Skip to main content

Poveste din Marea Nordului – ascophyllum nodosum

Nisipurile de argint erau acoperite de o plasă neagră, o broderie fină ce își întindea tentaculele spre marea aflată la reflux. M-am înfiorat de teamă și de plăcere văzând algele marine încărcate cu boabe aurii, ca niște stafide uitate la soare de-un gospodar nepriceput ori doar grăbit. Dacă le-am oferi condițiile ideale, plantele astea negre ar putea cotropi pământul întreg, s-ar cocoța pe noi și ne-ar înghiți, înfometate de atâta nemișcare și de tot frigul îndurat în Marea Nordului. M-am scuturat ca după un vis urât și le-am pozat din diverse unghiuri, dornică să le descopăr secretele. Nu le cunoșteam numele, dar mi s-a spus că ar putea fi ascophyllum nodosum.

Ce nume urât pentru o plantă atât de interesantă! Într-o zi, când am să fiu mai odihnită și mai cu chef de scris, le voi da eu un nume pe care să îl merite și care să le reprezinte pe deplin. Voi scrie atunci despre alge marine cum nimeni nu a mai scris. Le voi face vedete pe internet, probabil chiar pe acest blog, căci el găzduiește povești cu priză la public. Promisiunea Read More

Biscuiți recompense homemade pentru câine

De când locuim în Scoția, câinele meu mofturos a încercat șapte sau opt sortimente de hrană uscată și la toate s-a strâmbat cu aceeași scârbă princiară. Îl hrănim regulat cu boabe semiumede, îi dăm carne de pui, conserve gustoase și felurite recompense, dar știm că nu este suficient. Oase de vită nu găsim decât la pet shop. Sunt uscate în exces, motiv pentru care Bruno le plimbă prin casă, le ascunde sub cearșafuri sau le dă cadou musafirilor, pe post de jucării. Așa mi-a venit ideea de a-i prepara în casă niște biscuiți recompense care să îi ofere plăcerea de a ronțăi chestii dure. Nu am avut o rețetă anume, ci am făcut biscuiții pentru câine din ceea ce aveam prin bucătărie.

Ingrediente necesare la prepararea în casă a biscuiților recompensă pentru câine (au ieșit două tăvi mari de aragaz): Read More

Cu lacrimi în ochi

Am aruncat pe bancheta din spate plasele și plăsutele pline de cumpărături, mi-am pus pe bordul mașinii portofelul și cartonul (care este de fapt o cutie de plastic) cu cele 15 ouă, am învârtit butoanele să încălzim mașina. Mihai mi-a atras atenția asupra faptului că voi duce ouăle acasă gata coapte, dar l-am ignorat cu un zâmbet pierdut în zările unde soarele se pregătea să apună așa cum știe el să o facă în Scoția – explozie fascinantă de lumină și culoare. Pe jumătate sugrumată de centura de siguranță, am ales să fiu atentă la puținii pietoni care se perindau prin fața ochilor mei, întotdeauna uimiți de pustietatea străzilor.

De la magazin și până acasă avem de traversat doar vreo patru sensuri giratorii. Spun “doar” pentru că Scoția are, poate mai mult decât oricare altă țară, sensuri giratorii la fiecare pas. A doua ieșire, ar fi spus gps-ul, adică tot înainte. Pe bord, portofelul se lovea din când în când de plasticul plin cu ouă, în bombănelile soțului meu, enervat de zgomotele care spărgeau liniștea pe neașteptate. Și tot pe neașteptate Read More

Să nu mă căutați de ziua mea!

Prin fanta metalică strecor monedă cu monedă, ca într-un inutil dans al speranței cu falsa relaxare. Magneții amplasați în locuri ascunse opresc grămăjoarele de bani în buza tăviței, lăsându-mi totuși impresia că următoarea monedă va fi cea care va porni la vale tăvălugul înavuțirii. Cutiuța în care îmi țin tezaurul se golește cu repeziciune. Îl trimit pe Mihai să mai schimbe 2-3 lire. El râde înveselit și îmi face pe plac. E doar un moment din după-amiaza pe care o petrecem la Amazonia, unde am venit (de fapt) să jucăm bowling și biliard. Știm amândoi, la fel de bine, că-s bani aruncați aiurea, însă această cunoaștere nu ne împiedică să ne distrăm, mai ales că primim tichete cu care, la final, îmi pot cumpăra papuceii de casă albi, blănoși, ce au un simpatic cap de inorog roz în partea din față.

