Skip to main content

Am ramas fara aparat de fotografiat

Ii tot spuneam sotului meu ca imi doresc un aparat de fotografiat bun, unul care sa nu ma tradeze cand imi este lumea mai draga. El radea si imi promitea ca va veni si vremea cand voi avea ceea ce imi doresc. Insistam spunand ca primii bani seriosi pe care pun mana acolo se duc, indiferent ce alte planuri am avea. Ma aproba imediat, stiind ca nu o poate scoate la capat cu nebuna, daca ii intra ceva in cap. Asadar, era stabilit sa imi cumpar alt aparat foto de cum se iveste ocazia, numai ca…

Actualul meu aparat de fotografiat a auzit toata discutia si tare s-a mai simtit jignit afland ce parere proasta am despre el. A decis sa ma pedepseasca, stiind ca in acest moment nu am bani si nu imi pot permite luxul de a cumpara un aparat foto bun. Refuza sa se mai aprinda si, cand o face, la doar cateva secunde ma anunta ca se va inchide pentru a evita supraincalzirea. Si chiar face acest lucru, cu toate ca nu ar avea motive serioase sa se supraincalzeasca, mai ales daca il “uit” cate o zi intreaga pe birou, nebagat in seama.  (more…)

Astăzi

Astăzi îmi este fiecare zi. Îmi scald diminețile în cafea și-n raze de soare timide, convinsă că urmează un nou început. Știu că astăzi va fi mai bine decât ieri. Nu pot trăda această convingere, așa că mă zbat să fac totul cu simț de răspundere, ca și cum un șef mi-ar privi cu severitate orice mișcare. Astăzi îmi stabilesc obiectivele înainte de a deschide ochii. Știu bine că pe unele le voi amâna, preocupată fiind să rezolv probleme apărute pe neașteptate. Astăzi mi-e iarăși dor de oameni, în timp ce fac tot ce îmi stă în putere pentru a-i evita. Mulți mă obosesc, mă plictisesc, mă irită. Ceilalți se simt, la rândul lor, plictisiți de mine. Doar astăzi.

Astăzi îmi propun să scriu. Deschid o nouă pagină pe blog, mă uit la ea minute lungi, îi admir albul pur și îmi dau seama că îi stă bine așa, neîntinată de gânduri. Mă întorc pe facebook, acolo unde nu am nici o treabă și unde pot pierde ore din viață fără să fac nimic. Deșertăciune. Doar astăzi mai “navighez” pe aici, după care mă apuc serios de treabă, îmi spun. Până și scoicile din pozele postate de prietenii ajunși (more…)

Misterul gemenelor

Misterul gemenelor, o carte despre care mi-am dat seama inca din primele pagini ca se citeste usor si ca are o poveste draguta, careia merita sa ii acord toata atentia mea. Mi-a placut mult si am terminat-o in doar cateva ore. O recomand pe blog, chiar daca nu am timp sa scriu o recenzie, asa cum ar trebui. Tocmai de aceea am incercat sa fac o mica selectie, sa va ajut cumva sa va dati seama despre ce este cartea si cat de lejere sunt dialogurile. Poate ca intr-o alta zi, cand voi avea mai mult timp liber si voi gasi dispozitia necesara, voi reveni cu amanunte. Misterul gemenelor este ca un basm modern despre doua adolescente, dintre care una “normala”, iar cealalta nascuta “aripi-rosii”, condamnata sa nu aiba nume, nici viata personala, sa traiasca ascunsa intr-un pod, departe de ochii celor care considera ca aripi-rosii este un monstru ce trebuie ucis inca de la nastere. Fata fara nume trece, dupa cum era de asteptat, printr-o multime de aventuri, in incercarea ei de a se salva pe sine si lumea.

“La aceasta pauza, preotii se foiesc, cu nervozitate. (more…)

Umbre de zi, umbre de noapte

Copil fiind, am descoperit umbrele în seara când tata, probabil fără chef sau inspirație la spus povești, a ales să “deseneze” tot felul de animale pe perete folosindu-se de mâini și de lumina becului de la veioză. Mi-am făcut singură povești din umbrele de cai, de iepuri, de păsări, de căței, de cine mai știe ce sălta deasupra patului… I le-am spus și surorii mele, care ezita între a se speria de imaginile care se mișcau pe zid și a se bucura de poveștile fără de care nu putea să adoarmă.

