Skip to main content

Carte frumoasă, cinste cui te-a tras în poze!

Carte frumoasă, cinste cui te-a tras în poze! Așa îmi tot vine să exclam atunci când mă uit la fotografiile făcute în ultima vreme. Sunt o profitoare, trebuie să recunosc în public, pe blog. M-am folosit de înflorirea lui 2017 pentru a plimba câteva cărți în ghiozdan și a le poza ori de câte ori am prins ocazia. Nu știu dacă le pot numi chiar poze artistice, dar sunt făcute de mine și îmi plac la nebunie. Probabil o mare contribuție o are și natura, care mi-a scos în cale iarbă verde, flori de toate culorile, bănci cu lemnul crăpat etc. Țin să le mulțumesc și maimuțoaielor mele, care au acceptat bucuroase obositoarele ședințe foto. Nu în ultimul rând vreau să îi mai spun încă o dată soțului meu că, fără el, aceste poze artistice făcute cărților nu ar fi existat, deoarece de una singură nu m-aș fi plimbat pe străzi și nu m-aș fi oprit pe la porțile oamenilor pentru a rupe o floare ori pentru a fotografia o carte.
libris.ro
Am nevoie de toate încurajările voastre, așa că săriți cu like, share și comentarii în care să mă lăudați, să îmi spuneți că (more…)

Baterie descărcată

Pentru un copil obișnuit să fie plimbat cu mașina zi de zi, efortul de atunci a fost considerabil și l-a epuizat fizic. De obicei merge pe jos doar până în părculețul de lângă bloc și vreo 500 metri până la școală. În rest, toate drumurile sunt străbătute în goana mașinii. De înțeles oboseala pe care a simțit-o după ce a urcat și a coborât dealuri, după ce a alergat pe câmpuri și s-a strecurat prin mărăcinișuri. Nu știu de unde s-a inspirat, dar pot jura că ne-a distrat maxim exprimarea lui. Pe drumul de întoarcere, după ore întregi de mers la pas, micul David, răsfățatul familiei, a exclamat:

-Nu mai pot! Baterie descărcată!

Așa îmi vine și mie să strig astăzi, după o săptămână absolut nebună. Privesc pe geam și tac. Nu vreau să ratez această zi senină, oricât aș fi de obosită. Îmi voi reîncărca bateriile cu altă ocazie. Deocamdată aștept să se trezească Mihai, să aflu ce a mai visat. Îl apucă din senin dorul de ducă, de obicei imediat ce mă bag în pat sau mă decid să fac vreo treabă importantă: hai să (more…)

Suflet de copil

Abia așteptam să o reîntâlnesc pe micuța atât de îndrăzneață și care îl place atât de mult pe Bruno. Îmi spusese D., care îi este coleg la clasa pregătitoare, că fetița habar nu are “cine e mătușa care are un câine blând pe care îl cheamă Bruno”. Era destul de clar că nu a reușit D. să explice ori că micuța nu a putut face asocierea dintre doamna de la scara vecină și mătușa unui coleg de la școală. Când ne-am întâlnit, eu îl plimbam de Brunuțu’, iar fata, M., gonea cu rolele pe trotuar. Mă așteptam să vină spre noi, cum face de obicei, să îl îmbrățișeze pe Bruno, să îl sufoce cu dragostea ei, să îi prindă privirea în sufletul de copil bun și inocent. Dar nu…

M. ținea pe brațe o pisică. De la distanță părea cam moale. Când s-au apropiat, am observat că mâța era leșinată ori chiar mai rău. I-am cerut fetei să o lase undeva în iarbă, să vedem ce are. Ajunsă la un pas de ele, ochii mi-au rămas pironiți pe bietul animal. Fusese, cel mai probabil, lovit de o mașină. A săltat căpșorul, a deschis boticul, apoi a murit. A fost pentru prima dată când am asistat la moartea unei pisicuțe. (more…)

Câine mascul negru pierdut în Ploiești

După ce am reușit să redau stăpânului câinele ciobănesc german întâlnit în fața blocului meu, am prins încredere în norocul animalelor, în bunătatea oamenilor și în puterea pe care o are internetul. Pentru că am remarcat, acum câteva zile, un alt câine care dădea târcoale blocului meu (avem în bloc o cățelușă care îi atrage pe toți), l-am pândit până când am reușit să îi fac o poză clară, să o pot posta pe blog și pe facebook, în speranța că îi vom găsi stăpânul și îl vom putea ajuta să se reîntoarcă la casa lui.