La plecare îi spun că e ultima oară când mai calc pe acolo. Vreau să văd și alte locuri, să mă distrez și în alt fel. O foame viscerală de aventură îmi dă energie pentru a munci. Adun liră cu liră în cont, fără să știu deocamdată unde voi cheltui acești bani. Vrem să vizităm locuri noi, să ne umplem sufletele de frumos, să ne mirăm de tot ce ne iese în cale. O vreme am visat la Turcia. Poate Izmir, poate Istanbul. Apoi am întins degetul spre harta de unde Grecia strălucea mândră sub soare. Aici vom merge în vacanță. Ne-am uitat iar la hoteluri, am făcut calcule, am Read More

Cum să faci brad de Crăciun fără brad?

Îmi aduc aminte că, în copilărie, ai mei obișnuiau să ne pregătească brazi naturali uriași, cărora de multe ori le tăiau vârful pentru a-i putea pune în sufragerie fără să se cocoșeze când întâlneau tavanul. Am încercat să fac și eu același lucru după ce am născut copilul, numai că prețul brazilor a crescut de la an la an, făcându-mă să cumpăr pomi tot mai mici, până când am trecut la molizi, că erau mai ieftini. Uneori aveau crengile firave, rare, de nici împodobiți nu arătau prea bine. Dar mirosea a sărbători de iarnă în casă, așa că nu conta, mai ales că aveam întotdeauna sub ei multe cadouri.

La un moment dat m-am decis să renunț la bradul natural în favoarea celui de plastic, să nu mai irosesc bani degeaba, să nu mai fiu părtașă la tăierea pomilor, să nu mai adun după sărbători mormane de ace de brad din casă. Am avut și brad de plastic verde, am avut și brad de plastic alb. Nu îmi plăceau în mod deosebit, însă nici nu conta, căci băiatul meu se bucura oricum de magia sărbătorilor de iarnă și, pentru mine, asta era tot ce conta. Am avut într-un an chiar și un brăduț mic, bun de pus pe birou.  Read More

O zi plină de surprize

În Scoția e o zi caldă astăzi, așa că poleiul subțire care acoperea străzi și trotuare a dispărut. Mi-am adunat tot curajul și, după o pauză de zece zile în care am zăcut în pat cu dureri de spate și cu o coastă paradită, mi-am luat câinele și am ieșit din casă. Trebuia neapărat să încarc stick-ul de electricitate, ca să nu rămânem pe întuneric. Nu mai aveam nici pâine, iar bietul Bruno ieșise în ultimele zile doar câte 15 minute, de două ori pe zi, pentru nevoile urgente.

Prima surpriză: când am vrut să închid ușa casei, șuruburile care susțineau clanța au ieșit din lemn. Jur că nu am tras tare de ea. Abia trag de mine să merg, deci eram în imposibilitate fizică de a distruge ceva. M-au trecut fiori. Ce fac eu afară până la 11 noaptea, când vin băieții de la muncă, mai ales că îl am și pe Bruno cu mine?

A doua surpriză: la un bloc vecin erau adunate mașini de poliție și pompieri. Luase foc un apartament de la parter. Am trecut pe lângă ele și un iz de fum mi-a izbit nările, deși incendiul fusese deja stins. Câinele, mult mai sensibil la mirosuri, a strănutat și a tușit cinci minute.  Read More

Adoptă-mă, fie numai și virtual!

Când pământul se învârte invers, când simți că ți s-au înecat corăbiile și nu poți găsi nici cu busola calea potrivită, începi să crezi în miracole, căci doar ele îți pot aduce speranță și alinare. Dacă totul se întâmplă în decembrie, când magia trezește la viață totul în jur, cu atât mai bine. E destul să aduci o mică dovadă a faptului că în timpul anului ai făcut o faptă bună, că ai fost cuminte, că ai încercat să nu faci rău. Spiridușii veghează chiar și atunci când ai îndoieli în privința existenței lor. Știu totul și fac tot ce le stă în puteri pentru ca tu, cel aparent chinuit, oropsit, rătăcit, să primești daruri când nici nu te mai aștepți, când ai mai mare nevoie de ele.

