Skip to main content

Câine transformat în porc

Minunea despre care vă voi povesti s-a petrecut în zori de zi, într-o dimineață geroasă de noiembrie și a fost observată de toți localnicii ieșiți din case cu diverse treburi. Unii au privit cu ochii rotunjiți a mirare și cu gura încleștată într-un rictus ciudat. Probabil se străduiau să își facă o cruce cu limba, cum știu că fac bătrânele de pe la noi. Alții s-au oprit în loc și au scos telefoanele, să imortalizeze minunea, transformarea care avea loc chiar sub ochii lor. Iată un câine care se preschimbă în porc! păreau să spună ei. M-am oprit și eu în loc, râzând fericită. Nu-i chiar de colea să te bucuri un an întreg de prietenia unui câine bun, iar în preajma sărbătorilor de iarnă să ai parte de un cadou nesperat, un miracol cum doar prin cărți mai găsești: câinele tău credincios se transformă într-un porc viu, sănătos, frumos.

Întâi a găsit o zonă unde apa nu înghețase decât la suprafață. A înfipt ghearele și a smuls bucăți de mărimea unui pachet de țigări, apoi a sărit în sus și în jos în mocirla care răspândea miros de putred. Blana lui ciocolatie a devenit imediat pământie. Pe umărul său drept, o frunză rătăcită își găsise culcuș cald. Nu știu dacă era fericit că totul devenise alb peste noapte sau dacă a vrut să alerge pentru că îi înghețau labele, Read More

Câinii scoțienilor

Încă înainte de a ajunge Bruno în Scoția am fost foarte atentă la câinii scoțienilor, ca să știu la ce să mă aștept și cum să evit situațiile neplăcute care s-ar fi putut ivi din cauza temperamentului pe care îl are patrupedul meu răsfățat. Am remarcat lucruri care m-au uluit și pe care țin neapărat să le fac publice.

1. Unii scoțieni au câini de rasă, cel mai probabil cu pedigree din cel mai curat, mai pur. Mă uit la ei și nu le pot găsi nici un defect, oricât de critic mi-ar fi ochiul.

2. Totuși, cei mai mulți scoțieni plimbă în lesă caini care seamănă uimitor de bine cu maidanezii noștri. Să fie oare urmarea acțiunilor celor puțini care, în România, se zbat pentru a salva de la moarte animalele fără stăpân sau fiecare popor are maidanezii săi? Read More

Surpriza din cabina roșie de telefon din Edinburgh

Cabina roșie de telefon a englezilor… Cine nu a văzut-o măcar o dată în pozele de pe internet și cine nu și-a dorit să adune like-uri postând așa ceva pe blog sau pe facebook? Recunosc, cu sinceritate și cu o oarecare jenă, că mi-ar fi plăcut și mie să dețin o asemenea fotografie, așa că m-am repezit ca un uliu atunci când, la Edinburgh, în fața castelului, am zărit o cabină roșie, frumoasă, care parcă mă aștepta. Am făcut o poză, două, nouă… Voiam să o surprind din mai multe unghiuri și să fiu sigură că, din multitudinea de fotografii, măcar una e bună.

Soțul meu a ținut morțiș să îl pozez intrând în cabina roșie de telefon, să poată trimite acasă imaginea, să vadă neamurile pe unde ne plimbăm. I-am făcut pe plac, însă telefonul se mișca greu, vântul bătea prea tare și îi tot mișca pălăria de scoțian abia cumpărată dintr-un magazin de suveniruri, iar trecătorii mă încurcau prea tare, căci se băgau în poza noastră tocmai când credeam că am găsit unghiul perfect. La un moment dat, Mihai a strigat la mine:

-Haide mai repede cu poza aia, că mor aici! Read More

Am pierdut pisica neagră! Găsitorului recompensă uriașă!

Între noi a fost dragoste la prima vedere. Draga de ea! Ascunsă pe raftul unui magazin, cu ochii mari, de un verde uluitor, pândea cumpărătorii, în căutarea sufletului pereche. Parcă știa că urma să apară, mai devreme sau mai târziu, ființa care să o iubească din prima clipă și care să îi ofere acea dragoste unică, despre care vorbesc poeții. I-am zărit tenul întunecat, mustatile lungi și nasul cârn. M-am apropiat cu sfială.

-Ce faci aici, frumoaso? Te-a speriat cineva?

-Te aștept de-o veșnicie. Pe mine nu mă poate speria nimeni. M-am născut sub semnul halloween-ului. Unicul meu scop în viață, până să te întâlnesc pe tine, a fost să bag spaima în alții. Dar acum, că ai aparut, vreau să Read More

Mami, să nu ne porți de grijă

Cu inima sfâșiată în bucăți, le-am mângâiat pentru ultima oară și am ieșit din casă cu ochii înotând în lacrimi. Gândurile mi se rostologeau prin cap ca un tăvălug care turtește orice îi iese în cale. Nu-mi păsa că începuse să plouă, că îmi părăseam casa în care locuisem aproape 11 ani, că urma să mă reîntâlnesc cu bărbatul pe care îl iubesc. În acel moment, tot ce aveam în minte era legat de ele, de pisicuțele pe care le lăsam acasă, în grija unor prieteni.