Este un câine mascul  negru, nu foarte înalt, dar bine făcut, voinic. Nu mai pare chiar tinerel și e destul de rezervat cu străinii. Ciugulește totuși din mâncarea pe care i-o las la scara blocului, semn că poate într-o zi îmi va permite să stau mai aproape de el și chiar să îl prind. Are o zgardă roșie la gât, cel mai probabil antipurici. Nu este deloc agresiv cu alți câini. Nici măcar cu Bruno al meu, care îl latră de mama focului când îl vede (mă distrează că nebunul meu o ceartă și pe Beti, cățelușa, că stă de vorbă cu străinul). (more…)

Să vorbim despre Delta Dunării

Să vorbim despre Delta Dunării. Da, da, să vorbim, că doar atât putem face. În ultima vreme, parcă în ciuda mea, mi-au tot ieșit în cale diverse articole, fotografii, informații și oferte în legătură cu Delta Dunării, un loc unde piciorușele mele gingașe nu au călcat până la această venerabilă vârstă. Nu am mașină, nu vreau să merg alături de oameni cu care nu mă potrivesc, doar pentru că au ei mașini, uneori mă ia frica de țânțari, nu am un aparat de fotografiat bun, care să surprindă așa cum se cuvine toate minunile deltei, dar în primul rând nu am destui bani. Cândva credeam că o vacanță în deltă este o vacanță ieftină, pe care oricine și-o poate permite (și voi spune imediat care erau motivele pentru care îmi imaginam asta).

Delta Dunării este un loc unde timpul pare că se mișcă mai greu, unde toate facilitățile lumii moderne lipsesc. Nu există mall-uri tentante, nu există prea multe posibilități de a cheltui banii care te deranjează prin buzunare. Cazarea nu are cum să coste foarte mulți bani, că doar ești într-un loc izolat, departe rău de Dubai și alte zone scumpe. În plus, mâncarea de bază în Delta Dunării este peștele, nu? (more…)

Răsărit de soare

Diminețile mele sunt trase la indigo. Deschid ochii la fix șase ore după ce adorm, indiferent de ceea ce spune ceasul în privința orei de culcare. Cobor imediat din pat, teleghidată de un singur gând: să pregătesc cafeaua. Cele patru pisici și Bruno, câinele, bucuroși să mă vadă, mi se încurcă printre picioare, mă salută și își cer porția de răsfăț matinal. Cu chiu, cu vai, reușesc să ajung în bucătărie și atunci strâng ochii, orbită de soarele care se înalță pe cerul senin, risipind raze calde și pe cei buni, dar și pe răii pământului. Îl salut veselă și, uneori, când am aparatul prin apropiere, îl fotografiez prin geamul nespălat (vorba cuiva de pe facebook: sărbătoarea de Paști vine întotdeauna înaintea chefului de a spăla geamurile).Nu-mi place să mă ud cu apă rece la prima oră a dimineții, dar trebuie, dacă vreau cafea caldă. Spăl cafetiera (da, știu, mereu îmi propun să o pregătesc de seara, dar niciodată nu îmi aduc aminte sau nu mă mai simt în stare), pun doza de cafea potrivită, aprind focul la aragaz și mă întorc în sufragerie, la calculator. Aprind prima țigară a zilei, mă uit prin mailuri, apoi fug la bucătărie, unde cafeaua bolborosește de zor. De când mi-a spart Ursula ceașca din care obișnuiam să beau cafea de vreo doi ani, nu mai știu exact măsura de care am nevoie și (more…)