Probabil pentru că tata era cel care ne proiecta umbre în cameră, niciodată nu m-am speriat de ele. Mă distrau și mă îndemnau la visare, mă sileau să le caut roluri pe scena vieții. Roluri simple, după mintea mea de copil preșcolar. Dar afară, în serile când ne întorceam acasă și observam pe asfalt cum umbra mea crește și descrește de la un stâlp de iluminat la altul, inima se făcea ghem, căci nu puteam crede că un copil atât de mic poate avea o umbră atât de mare.  (more…)

Mi-a plăcut și mai vreau

De multe ori în această viață am simțit nevoia de a fi o vreme singură cu gândurile mele, de a mă ascunde de lume și a savura clipele de liniște. Uneori mi se întâmpla să rămân cu gura căscată auzind poveștile oamenilor care se plângeau de prea multă singurătate. Ei aveau exact ceea ce îmi trebuia mie – și se văitau. Am trăit întotdeauna înconjurată de oameni și probabil din acest motiv singurătatea era pentru mine doar un cuvânt din dicționar. Asta până în ziua de 1 iulie 2017, când mi-a plecat băiatul în Anglia. Soțul plecase cu vreo patru zile înainte. Ah, ce fericire, voi fi singură! Voi putea lenevi în pat până târziu, voi asculta melodiile mele preferate, voi citi mult, îmi voi plimba câinele și iar voi lenevi. Cam așa arăta planul meu, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu aia de la târg.

De cum am rămas singură, toată povara lumii s-a așezat pe umerii mei. Nu am mai avut cu cine să îmi împart sarcinile, așa că eu am făcut piața, eu mâncare, eu curățenie, eu plimbat câine, eu curățat după pisici, eu treabă prin casă, eu facturi, eu toate cele. Seara pic frântă de oboseală. Nu ascult muzică, nu lenevesc nici o clipă. Singurul răsfăț este că nu adorm fără să citesc. (more…)

Plutesc de fericire

Trezirea a fost, ca în fiecare dimineață de vară, de-a dreptul orbitoare, căci soarele deja îmi mângâia genele, în încercarea de a se strecura sub pleoape. Nu m-am simțit capabilă să fac nici turul Frantei, nici al Italiei, așa că m-am mulțumit cu o mică tură de Malu Roșu, să-și dezmorțească Bruno oasele. Din pură obișnuință, mi-am băut prima cafea în fața monitorului, cu ochii pe știrile zilei. M-a durut să aflu că solistul trupei Linkin Park, pe care îl plăceam atât eu, cât și fiul meu, a ales să se sinucidă. Răscolită de muzica din căști, m-am scuturat și am ales să privesc spre locuri mai senine.

A fost clipa în care l-am zărit. Cu ochi mari, cu un început de zâmbet pe chip, atent la aparatul foto, iubitul meu ciocnea un pahar de nu știu ce cu prietenii din cămin. Era atât de tânăr, atât de frumos, atât de… el! Au trecut mulți ani de la momentul în care a fost făcută fotografia, însă chipul lui va rămâne acolo veșnic la fel. S-a amuzat văzând-o, apoi un nor de nostalgie i-a umbrit (more…)

Oameni și lupi – citate din cărți

Că îmi plac lupii nu mai e un secret pentru nici unul dintre cunoscuții mei. Că îmi plac foarte mult scrierile autoarei Robin Hobb, de asemenea nu cred că a rămas om care să mă cunoască și să nu știe. Iată că am găsit în cartea Destinul Bufonului un fragment care spune totul despre oameni și lupi, despre năravurile noastre, despre cum, de foarte multe ori, animalele sunt mai presus de noi. Și, dacă tot m-am decis să scriu pe blog câteva cuvinte selectate din Destinul Bufonului, vreau să vă spun părerea mea: nu numai în cărțile de ficțiune trăiesc persoane înzestrate cu Har, ci și în viața reală. Sunt acei oameni care pot înțelege alte ființe și le pot respecta așa cum merită. De asemenea, sunt de acord în totalitate cu ideea din citatul de mai jos:
libris.ro
“-Pari alt om când vorbești așa, a zis Swift pe șoptite. S-a aplecat către mine. Când vorbești așa, ai ochi de lup.