Cu cine vor mai dormi ele noaptea? În brațele cui se vor culcuși când le va fi teamă sau doar frig? După cine vor miorlăi când vor simți miros de mâncare bună? Ce vor crede atunci când vor vedea că nu mă mai găsesc nicăieri? Le va fi dor de Bruno, câinele care a învățat de la ele să se poarte ca o pisică? Vor mai avea chef să se joace, dacă eu nu voi fi acolo să le ofer alte și alte jucării? Mă vor mai recunoaște când vom reuși să ne revedem?  Read More

Informații despre hamsteri

Hamsterul pe care l-am avut când era Ionuț mic avea o culoare deosebită, cum nu am mai văzut la nici un animal – exact cea pe care o are laptele amestecat cu cacao. Mititel și foarte blând, deloc pretențios și mereu dornic de joacă, îmi însenina zilele și mă făcea să râd cu lacrimi. Când l-am cumpărat, nu știam nimic despre aceste rozătoare și nici internet nu aveam, să mă pot documenta, să aflu mai multe informații despre felul în care trebuie îngrijit un hamster.

Vânzătorul mi-a spus să nu îi dau niciodată apă, căci există riscul să moară. Uimită peste masură, am întrebat ce soi de vietate e asta, care poate trăi fără apă. Răspunsul vânzătorului m-a convins: e o vietate mică și își extrage necesarul de apă din fructele și legumele cu care o hrănești. Am crezut fiecare cuvânt și am procedat în consecință. Am hrănit hamsterul Read More

Bruno (nu prea) scoțianul

De cum a coborât din mașina care l-a adus în Scoția, Bruno a văzut verde în fața ochilor. La propriu. După ce a plâns și a alergat în urma microbuzului, speriat că pleacă fără el, și-a dat seama că a ajuns la destinație, că suntem acolo, lângă el, nerăbdători să îl îmbrățișăm, să îl răsfățăm, să îi prezentăm împrejurimile. Ne-a lins, ne-a pupat, ne-a luat cu el în dansul nebun din jurul cozii. Nu i-a păsat că plouase toată noaptea și că pământul Scoției mustea de apă.

Ne-a alergat printre blocuri, de la un teren cu iarbă la altul, a stropit toți pomii și toți stâlpii, a mirosit urmele altor câini și s-a comportat uimitor de civilizat. Nici nu avea motive să fie altfel: pe străzile din Wishaw, la anumite ore ale zilei, rareori se întâmplă să vezi vreun trecător. Singurele vietăți care pot fi zărite sunt Read More

Bine v-am regăsit!

Mă încercau felurite emoții. Oare mai știu să scriu? Oare prietenii mei se mai gândesc la mine? Oare voi mai reuși vreodată să ating tastatura? Întrebări care mă fac acum să zâmbesc. Am trecut prin multe în această lună, însă cu mici excepții toate au fost de bine. Încerc să mă regăsesc și nu îmi iese. Sunt eu și parcă-s alta, mai calmă, mai liniștită, mai cu poftă de viață. Mi-au dispărut spaimele care mă chinuiau.

Voi scrie detaliat despre tot ceea ce mi s-a întâmplat, însă deocamdată vreau doar să anunț că m-am întors în online, că mi-a fost dor de voi toți și că le mulțumesc din suflet celor care s-au arătat îngrijorați. Suntem bine, foarte bine. Bruno a avut zilele trecute un mic hop când a descoperit prin vecini o cățelușă care intrase în călduri și ne-a cam dat bătăi de cap, însă acum e bine și el. Abia așteaptă să vă povestească despre viața pe care o duce în ScoțiaRead More

Concluzii după 11 septembrie

Probleme de natură gospodarească/logistică mă vor împiedica să fiu online în zilele următoare. Din păcate, nu voi putea imortaliza nici unul dintre momentele emoționante care vor urma, căci nu am găsit alt aparat de fotografiat și nu am bani acum să investesc în așa ceva. Cât de ghinionistă să fiu, ca tocmai când am mai mare nevoie de așa ceva să rămân legată de mâini? Nu voi putea surprinde în fotografii sau filmulețe clipa când câinele meu va pleca în Scoția, nici momentul când va ajunge și îl va vedea pe Mihai, nici primele peisaje verzi care îmi vor ieși în cale.

Dacă știți că veți avea nevoie de mine în săptămâna care urmează, vă pot da pe privat un număr de telefon la care să ne auzim. Dacă nu, ne “vedem” online după ce ajung în Scoția, după data de 22 septembrie. Habar nu am ce voi face până la plecare, cum îmi voi ocupa timpul pe care până acum îl petreceam pe facebook și prin alte zone ale internetului. Read More

Femeia la 47 de ani

Femeia ajunsă la 47 de ani ar trebui probabil să aibă ceva trăiri intense, despre care să scrie cu maximă emoție pe blog, pentru posteritate. Ar putea povesti despre înțelepciunea pe care această vârstă i-a adus-o, despre bunătatea ce îi obligă inima să tresalte clipă de clipă, despre bilanțul făcut la zi de sărbătoare, prin care să dovedească lumii că a realizat în viață tot ce și-a propus și că are o mulțime de planuri de viitor pentru care luptă cu înverșunare.

În loc de toate astea, femeia ajunsă la 47 de ani se trezește de la cinci dimineața din cauza unui vis în care a împăturit haine până când a obosit. Încă amorțită, coboară din pat, face o cafea, salută cu câte o mângâiere fiecare animal din mini grădina zoologică de acasă, apoi se așază la calculator, ca în oricare altă zi. Are multe treburi de rezolvat, dar nu înainte de a savura licoarea neagră și dulce-amăruie, nu înainte de a mulțumi celor care deja i-au trimis urări de bine pe facebook și pe mail.  Read More