Moș Crăciun există! vei exclama atunci când, pe neașteptate, vei descoperi sub bradul parfumat al sufletului cadoul care să te însenineze. Jur că mie așa mi s-a întâmplat. Copilul din mine a sărit în sus de bucurie și durerile care m-au chinuit în ultima lună au plecat, rușinate de răutatea lor. Acum îmi mai doresc doar să am puterea de a face puțină ordine prin casă, de a putea coborî până la parterul blocului, Read More

Câine transformat în porc

Minunea despre care vă voi povesti s-a petrecut în zori de zi, într-o dimineață geroasă de noiembrie și a fost observată de toți localnicii ieșiți din case cu diverse treburi. Unii au privit cu ochii rotunjiți a mirare și cu gura încleștată într-un rictus ciudat. Probabil se străduiau să își facă o cruce cu limba, cum știu că fac bătrânele de pe la noi. Alții s-au oprit în loc și au scos telefoanele, să imortalizeze minunea, transformarea care avea loc chiar sub ochii lor. Iată un câine care se preschimbă în porc! păreau să spună ei. M-am oprit și eu în loc, râzând fericită. Nu-i chiar de colea să te bucuri un an întreg de prietenia unui câine bun, iar în preajma sărbătorilor de iarnă să ai parte de un cadou nesperat, un miracol cum doar prin cărți mai găsești: câinele tău credincios se transformă într-un porc viu, sănătos, frumos.

Întâi a găsit o zonă unde apa nu înghețase decât la suprafață. A înfipt ghearele și a smuls bucăți de mărimea unui pachet de țigări, apoi a sărit în sus și în jos în mocirla care răspândea miros de putred. Blana lui ciocolatie a devenit imediat pământie. Pe umărul său drept, o frunză rătăcită își găsise culcuș cald. Nu știu dacă era fericit că totul devenise alb peste noapte sau dacă a vrut să alerge pentru că îi înghețau labele, Read More

Câinii scoțienilor

Încă înainte de a ajunge Bruno în Scoția am fost foarte atentă la câinii scoțienilor, ca să știu la ce să mă aștept și cum să evit situațiile neplăcute care s-ar fi putut ivi din cauza temperamentului pe care îl are patrupedul meu răsfățat. Am remarcat lucruri care m-au uluit și pe care țin neapărat să le fac publice.

1. Unii scoțieni au câini de rasă, cel mai probabil cu pedigree din cel mai curat, mai pur. Mă uit la ei și nu le pot găsi nici un defect, oricât de critic mi-ar fi ochiul.

2. Totuși, cei mai mulți scoțieni plimbă în lesă caini care seamănă uimitor de bine cu maidanezii noștri. Să fie oare urmarea acțiunilor celor puțini care, în România, se zbat pentru a salva de la moarte animalele fără stăpân sau fiecare popor are maidanezii săi? Read More

Surpriza din cabina roșie de telefon din Edinburgh

Cabina roșie de telefon a englezilor… Cine nu a văzut-o măcar o dată în pozele de pe internet și cine nu și-a dorit să adune like-uri postând așa ceva pe blog sau pe facebook? Recunosc, cu sinceritate și cu o oarecare jenă, că mi-ar fi plăcut și mie să dețin o asemenea fotografie, așa că m-am repezit ca un uliu atunci când, la Edinburgh, în fața castelului, am zărit o cabină roșie, frumoasă, care parcă mă aștepta. Am făcut o poză, două, nouă… Voiam să o surprind din mai multe unghiuri și să fiu sigură că, din multitudinea de fotografii, măcar una e bună.

Soțul meu a ținut morțiș să îl pozez intrând în cabina roșie de telefon, să poată trimite acasă imaginea, să vadă neamurile pe unde ne plimbăm. I-am făcut pe plac, însă telefonul se mișca greu, vântul bătea prea tare și îi tot mișca pălăria de scoțian abia cumpărată dintr-un magazin de suveniruri, iar trecătorii mă încurcau prea tare, căci se băgau în poza noastră tocmai când credeam că am găsit unghiul perfect. La un moment dat, Mihai a strigat la mine:

-Haide mai repede cu poza aia, că mor aici! Read More