Discuție între un copil și un adult

Dacă ați crezut vreodată că numai copiii învață de la adulți, v-ați înșelat. Și adulții au ocazia de a afla lucruri noi atunci când discută cu copiii. Întotdeauna mi-a fost drag să stau de vorbă cu cei mici, să le ascult părerile și să îi învăț câte ceva din ceea ce știu. Ieri a fost cumva diferit, pentru că eram foarte obosită și abia așteptam să mă bag în pat, să dorm. Dar nu puteam lăsa copilul să vorbească singur, mai ales că făcusem deja o gafă (dar și pentru că îmi este foarte drag, desigur), așa că l-am ascultat, încercând să nu adorm legănată de sunetul vocii sale.

La prânz ar fi trebuit să îl iau de la școală, așa cum îi promisesem bunicii sale cu o zi înainte, însă m-am luat cu o mie de treburi și am uitat complet. Copilul, sincer și vorbăreț, i-a spus doamnei învățătoare că va fi destul de greu să găsească pe cineva care să îl ducă până acasă, deoarece planul era să vină mătușa, numai că “Vienela scrie și Mihai doarme, că a fost schimbul trei”. Chiar așa stăteau lucrurile când a sunat cumnatul meu să întrebe ce s-a întâmplat, de ce nu ne-am dus după copil la școală. Discuția a fost extrem de scurtă. Am crezut că intru în pământ de rușine. În câteva minute (more…)

O poză ca un tablou

Spre litoral am plecat pregătită cum se cuvine: un ghiozdănel cu doar câteva obiecte vestimentare, un binoclu de armată împrumutat de la cumnatul meu, aparatul de fotografiat, baterii de rezervă și un card de memorie suplimentar, să fiu sigură că voi putea face toate pozele pe care voi dori. Spre amuzamentul apropiaților mei, cu toate că m-am abținut cât am putut, tot m-am întors acasă cu aproape 6000 de poze. Eram fericită că am văzut atât de multe lucruri, că m-am putut relaxa după un an de muncă nebună, însă aveam și o nemulțumire, poate copilărească, poate îndreptățită: din miile de poze făcute în patru zile, nici una nu era atât de frumoasă încât să semene a tablou, a operă de artă. E drept, nu am destul experiență și nici aparatul nu mă ajută, dar tot mă apăsa această problemă.

Ajunsă acasă, m-am mai liniștit și am zâmbit amintirilor. Pozele mele erau doar simple imortalizări ale unor peisaje ori momente, fără nimic special. Nu-i nimic, mi-am spus. Voi folosi câteva fotografii pentru postările de pe blog, iar pe restul le voi aduna în colecția de amintiri din vacanța lui 2016. M-am ținut de plan până astăzi, când am căutat o anumită fotografie prin calculator și am dat, absolut neașteptat și cu totul întâmplător, de poza ca un tablou despre existența (more…)

Mici bucurii duminicale

Mici bucurii duminicale

Era devreme, dar soarele deja își întindea razele către pământ, salutând oameni, copaci înfloriți și pisicuțe vesele. Dintr-un impuls neașteptat, m-am repezit spre aparatul de fotografiat și am imortalizat momentul. Un moment unic, irepetabil, pentru care mi-aș fi dorit să am un aparat foto mai bun și un peisaj mai de Doamne ajută. Pozele sunt neclare din cauză că am folosit funcția de zoom prin geamul de la bucătărie.

Nepoțica mi-a trimis primele fotografii ale zilei sale: guguștiucii veniți la geamul ei, să se bucure de grâu și de apă proaspătă. M-am reîntors la bucătărie și am pozat guguștiucul care cuibărește de câteva zile în copăcelul din fața blocului meu. Este, cel mai probabil, unul dintre puii pe care i-am salvat anul trecut, după ce i-am găsit căzuți lângă pom, în pericol de a fi mâncați de vreo pisică.

Pe la ora zece m-a sunat soțul. Făcuse cumpărături în profi și câștigase un rechin de pluș. Mai am în casă trei maimuțoaie câștigate (more…)