Pe vremea când încercam să îl “educ” pe Bruno, o tanti m-a catalogat ca fiind cretină pentru că îndrăzneam să îi pun câinelui la gât o zgardă cu țepi. Nu a fost singura care m-a condamnat, cu toate că am explicat de zeci de ori prin câte accidente/incidente am trecut din cauză că animalul mă trăgea pe unde avea chef, ataca din senin oameni și alte ființe etc. A fost o lecție urâtă, din care am învățat că e mai bine să îmi urmez drumul fără să mă uit în jur și fără să mă justific în vreun fel pentru faptele mele. Noi, românii, avem o vorbă din bătrâni – “gura lumii doar pământul o astupă”, o vorbă care spune totul despre nația noastră: ne place să criticăm, să judecăm, să aruncăm cu piatra în alții fără să ne pese că avem, la rândul nostru, o mulțime de bârne în ochi, nepăsători la faptul că o vorbă poate să rănească mai tare decât o palmă. Dureroasă, tristă și parcă fără de speranță concluzie.
Am ridicat privirea spre lume și am găsit un popor care știe ce este toleranța și care poate accepta faptul că și cei din jur au aceleași drepturi. Pe un grup plin cu iubitori de căței, o doamnă din Scoția a postat un anunț: dorea să doneze cățeaua în vârstă de doi ani și îi căuta o familie care să o iubească și îngrijească așa cum merita. Credeți că a sărit cineva în sus să o înjure sau să o amenințe pentru că Read More