Am clătinat din cap și am zâmbit. Sau cel puțin mi-am arătat dinții. (more…)

Cum să ne apărăm și cum să ripostăm

Să ne imaginăm viața ca pe un drum plin de serpentine, de urcușuri și de coborâșuri, de grădini înmiresmate și de viroage care emană mirosuri puturoase. La fiecare pas pândesc tot felul de pericole, reale sau închipuite. De unele știm din instinct cum să se apărăm ori cum să le evităm. Dar viața ne întinde mereu capcane, de cele mai multe ori tocmai când nu ne așteptăm, ne trimite în cale pericole care ne strâng în colivia temerilor de tot felul și ne silesc să schimbăm cursul precum apele ce întâlnesc în cale diguri. Inima se face ghem și bate tot mai tare, gândurile se nasc și apoi mor doar pentru a da naștere altor și altor gânduri. Cum să ne apărăm și cum să ripostăm?

Bruno al meu, de exemplu. În această dimineață a trecut printr-un pericol mortal. Cu greu ne-am revenit după spaima pe care am îndurat-o atunci când animalul acela fioros, cu blana erectă și colții ascuțiți, s-a repezit din senin spre câinele meu,

(more…)

Cum ma descurc singura

Marea teama a baietilor mei, atunci cand au decis sa plece la munca in strainatate, a fost ca nu ma voi descurca singura, caci in ultimii ani lasasem toate treburile din afara casei pe umerii lor. Iata ca sotul e plecat de 11 zile, iar copilul de 6 si eu inca traiesc, ba chiar am senzatia ca imi este bine, atat de bine cat ii poate fi unui om care nu mai are alaturi persoanele pe care le iubeste. Imi scot cainele la plimbare de cateva ori pe zi, am retras bani de la bancomat fara sa uit cardul pe acolo, m-am dus chiar si pe ploaie sa imi cumpar paine cand mi-a fost foame, am dus gunoiul, am dus cainele la vaccinat si deparazitat, am trecut prin piata pentru mici cumparaturi, am calcat chiar si la banca pentru a-mi plati gazduirea blogurilor si am incercat, pe cat posibil, sa pastrez ordine si disciplina in casa.Da, cel putin la prima vedere ma descurc. Urmeaza sa imi storc memoria pentru a-mi aminti pe unde si cum se plateau facturile. Nimic nu ma sperie, nimic nu ma doboara, as putea spune, daca nu m-ar tranti la pamant grija pentru baieti si dorul de ei. Dar fac fata

(more…)

Voluntariat la cabinetul veterinar

Intru în cabinet și ochii mi se lipesc de o pisicuță tigrată, destul de slabă și albastră de la dezinfectant. Discuția care se poartă în fața mea îmi dă fiori. Cel mai probabil micuța a fost tăiată cu sabia sau cu un alt obiect asemănător. A ajuns într-o stare deplorabilă în cabinet, eviscerată și pe jumătate moartă. Au reușit să o pună pe picioare. Îmi asum rolul de a supraveghea perfuzia, căci pisica nu are astâmpăr, se tot foiește în cușcă și oprește curgerea substanțelor ce îi sunt necesare.

Apare o mașină mare în care este închisă cățeaua agresivă din curtea unei instituții. A venit la castrat. E campanie mare la cabinet, gratuită. Sosește și doctorul care se va ocupa de sterilizarea femelelor de rasă comună și metis programate pentru 4 iulie. Un spectacol, acest medic veterinar din Brașov. Tânăr, frumușel, înalt, bine făcut, glumeț, cu un zâmbet care dă pe spate orice femeie vie. Îmi amintesc repede că am 46 de ani și că sunt măritată cu un bărbat pe care îl iubesc.

(more…)