugh, așa că rămâne primul pe listă. Nu trebuie decât să intri pe wikipedia pentru a te îndrăgosti total și definitiv de Edinburgh, jur.  Read More